Toate fotografiile și clipurile video din text sunt ale lui Dan Alexe, captate de-a lungul anilor în Balcani.
În afara de chestiunea identitară a bosniacilor, care nu sunt altceva, istoric, decât sârbi islamizați, Islamul nu a jucat nici un rol ideologic in Balcanii moderni. Niciun rol, de pildă, in Albania sau in mersul kosovarilor spre independenta. Identitatea albanezilor nu a fost nicicând de natura religioasa, iar mișcările lor naționaliste nu au luat niciodată in seama factorul religios. Războiul din Bosnia a avut, de asemenea, o dimensiune naționalistă, identitară a celor trei comunități: sârbi, croați și musulmani bosniaci. De altfel, foarte mulți musulmani sârbi trăiesc în Bosnia, în Sangeac, în jurul orașului Novi Pazar.
Desigur, majoritatea kosovarilor sunt musulmani, dar în realitate, cei mai multi dintre ei, precum si albanezii din Macedonia sau din Albania propriu-zisa, apartin acelei branse tolerante a Islamului care se numeste sufism. In sate, majoritatea barbatilor albanezi intra inca foarte de tineri intr-una sau alta din confreriile sufi mostenite din timpul imperiului otoman.
Islamul practicat de majoritatea albanezilor, si care este cel care a fost incurajat intotdeauna de catre sultanii otomani, este asadar un islam contemplativ si tolerant. Șeicii locuiesc in general intr-un soi de manastire musulmana, care poarta numele de teqe in albaneza (teke in restul Balcanilor).
Asemenea manastire este in acelasi timp un loc de pelerinaj. In curtea manastirii sunt ingropati mai- marii confreriei. Fiecare confrerie are propria sa manastire, dar majoritatea localitatilor poseda mai multe asemenea teqe, al caror numar poate urca pana la 10-12, cum e cazul in orasele cu vechi traditii cum sunt Prizren, Gjakova si Peja (toate trei in Kosovo).
Ritualul transei colective pe care il practica acesti sufi, sau dervisi, cum li se mai spune traditional, difera foarte mult de la o confrerie la alta. Unele confrerii practica un ritual muzical, altele pun accentul pe posturi corporale care nu difera de cele adoptate in anumite variante de yoga. Ritualul poate de asemenea implica dansul, sau diferite miscari ritmice si tehnici de folosire a respiratiei (ajungandu-se la fenomenul cunoscut in medicina drept "hiperventilatie") si o cunoastere aprofundata a anatomiei si fiziologiei umane.
Departe de a fi niste fundamentalisti islamici, membrii confreriilor sunt deseori respinsi de musulmanii care adera la cultul musulman oficial. In functie de confrerie, discipolii sufi impartasesc un Islam mai putin rigid si care nu aplica multe din preceptele fundamentale ale Coranului si ale practicii islamice. Ei nu se simt obligati sa faca cele cinci rugaciuni cotidiene, pot bea alcool, ba chiar pot consuma alimente interzise in Islam.
Dervișii nu merg la moschee, ba pana si pelerinajul la Mecca este deseori pentru ei mai puțin important decât pelerinajul la mormântul fondatorului confreriei lor.
Departe de a exercita o influenta nefasta asupra guvernului noului Kosovo independent, confreriile musulmane de tip sufi reprezintă, dimpotriva, o garanție împotriva implantării in Kosovo a Islamului fundamentalist, de tip wahabit sau salafit. Invers, o dovada si mai clara a faptului ca Islamul nu a jucat niciun rol in independenta Kosovo este si aceea că atunci cand albanezii înșiși au jucat rolul opresorilor, forțând de exemplu zeci de mii de romi sa-si paraseasca locuintele si sa emigreze, asta s-a petrecut in ciuda faptului ca totalitatea romilor din Kosovo au fost, si rămân, musulmani de rit sufi.
Ritual
Confreria cu ritualul cel mai impresionant este fara indoiala Rifaija. Aceasta confrerie, prezenta peste tot in Kosovo si in Macedonia, ceva mai putin in Albania, foloseste un ritual care impresionează prin aparenta sa violență:
După o etapă în care are loc pregătirea psihologică a discipolilor, prin cântece în cor și mișcări ritmice, dervișii încep să se străpungă cu arme ritualice, care poarta nume metaforice („rubin”, „tacâm” etc.). Este vorba de săbii, cuțite, piroane și multe alte unelte tpioase și decorate cu clopoței. Ceea ce este șocant în acest ritual, asemanator in aparenta celui practicat de musulmanii siiti, este faptul ca in ciuda dimensiunilor impresionante ale lamelor si celorlalte instrumente folosite în timpul ceremoniei, aceasta are loc fara ca discipolii care practica străpungerile să arate vreo suferință, ba chiar fără ca rănile lor să sângereze.
Absența sângelui, chiar și în cazurile în care lamele sunt introduse prin organe extrem de irigate sanguin (străpungerea limbii, de pildă), indică o lungă cunoaștere a acestor tehnici, transmise în taina, din tată în fiu. Dervișii Rifai au văzut întotdeauna în ritualul lor un mijloc de convertire, de propagandă pașnică, de răspândire a propriei lor confrerii în detrimentul celorlalte și în detrimentul islamului oficial, al Islamului moscheilor.
La fel, islamul arid și intolerant practicat de Erdoğan și pe care el și apropiații lui ar dori să-l introducă în Constituție, rupând cu laicitatea impusă de Atatürk, se situează foarte departe de islamul otoman. Imperiul otoman era tolerant religios, în ciuda a ceea ce ne spun manualele de istorie și miturile naționale din Balcani. El a continuat să fie practicat în Balcani după introducerea prin masacre a valorilor republicane de către Atatürk, în special în Iugoslavia lui Tito. Tito, pentru a impresiona marile țări musulmane "nealiniate" cu care el coopera, Egiptul lui Nasser si Indonezia lui Suharto, a permis perpetuarea în Iugoslavia a sectelor și confreriilor sufi, moștenire otomană, care și-au păstrat locurile de cult, dinastiile de șeici, ritualurile și cimitirele. In Sarajevo, Skopje sau Prizren, în Bosnia, Macedonia și Kosovo, confreriile sufi, dervișii, au continuat să-și practice ritualurile sub comunism, în vreme ce erau interzise în Turcia.
Întrucât e vorba de dinastii de derviși, mulți șeici de confrerii în Balcani sunt și astăzi etnici turci, în Macedonia, Kosovo sau Bosnia, în vreme ce majoritatea discipolilor sunt albanezi, torbeși (slavi convertiți) sau țigani.
Islamul practicat de Inalta Poartă era așadar de natură sufi, pietistă și contemplativă. El avea de altfel solide elemente șiite, iar majoritatea confreriilor sufi din Balcani sunt și astăzi cripto-șiite, așa cum sunt cripto-șiiți și acei alevi, aleviții din Turcia, care formează probabil cam un sfert din populație (majoritatea fiind kurzi). Până la răspândirea, cu sprijin occidental, inițial britanic, a islamului wahabit, cel care a dat fundația ideologică a Arabiei Saudite, întreaga lume islamică era penetrată de sufism. Chair și convertirea unei părți a albanezilor și slavilor balcanici la islam s-a făcut nu cu forța, ci în urma activității misionare a unor predicatori sufi precum acel Sari Saltuk, despre care se crede că ar fi îngropat la Babadag.
--
Așa cum a scris-o Thierry Zarcone în cartea sa Mystiques, philosophes et francs-maçons en islam, sultanii turci erau în mod automat membri ai unei confrerii de derviși, ai unei tariqat, dar majoritatea au făcut parte chiar din mai multe în același timp. Sultanii erau automat membri ai unei confrerii de derviși după cum erau inițiați și în franc-masonerie. Ceremoniile de transă colectivă ale dervișilor erau frecvente și banale în palatul Topkapi al sultanilor.
Ba chiar, în imperiul otoman au luat naștere unele confrerii sufi cu specific turc. Una, cea fondată de afganul Jalaluddin Rumi, care fugise de invazia mongolă până în sultanatul turc de la Konya, a devenit, deși bazată pe texte în limba persană (așa-numitul Mathnawi al lui Rumi), o confrerie pur turcă: cea a dervișilor învârtitori, Mevlevia. Fiind o confrerie pusă pe poezie, muzică și arte, mulți sultani au făcut parte din ea.
Călătorul și turistul poate vizita și astăzi loja dervișilor învârtitori, în vârful dealului Galata din Istanbul, acolo unde începe bulevardul Istiklal. Loja (tekke) e acum un muzeu, pentru că ateul Atatürk a interzis confreriile de derviși, așa cum a interzis și partidul comunist sau francmasonii sau orice formă de asociere care nu poate fi controlată.
O a doua confrerie fondată în imperiul otoman a fost cea a ordinului Bektași, care era ideologia corpului de elită al armatei otomane: ienicerii. Un sincretism între sunnism și șiism, ba chiar cu elemente creștine, bektașismul a devenit practic o religie națională albaneză, deoarece spre sfârșitul Imperiului o majoritate a ienicerilor erau albanezi. După interzicerea ordinului Bektași de către Atatürk membrii confreriei s-au refugiat în Albania, unde sunt și astăzi prosperi și influenți.
Elemente sufi au și învățăturile predicatorului Fethullah Gülen, cel mai mare dușman al lui Erdoğan, refugiat în SUA, și pe care Erdoğan ar dori să-l vadă extrădat, deoarece îl acuză că ar fi fost la originea puciului eșuat.
In schimb, islamul practicat de Erdoğan, care a ajuns în școli și care începe să domine astăzi prin moschei, este un soi de neo-salafism diluat, o versiune edulcorată a aridei doctrine saudite care, ajutată de petrodolari și de pasivitatea politică generală în occident a ajuns să se identifice cu esența însăși a islamului, când la origine era doar doctrina unei obscure secte și a unui trib de pe lângă Mecca pe care britanicii l-au finanțat și încurajat să se răzvrătească împotriva… Imperiului Otoman.
Concluzia rămâne cea de mai sus: este o mare ironie că atât Atatürk odinioară, cât și astăzi Erdoğan au persecutat islamul tradițional de tip sufi al Turciei, primul din motive politice de modernism impus, cel de-al doilea, Erdoğan, din motive religioase, anacronice, în numele unei doctrine importate.
-----
