Linkuri accesibilitate

Ion Iliescu pentru TASS: „Dosarul Revoluției este o însăilare absurdă”


Fostul președinte Ion Iliescu după audierile în Dosarul Revoluției, 21 octombrie 2015

Într-un interviu cu agenția TASS, primul președinte al României de după revoluția din 1989, Ion Iliescu, a declarat că România ar trebui să aibă relații normale cu Rusia pentru că „înseamnă, dincolo de comerț, de schimburi culturale și creșterea capacității României de a participa la rezolvarea problemelor din vecinătatea ei, inclusiv din Moldova și din Ucraina. Unde, normal și firesc, ca orice alt stat, avem interese”.

Interviul a fost publicat luni, dar fostul președinte Iliescu a publicat marți originalul, susținând că prin traducere unele declarații ar fi fost chiar distorsionate. „Nu sunt convins că sancțiuni și embargouri impuse unilateral rezolvă ceva”, a mai declarat Iliescu, referitor la sancțiunile internaționale impuse Rusiei după anexarea abuzivă a peninsulei Crimeea în martie 2014 și implicarea directă în conflictul secesionist din estul Ucrainei, care a urmat.

Referitor la revoluția din decembrie 1989 din România, Ion Iliescu explică faptul că a fost singura violentă din Europa Centrală și de Est, prin „neputința societății românești de a produce o alternativă politico-civică, precum în Polonia sau Ungaria, ca în Cehoslovacia, care să fi asigurat tranziția pașnică la democrație”. Motiv pentru care, în opinia sa, „dosarul Revoluției este o însăilare absurdă de fapte care, în ansamblu, nu demonstrează nimic, dar care poate fi folosit în scopuri politice, de uz intern”.

Mai multe, aici.

Ultima apariție publică a lui Ion Iliescu a fost în martie 2017, atunci când s-a prezentat la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluției. În acest dosar fostul președinte Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Rus Iosif, fost șef al Aviației Militare, sunt acuzați de crime împotriva umanității. Procesul Revoluției a fost amânat până anul viitor, următorul termen este programat pentru 21 februarie 2020. ​

Mircea Druc: Tratatul semnat de Ion Iliescu la Moscova a fost ca o lovitură de cuțit în spate
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:59 0:00

XS
SM
MD
LG