Linkuri accesibilitate

Refugiați ucraineni la Sala Polivalentă din Chișinău, 8 martie 2022
Refugiați ucraineni la Sala Polivalentă din Chișinău, 8 martie 2022

Invazia rusă în Ucraina, ziua 13 | ONU: două milioane de refugiați ucraineni

  • Președintele SUA, Joe Biden a anunțat interzicerea importurilor de petrol și altor tipuri de carburanți din Rusia, ca răspuns la invazia rusă din Ucraina.
  • Gigantul petrolier Shell anunță că se retrage din Rusia.
  • Fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici îi cere președintelui Volodimir Zelenski să oprească vărsarea de sânge din Ucraina „cu orice preț” și să ajungă la un acord de pace cu Rusia.
  • Șeful agenției ONU pentru refugiați spune că numărul persoanelor care fug de invazia Rusiei în Ucraina a ajuns la două milioane
  • Rusia spune că a deschis coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din Kiev, Mariupol, Harkov și Sumî.
  • Mai multe canale de televiziune ruse au fost piratate, iar programele au fost înlocuite cu transmisii despre războiul din Ucraina.
  • Oligarhii ruși și-au manifestat îngrijorarea față de invazia în curs de desfășurare a Ucrainei.
  • Liderii Statelor Unite, Franței, Germaniei și Marii Britanii au promis că vor pedepsi în continuare Rusia pentru invadarea Ucrainei, a declarat Casa Albă pe 7 martie. Dar interzicerea importului de petrol rusesc nu pare încă iminentă.

Invazia rusă în Ucraina ziua a 12-a, AICI

21:52 8.3.2022

Rețeaua mondială de restaurante McDonald’s a anunțat că își închide temporar cele 850 de locații din Rusia, în timp ce numărul de afaceri rusești care se retrag din această țară continuă să crească, după războiul neprovocat pronit de ruși contra Ucrainei.

„Conflictul cu Ucraina și criza umanitară din Europa au cauzat suferințe de neimaginat unor oameni nevinovați”, a spus președintele director general al acestei companii, Chris Kempczinski, într-o declarație obținută de Radio Europa Liberă/Libertatea.

„McDonald’s a decis să închidă temporar toate restaurantele noastre din Rusia și să pună pauză tuturor operațiunilor noastre pe [această] piață”, se mai spune în declarația citată.

Kempczinski a mai spus că firma americană continuă să-și sprijine angajații din Ucraina, plătindu-le integral salariile și contribuind cu 5 milioane de dolari într-un fond de ajutor pentru angajații firmei. McDonald’s a închis 108 de restaurante și în Ucraina.

Spre deosebire de celelalte francize ale marilor rețele de fast food din Rusia (KFC, Pizza Hut, Sturbucks și Burger King), McDonald’s este chiar proprietara a 84 la sută din locațiile sale din Rusia.

19:37 8.3.2022

Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a declarat că Republica Moldova are nevoie de un ajutor de urgenţă din partea ţărilor membre ale Uniunii Europene, pentru a face faţă valului de refugiaţi ucraineni, pe fondul războiului din Ucraina.

Într-un interviu acordat AGERPRES, Revenco a spus că „Moldova nu a mai avut timp de 30 de ani astfel de situaţii. (...) Avem nevoie de expertiză, de cunoştinţe, de informaţii, de experienţa celor care au gestionat astfel de fenomene şi înţeleg, cunosc care este presiunea pe sistemul afacerilor interne”.

19:01 8.3.2022

Președintele SUA, Joe Biden a anunțat interzicerea importurilor de petrol și altor tipuri de carburanți din Rusia, ca răspuns la invazia rusă din Ucraina.

„Anunț noi sancțiuni. Interzicem toate importurile de petrol. Aceasta înseamnă că petrolul rusesc nu va fi importat”, a declarat Biden, la Casa Albă. El a adăugat că decizia are „sprijin bipartizan puternic”. „Atât republicanii, cât și democrații spun foarte clar că acest lucru trebuie făcut”, a precizat el.

În același timp, președintele SUA a menționat că partenerii europeni ai Washingtonului ar putea să nu poată impune restricții similare în acest moment.

Exporturile de energie sunt principala sursă de venit a Moscovei.

Aproximativ 8% din importurile de petrol în Statele Unite provin din Rusia, dar Statele Unite nu importă gaze naturale rusești.

Anterior, Biden s-a opus impunerii de sancțiuni împotriva sectorului energetic rusesc, spunând că nu vrea să afecteze consumatorii americani cu o măsură care ar declanșa probabil costuri mai mari la carburanți.

Joe Biden, anunțând noi sancțiuni împotriova Rusiei
Joe Biden, anunțând noi sancțiuni împotriova Rusiei

15:34 8.3.2022

Secretarul General NATO Jens Stoltenberg a declarat marți la Riga că atacarea căilor de evacuare a civilor din Ucraina de către trupele rusești este o crimă de război.

Vorbind la la o conferință de presă comună cu premierul canadian Justin Trudeau, premierul spaniol Pedro Sanchez și oficialități letone, după vizitarea trupelor NATO de lângă Riga, Stoltenberg a afirmat:

„Există rapoarte foarte credibile despre civilii care au fost atacați în timp ce încearcă să plece. A ataca civili este o crimă de război și este total inacceptabilă. Avem nevoie de coridoare umanitare reale care să fie pe deplin respectate”.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG