Într-atât imaginea cecenilor s-a identificat, în ultimul deceniu, cu cea a islamismului militant, încât poate părea un paradox că islamul cecen este mai tânăr cu multe secole decât cel european!
Într-adevăr, în Europa islamul s-a implantat masiv în Balcani acum mai bine de șase secole, iar islamizarea unei părți a albanezilor și a slavilor balcanici s-a accelerat după căderea Constantinopolului în 1453, simultan cu începerea prăbușirii ultimului regat musulman în Spania, cel al Granadei, regat care dura deja, la rândul lui, de șapte secole, după ce produsese o cultură regională unică, cu urme până azi.
În schimb, cecenii și alți caucazieni de nord au fost islamizați foarte tardiv, cum am mai arătat-o, abia de prin sec/ XVII-XVIII. Înainte de asta, cecenii, ca mulți caucazieni de nord, au fost politeiști sau creștini, ba chiar, la revoluția bolșevică, în 1917, islamul nu ajunsese la unele triburi ale ingușilor (veri cu cecenii) din vârful versantului de nord al Caucazului. Acele triburi ale ingușilor au fost astfel islamizate abia sub comunism. In acel moment, Europa cunoscuse islamul de un mileniu, în Spania și apoi în Balcani.
(Despre islamul cecen, de tip sufi, confrerii de derviși, am mai scris aici.)
Mai mult, islamul în peninsula balcanică are o specificitate proprie, este de tip sufi și el a continuat să fie practicat în Balcani după introducerea prin masacre, în Turcia, a valorilor republicane de către Atatürk.
În Iugoslavia comunistă, Tito, pentru a impresiona marile țări musulmane “nealiniate” cu care el coopera, Egiptul lui Nasser si Indonezia lui Suharto, a permis perpetuarea în Iugoslavia a sectelor și confreriilor sufi, moștenire otomană, care și-au păstrat locurile de cult, dinastiile de șeici, ritualurile și cimitirele. In Sarajevo, Skopje sau Prizren, în Bosnia, Macedonia și Kosovo, confreriile sufi, dervișii, au continuat să-și practice ritualurile sub comunism, în vreme ce confreriile de derviși erau interzise în Turcia sau la cecenii trăitori în URSS.
(Un film pe care l-am realizat despre Islamul sufi și ceremoniile dervișilor din Balcani poate fi văzut aici.)
Cât despre prezența primelor generații de musulmani în Franța și Anglia, aceasta se datorează imperiilor coloniale ale acestor țări, care vreme de un secol și jumătate și-au împărțit planeta.
La moartea imperiilor, o parte din foștii supuși au preferat metropola
În momentul prăbușirii imperiilor lor, după două războaie mondiale declanșate tot de europeni, Anglia și Franța nu puteau decât să accepte stabilirea în metropolă a unui număr de oameni proveniți din coloniile lor, care oameni altminteri ar fi trebuit oricum să primească cetățenia franceză sau britanică. La urma urmei, se vorbea despre Algeria ca despre un “département” francez, iar India era condusă, de la Londra, prin intermediul unui “Vice-Rege” britanic.
Așa și nu altfel, așa și nu printr-o neglijență criminală se explică primele generații de musulmani: algerieni și marocani în Franța, indieni și pakistanezi în Anglia. La moartea imperiilor, o parte din foștii supuși au preferat metropola, așa cum vreme de aproape două secole o parte din metropolitani preferaseră să lucreze în colonii.
Așa încât, atunci când se caută a se defini identitatea europeană, nu trebuie să uităm că islamul există în Europa de mai bine de un mileniu, pe când în Cecenia abia de vreo sută-două de ani.
“L’Algérie française”
Masa de musulmani arabofoni sau indo-pakistanezi stabiliți în Franța și Anglia după căderea coloniilor a ajuns acolo în același timp cu masa multor africani. Est-europenii moraliști de astăzi își închipuie (sau vorbesc în totală neștiință de cauză) că francezii ar fi putut să spună: — „Acceptăm să vină aici negri congolezi, căci sunt creștini, dar nu negri senegalezi, căci sunt musulmani.” Sau, britanicii: — „Acceptăm pakistanezi de religie sikh sau hinduși, dar nu pakistanezi musulmani”… Prea ar fi părut misiunea civilizatoare a jaf hrăpăreț dacă, după ce i-ai încălecat atâta vreme, refuzi sa primești si tu o parte din ei la tine.
La fel, britanicii când au retrocedat Hong Kong Chinei, au trebuit să permită unui mare număr de chinezi din fosta colonie să vină în Anglia.
Pe lângă inumanitatea unei eventuale selecții pe baza de religie, care oricum nu se discuta atunci, la acea vreme era imposibil de prevăzut o derivă ca azi spre un șoc al civilizațiilor, căci Occidentul însuși ieșea dintr-un șoc al civilizațiilor: cele două războaie mondiale, afacere de imputat exclusiv europenilor.
Așa încât, cum scria odată Charlie Hebdo despre bătrânul Le Pen, fost militar torționar în Algeria si care a plâns întotdeauna după „l’Algérie française”: — „Ce bine că Franța a pierdut Algeria, căci dacă ne luam după Le Pen azi am fi avut 40 de milioane de arabi în Franța, iar nu 5 ca acum.”
