Fostul cartier evreiesc din Odesa se numește «Moldovanka», iar povestirile lui Isaac Babel din volumul său publicat pentru prima oară în 1926 cuprind și câteva referințe exotice la originile românești/moldovenești ale târgului evreiesc din portul magic atât de râvnit acum de Rusia lui Putin (vezi aici în final fragmentul în care înțelepții evrei cântă la beție cântece românești).
Cea mai frumoasă orațiune funebră…
Pentru a da un exemplu al atmosferei de acolo, iată povestirea «Cum se făcea treaba în Odesa», din care aflăm în ce fel a ajuns marele gangster local Benia Krik să fie poreclit „Regele”: pe vremea când se afla încă în plină ascensiune, el a fost trimis de „nașul” Froim Graci să-l jefuiască pe „nașul” rival Tartakovski, cu toții din mafia evreiască, totul petrecându-se în Moldovanka.
Acolo, acolitul lui Benia Krik, un anume Savka Buțis, „beat ca un sacagiu”, îl împușcă din greșeală pe bietul contabil al lui Tartakovski, Iosif Muginstein, cu care Benia Krik argumenta ca să deschidă seiful. Sau, cum o rezumă autorul: „nenorocirea a trecut pe sub ferestre cum se ițește un cerșetor la orizont”. Benia Krik este, desigur, foarte nemulțumit de prostia neîndemânatecului și iute de trăgaci bețiv Savka Buțis.
Organizarea despăgubirii materiale a mamei contabilului ucis, Iosif Muginstein, și înmormântarea lui magnifică (pe cheltuiala patronului jefuit, Tartakovski, care plătește și tace) se desfășoară atât de grațios încât, după înmormântare, Benia Krik va rămâne cunoscut drept „Regele”, mai ales după ce ține următorul superb discurs:
— «Domnilor și doamnelor», spuse Benia Krik, «domnilor și doamnelor», repetă el, iar soarele i se ridică atunci deasupra capului ca o santinelă înarmată, «ați venit să petreceți pe ultimul drum un muncitor cinstit care a pierit pentru câțiva bănuți de aramă. În numele lui, dar și în numele tuturor celor care nu sunt aici de față, vă mulțumesc. Domnilor și doamnelor! Ce-a văzut iubitul nostru Iosif în viața lui? A văzut niște nimicuri. Cu ce se ocupa el? Număra banii altora. Pentru ce-a murit el? A murit pentru întreaga clasă muncitoare. Sunt oameni deja sortiți morții și sunt oameni care încă n-au început să trăiască. Și iată cum un glonț, zburând în pieptul condamnat, l-a străpuns pe Iosif, care nu văzuse nimic în viața lui afară de câteva fleacuri. Sunt oameni care știu să bea vodcă și sunt oameni care nu se pricep să bea vodcă, dar totuși beau și ei. Și astfel, primii se aleg cu plăcere din durere și din bucurie, iar alții suferă din pricina celor care beau vodcă, neștiind s-o bea. Prin urmare, domnilor și doamnelor, după ce ne rugăm pentru bietul nostru Iosif, vă invit să trecem și pe la mormântul necunoscutului pentru voi, dar deja decedat, Savka Buțis.»
(Isaac Babel, Povestirile din Odesa, 1926)… Orațiunea funebră dublă rostită de Benia Krik, “Regele”, răsună încă din zidurile cimitirul evreiesc.
Țap - cațap…
Kацап (ka-țap) este un termen care îi desemnează insultător în ucraineană pe ruși. Acum, kațap pare a veni de la „țap”.
Cuvântul românesc «țap», masculul caprei, pare la rândul lui să fi fost împrumutat în ucraineană (цап) de la semi-nomazii păstori (a)români, care au dus până acolo cuvinte precum «brânză» sau «vatră» (ca un exemplu paralel, și astăzi strada lungă prin care intrau în Praga păstorii nomazi din sud, cu oile, încă se mai numește „Vlašská ulice”, Ulița Vlahilor).
În ucraineană țap este așadar цап, ca în română, și știm că este un termen român și balcanic preluat de la români de ucraineni, pentru că avem cap>, țap, și în albaneză, cuvântul fiind însă absent în toate limbile slave, cu excepția ucrainenei, cehei și polonezei). Sub forma augmentată ridicol кацап (ka-țap), însă, este termenul injurios care îi desemnează în ucraineană pe ruși. Un кацап / kațap e un rus în bancurile ucrainene, un muscal, un „ciolovec”(probabil de la bărbile solemne, de țap, de altădată). (Iar în rusă, termenul de ocară pentru ucraineni este „hahol”, despre care am mai scris aici. Gogol însuși - care era ucrainean - își zicea singur „hahol”.)
Găsim un minunat exemplu de folosire a lui „kațap” tot la Isaac Babel. E vorba de povestirea «Cazacul Liubka»…
«Cazacul Liubka» (Любка Казак) este o femeie, de fapt, o hangiță evreică din Odesa, dură și rea, gangsteriță traficantă, care are un prunc de care nu se ocupă deloc și pe care îl lasă pe mâinile (și picioarele) proxenetei Pesia Mindl.
Evreul Țudecikis (Цудечкис) îi datorează bani acelei ticăloase Liubka și caută s-o îmbuneze. Și iată scena în care el dă de proxeneta Pesia Mindl, în grija căreia fusese lăsat copilul plâns și nehrănit, care proxenetă zace pe un jilț la fereastră și citește cartea Miracolele și inima lui Baal Shem Tov, legănând cu piciorul pruncul răcnitor al hangiței.
(Aici este imposibil de savurat scena dacă cititorul nu știe că Baal Shem Tov e fondatorul misticii ebraice a Kabbalei hasidice, că de la el se trag nenumăratele secte de mistici evrei bărboși, vorbitori de idiș, proveniți din Ucraina de azi, cu pălării din sec. XVIII și pantofi cu buclă și meșe în formă de tirbușon de-a lungul feței. Scena cu proxeneta care leagănă copilul alteia cufundată în asemenea carte va fi savurată pe deplin dacă ne-o imaginăm creștină și citind Viața și minunile lui Arsenie Boca.)
ȚUDECIKIS (cu reproș exagerat): — „Bună treabă văd aici. Pruncul zace și își sfâșie plămânii, iar dumneata, femeie cât o matahală, te ții acolo neclintită, în loc să-i dai să sugă…”
PESIA MINDL: — „Dă-i dumneata să sugă, hoțoman bătrân. O să vedem dacă-ți ia țâța, că ăsta-i mujic în toată firea (este кацап / kațap) și vrea doar lapte de la mă-sa, numai că mă-sa se trage prin cotloane tâlhărești, bea cu evreii în taverna „La Ursu”, cumpără marfă de contrabandă în port și se gândește la prunc ca la zăpezile de altădată.”
În final, prin intervenția lui abilă în favoarea pruncului kațap, hoțomanul de Țudecikis câștigă încredea „Cazacului” Liubka și îi devine asociat.
Un simplu exemplu pentru a arăta câtă infinită grijă lexicală, umor și erudiție literară, istorică și lingvistică impune un asemenea text înșelător de simplu. El necesită tehnici de ceea ce Umberto Eco numea „traducerea ca negociere”.
„Traducerea ca negociere”
În realitate, sub aparența simplă a narațiunii, povestirile sunt extrem de greu de tradus prin bogăția lor lexicală și finul umor lingvistic. Iată un ultim exemplu:
— «În pivniță se aprinseseră lămpile și răsuna deja muzică. Evrei bătrâni cu grele bărbi atârnânde lălăiau cântece românești și evreiești. La masă, Mendel Krik a băut vin dintr-un pahar verde și a povestit cum l-au schilodit propriii săi feciori - Benia cel mare și Levka ăla mic. Și-a răcnit drama cu glas răguşit şi maiestuos, şi-a rânjit dinții sparți de feciori și și-a dat la pipăit rănile de pe stomac. *Înțelepți evrei din provincie, cu **chipuri de porțelan, se țineau în spatele jilțului său și-i ascultau năuciți lăudăroșeniile.»
(Isaac Babel, nuvela „Tatăl”, în «Povestirile din Odessa», 1926)
— В погребе горели уже лампы и играла музыка. Старые евреи с грузными бородами играли румынские и еврейские песни. Мендель Крик пил за столом вино из зеленого стакана и рассказывал о том, как его искалечили собственные сыновья - старший Беня и младший Левка. Он орал свою историю хриплым и страшным голосом, показывал размолотые свои зубы и давал щупать раны на животе. *Волынские цадики с **фарфоровыми лицами стояли за его стулом и слушали с оцепенением похвальбу Менделя Крика.
* Am tradus «Волынские цадики» prin «înțelepți evrei din provincie», pentru că erau o adunătură de „tzaddik” din Volînia, în nordul Ucrainei, evrei provinciali prin definiție pentru co-religionarii lor din cosmopolita Odessa.
** «Chipurile de porțelan» sunt “фарфоровые лица”, fețele din „farfurie”, pentru că „farfurie”, cum am explicat-o în detaliu aici, însemna inițial „porțelan”.
