Linkuri accesibilitate

Ion Leahu: „Unul nu are bani pentru a realiza ceva, altul nu are putere”


Igor Dodon și Vadim Krasnoselski la Condrița
Igor Dodon și Vadim Krasnoselski la Condrița

Despre întâlnirea de la Condrița între președintele Igor Dodon și liderul separatist Vadim Krasnoselski.

Întâlnirea de la Condrița, a treia între Igor Dodon și Vadim Krasnoselski, ambii aleși în funcție la sfârșitul lui 2016, a fost mediatizată intens în această săptămână. Cei doi par să se fi înțeles în toate chestiunile discutate, inclusiv cele în care guvernul de la Chișinău are o poziție diferită, cum ar fi viitorul misiunii de pacificare. Valentina Ursu a discutat cu fostul membru în delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, mecanism tripartit pentru supravegherea Zonei de Securitate de la Nistru, Ion Leahu.

Ion Leahu despre întâlnirea Dodon-Krasnoselski
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:01 0:00
Link direct

Europa Liberă: După această întrevedere Dodon-Krasnoselski, se vorbește că într-o armonie totală a decurs dialogul, ceea ce s-a prezentat în comunicatele de presă e una, ceea ce nu vedem noi e alta. Dvs. ce credeți că s-a pus la cale?

Ion Leahu: „În orice caz, eu nu-s de acord că, chipurile, la întâlnirea respectivă s-ar fi discutat soluționarea problemei transnistrene prin federalizarea Republicii Moldova. Nu-i gata Dodon, nu-i gata Krasnoselski să discute problema respectivă. Mai mult ca atât, ei nici nu au în plan. Nu o singură dată, dar chiar permanent Krasnoselski declară că problema lor nu este soluționarea, decât recunoașterea lor în calitate de stat suveran.”

Europa Liberă: Deci excludeți că subiectul federalizării s-ar fi aflat pe ordinea de zi a discuțiilor celor doi?

Ion Leahu: „Da, eu, practic, sunt convins că acest subiect n-a figurat pe ordinea de zi a întâlnirii.”

Ion Leahu
Ion Leahu

Europa Liberă: În schimb, ambii au spus că au vorbit despre forțele de menținere a păcii, despre nevoia ca ele să-și continue activitatea și pe viitor. O mică diferență că Vadim Krasnoselski a spus că GOTR-ul și forțele de menținere a păcii nu trebuie să fie două entități diferite, iar Igor Dodon aproape că nu a comentat acest subiect, deși poziția lui este cunoscută. Care va fi soarta acestor forțe de menținere a păcii și a GOTR-ului?

Ion Leahu: „O mică, mică remarcă. În alocuțiunea sa cu prilejul aniversării a 28-a de la formarea așa-numitei „rmn”, Krasnoselski a declarat că, dacă n-ar fi fost trupele de menținere a păcii, în cadrul negocierilor ruse atingeau acele efecte pe care ei le consideră foarte și foarte importante. Adică, semnarea celor trei protocoale cu acele opt puncte cunoscute. Vedeți, el de acum nu se rușinează, își dă arama pe față, demonstrând că Republica Moldova sub presiunea militară merge la asemenea acțiuni. Înseamnă că ei evident că foarte mult țin la necesitatea prezenței militare armate în Transnistria și evident că Dodon poate să aibă orice opinie la subiectul respectiv, dar opinia lui nu este luată în considerare.”

Europa Liberă: Și ce ați înțeles Dvs.? Dar atunci asupra căror subiecte au convenit ambii interlocutori?

Ion Leahu: „Două persoane, care din răsputeri se străduiesc să fie mult mai importante și mai valoroase decât sunt de facto, în realitate utilizează asemenea întâlniri pentru a-și reînnoi acel lux care nu există. Au vorbit ei despre probleme care, cum spune Krasnoselski, țin de situația economică, de doleanțele economice...”

Europa Liberă: Situația ecologică pe Nistru...

Ion Leahu: „Situația ecologică pe Nistru. Da, eu nu exclud că problemele acestea, într-adevăr, au figurat pe ordinea de zi, însă unul nu are bani pentru a realiza ceva, altul nu are putere. Deci, vorbesc două persoane care vorbesc numai pentru a crea un factor informațional, ca cineva să aibă posibilitatea pe marginea acestei întâlniri să vorbească.”

Europa Liberă: Dar Igor Dodon va merge la Moscova, se va întâlni cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, și pe ordinea de zi a discuțiilor iarăși se va regăsi problema transnistreană. E ceva în dosul ușii, despre care se vorbește?

Ion Leahu: „Evident, numai că acest moment tăinuit, ascuns nu ține nicidecum de reglementarea transnistreană. Problema aceasta Putin cu Dodon nici n-o discută. Ea este de acum fixată pe mult timp și un punct de reper în realizarea acestui plan sunt alegerile. Lui Dodon i-a fost spus clar: „Câștigă alegerile și pe urmă vorbim mai departe”. În cazul de față, el merge în octombrie, taman când o să fie ziua de naștere a lui Putin, dar pentru a nu demonstra că merge să-l felicite, mă rog, chipurile, au să mai discute și alte probleme.”

Europa Liberă: Și de aici apare această teamă că, dacă în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie câștigă socialiștii, atunci Igor Dodon va avea mână liberă să decidă el ce va face cu statutul acestei regiuni transnistrene?

Ion Leahu: „Nu are să facă el nimic, evident, însă, cu aportul lui, Moscova atunci mizează mult să realizeze, în sfârșit, planul pe care ea demult îl urzește. Cel puțin, din 2003.”

Europa Liberă: Federalizarea?

Ion Leahu: „Federalizarea lor nu le trebuie ca atare, lor le trebuie să pună stăpânire veșnică pe Moldova. Și dacă o să fie stăpânire pe Moldova și o să fie guvernarea pro-moscovită aici, atunci nici n-o să fie nevoie de federalizare, atunci poate să fie toată Moldova integră subordonată acestui centru din Chișinău. Evident, asta nici nu se discută, cu condiția că la Tiraspol rămân trupele militare rusești și acolo poate să fie – să spunem așa – un raion cu o independență sporită față de Chișinău. Asta nici nu se discută, e clar. Mai în scurt, „planul Kozak” va fi implementat poate chiar mai mult decât sută la sută.”

Europa Liberă: Franco Frattini este așteptat în vizită în Republica Moldova, pe 10 septembrie s-a anunțat că ar putea veni președintele în exercițiu OSCE. Ce așteptați de la această vizită?

Ion Leahu: „E o vizită de curtoazie, el este obligat să viziteze asemenea regiuni unde sunt probleme, unde Misiunea OSCE este în mod direct și masiv implicată în mai multe procese și mai mult decât asta eu cred că nu va fi. În cel mai rău sau, nici nu știu, poate în cel mai bun caz, o să se ajungă la un consens referitor la încă o întâlnire în formatul „5+2”, dar eu sunt persoana care nu văd oportunitate în aceste întâlniri atâta timp cât noi le utilizăm numai pentru a ceda, pentru a ne da bătuți de niște forțe exterioare.”

Europa Liberă: Și totuși, președinția italiană la OSCE poate să bifeze că a făcut anumite lucruri pentru a apropia cetățenii de pe cele două maluri ale Nistrului? Vorbim despre accesul fermierilor la terenurile agricole, vorbim despre plăcuțele de înmatriculare a automobilelor din această regiune, vorbim despre continuarea procesului educațional în școlile cu predare în grafie latină... S-au adunat roade.

Ion Leahu: „Ele se adună, însă când te uiți la ele mai atent, ele nici pe departe nu contribuie la apropierea malurilor. Problema cu fermierii. Cine eliberează certificatele? Administrația secesionistă nerecunoscută. Noi intrăm de fiecare dată în niște coliziuni legale de ți se ridică părul în cap. Fermierii dispun de titluri oficiale, titluri de proprietar și cu toate acestea, ca să ajungă la propriile terenuri, ei trebuie să aibă asupra lor certificate eliberate de selsovietul (sovietul sătesc) Dubăsari. Scuzați-mă, dar asta-i bătaie de joc. În orice clipă, Dubăsariul poate să retragă acest certificat și fermierul din nou rămâne cu tractorul înaintea șanțului săpat tot de aceiași separatiști de-a lungul drumului. Fix aceeași problemă cu copiii. La 1 septembrie, adică la 3 septembrie, n-a fost permisă nici intonarea imnului, nici arborarea drapelului în școlile noastre.”

Europa Liberă: Republicii Moldova...

Ion Leahu: „Da, evident, evident. La fiecare careu erau câte 20-30 de milițieni în civil și în uniforme. Iată cum este soluționată problema, dar cineva declară că „da, iată, am soluționat, mergem mai departe, fiecare pas ne apropie”. Nu ne mai apropie, el ne desparte și mai mult!”

Europa Liberă: De la 1 septembrie, mașinile cu plăcuțele de înmatriculare din regiunea transnistreană au acces...

Ion Leahu: „Până ce au acces numai în regim de testare, doar se eliberează certificate provizorii, când o să fie, undeva pe la 10 septembrie, certificate stabile, de acum... Ei bine, dna Valentina, prin ce asta apropie malurile? Dacă, de exemplu, eu aș înțelege așa că ei vin în mod benevol și se înregistrează aici la Ministerul Tehnologiei Informațiilor, obțin certificatele noastre și cu ele circulă, acesta ar fi un pas spre recunoaștere; înseamnă că locuitorii din stânga Nistrului, inclusiv cetățenii Republicii Moldova din stânga Nistrului, în sfârșit, încap în spațiul legal al Republicii Moldova, dar așa, ei activează în semi-spațiul legal. Da, chipurile, acolo undeva este inscripția „MD”, dar asta este undeva tăinuită, pe plăcuțe doar nu este indicată; plăcuțele și documentele nu le obțin la Chișinău, le obțin tot la dânșii. Și eu nu exclud că odată și odată aceia au să spună: „Măi băieți, ia duceți-vă voi acasă, noi continuăm mai departe”. Și nouă o să ne fie foarte greu să închidem aceste birouri.”

Europa Liberă: Igor Dodon se arăta mulțumit de soluționarea acestor probleme despre care vorbim la microfonul Europei Libere și a spus că lucrurile vor merge și mai departe și a anunțat că ar putea fi scoase punctele de control.

Ion Leahu: „Nu, el n-a anunțat că ar putea fi scoase, el s-a pronunțat pentru scoaterea acestor posturi, însă, vă spun sincer, eu așa și n-am înțeles despre care posturi este vorba, fie posturile structurilor de forță transnistrene, acelea au să fie scoase în ultima clipă, când de-amu n-o să fie niciun separatist în stânga Nistrului, atunci au să fie scoase posturile celea. Posturile forțelor de menținere a păcii? La fel, rușii nici în cel mai rău, strașnic vis nu admit ca ele să fie scoase și nu numai rușii... Am fost deunăzi la un post de radio, să spunem așa, cu amprente pro-moscovite... „Ș-apoi ce, vă amestecă? Ș-apoi ce dacă stau acolo blindatele cu mitralierele? Foarte bine că stau”. Așa că...”

Europa Liberă: Cine a spus „foarte bine că stau”?

Ion Leahu: „Reprezentanții radioului respectiv, corespondenți din Republica Moldova. Da, așa e.”

Europa Liberă: Podul de la Bîcioc – Gura Bîcului, de ce staționează?

Ion Leahu: „De atâta că... Adică cum, mașinile mici circulă, problema-i într-aceea că partea transnistreană absolut deschis, fără niciun fel de rușine, construiește un terminal vamal mai mare decât toate celelalte existente...”

Europa Liberă: Și Igor Dodon vorbește despre nevoia scoaterii posturilor?...

Ion Leahu: „Și Igor Dodon spune da, despre scoaterea posturilor. Cum să scoți posturile, dacă ei construiesc? Chiar dacă ședințele Comisiei Unificate de Control nu au loc din cauza asta, președintele nu vede, nu știe, nu cunoaște...”

Europa Liberă: Președinția italiană a OSCE a numit un nou șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch. E cunoscut bine în Republica Moldova și el cunoaște foarte bine realitățile de aici; el a lucrat mai mulți ani în cadrul Misiunii OSCE de la Chișinău. Venirea lui aduce speranțe?

Ion Leahu: „Eu îl cunosc pe Domnia Sa. El foarte bine cunoaște materia, excepțional cunoaște dreptul internațional. Eu sper că, odată cu venirea acestei persoane la conducere, Misiunea se va axa mai mult pe normele dreptului internațional, decât pe unele sentimente, însă sunt două momente la mijloc. Primul: mulți ani la rând, zeci de ani, practic de la începutul conflictului, șefia Misiunii OSCE aici, la Chișinău, o ocupau reprezentanții Statelor Unite ale Americii.”

Europa Liberă: După americani a venit și rândul unui neamț...

Ion Leahu: „Drapelul a fost transmis Germaniei și, în situația în care Germania este destul de incertă sub aspectul relațiilor cu Moscova, eu aici aș pune câteva semne de întrebare, întrucât va fi Domnia Sa liber în acțiuni, se va conduce de punctul statutului, de punctul legii.”

Europa Liberă: Credeți că pe mandatul lui poate fi elaborat un proiect de statut care ar împăca părțile?

Ion Leahu: „Da, pe durata mandatului Domniei Sale vor avea loc alegerile parlamentare în Republica Moldova și evident că, vrem noi sau nu vrem, dar, în funcție de rezultatul acestor alegeri, o să aibă loc schimbări și posibil că atunci o să aibă un cuvânt de spus și Misiunea OSCE.”

XS
SM
MD
LG