Jamal Khashoggi, jurnalistul din Arabia Saudită ucis aparent de agenți saudiți în consulatul acestei țări de la Istanbul în 2 octombrie, a fost unul din principalii vorbitori la o conferință organizată în aprilie de Centrul de studii pentru Orientul Mijlociu la Universitatea Denver și Centrul pentru studierea Islamului și a Democrației de la Washington. Ziarul „The New York Times” a publicat cîteva fragmente din acest discurs. Traducere de Lucian Ștefănescu.
Eu sînt din Arabia Saudită, unde chestiunile legate de democrație și Islam sînt foarte relevante. Când în trecut o oficialitate saudită voia să respingă chestiunea democrației, ea punea întotdeauna problema compatibilității democrației cu Islamul.
Dezbaterea asupra relației dintre Islam și democrație a luat sfîrșit în mod concludent odată cu Primăvara arabă, când oameni din lumea arabă, în special tineri, și chiar islamiști, între care și unii dintre salafiști - care au criticat dintotdeauna democrația - au sprijinit protestele în favoarea democrației și a schimbărilor politice. Alți salafiști au criticat ferm în continuare democrația, văzînd-o ca „kufr”, adică ne-islamică, pornind de la credința că democrația reprezintă o respingere a valorilor religioase.
Lungile cozi la secțiile de vot în timpul alegerilor din Tunisia și Egipt din 2012 au arătat că oamenii din lumea arabă sînt pregătiți pentru schimbare. Au luat parte cu entuziasm la alegeri democratice, la care s-au prezentat inclusiv partide islaiste care fuseseră deseori în miezul dezbaterii despre compatibilitatea Islamului cu democrația.
Acele imagini din Egipt și Turcia ale bărbaților, femeilor, ale tinerilor și bătrînilor mergînd la secțiile de vot trebuie puse în contrast cu alegerile falsificate pe care le vedem azi în Egipt și în alte părți ale lumii arabe. Acesta este un argument pe care-l putem folosi împotriva oricui pretinde că „arabii nu sînt pregătiți pentru democrație”.
Astăzi, Arabia Saudită se luptă cu diferite aspecte ale modernității, cu cinematografe, artă, divertisment, amestecul sexelor, deschiderea față de lume, respingerea radicalismului. Controlul strîns pe care nomenclatura religioasă l-a avut asupra vieții sociale se relaxeaxă încet-încet.
Dar în timp ce urmăm toate aceste forme de modernitate, liderii saudiți sînt în continuare dezinteresați de democrație. Cu toate astea, nu mai avansează vechea și penibila scuză că democrația nu este compatibilă cu Islamul. În schimb, așa cum i-a declarat prințul Mohamed bin Salman lui Jeffrey Goldberg în „The Atlantic” , ei spun că monarhia absolutistă este forma noastră preferată de guvernare.
Într-adevăr, trăim în era autoritarismului. Unii cred că e o formă mai bună a conducerii politice. Ei argumentează că societățile au nevoie de un lider măreț și că democrația va submina capacitatea mărețului lider de a-și conduce poporul spre un viitor mai bun.
E posibil ca în zilele noastre să auzi în jurul unei mese de cină la Riad, Cairo sau Aman intelectuali considerați cândva liberali, care sprijineau cândva libertatea, schimbarea politică și democrația spunînd: „Arabii nu sînt pregătiți pentru democrație”. Dacă îi contrazici, îți vor spune: „chiar dacă arabii sînt pregățiți pentru democrație, nu știu cum să profite de ea. Vor face totdeaunea o alegere proastă”.
Un argument înrudit este că „islamiștii și Frăția Musulmană au capturat Primăvara arabă”. În țara mea o variantă a acestui argument este „saudiții nu știu cum să aleagă. Dacă avem democrație, ei nu vor vota potrivit conștiinței lor, ei vor vota după loialitățile lor tribale”.
Un argument popular în lumea arabă este că avem nevoie de un lider puternic, Poți auzi asta în Egipt de la un om de afaceri egiptean care sprijină regimul aflat la putere. Poți auzi asta dela un iordanian care se îndoiețte, poate chiar și de la un tunisian care se îndoiește, și ar vrea o întoarcere la vechea ordine.
Un prieten saudit care a fost educat în străinătate apără deschis termenul de „autocrație benevolentă”. Se pregătește să scrie despre valoarea autocrației benevolente într-un ziar american și crede că asta este cea mai bună alegere pentru Arabia Saudită.
Vechiul concept de „mustabidu al-adi”, sau dictatorul drept, a murit odată cu apariție lui Abd al-Rahman al-Kawaibi, musulman reformist din secolul 19 de origine siriană. Intelectualii arabi și musulmani care l-au urmat pe Kawakibi sprijineau democrația, sau cel puțin o variantă a ei.
În mod regretabil totuși, ideea autocratului benevolent, a dictatorului drept, este readusă la viață în lumea arabă. Un cor de voci anti-democratice arabe și ne-arabe foloses media și pe lobby-iști pentru a se opune democrației. Mi se spune că la Tîrgul internațional de carte care a avut loc la Riad în martie, la care nu am putut să particip, una din cărțile expuse se numea „Împotriva Primăverii arabe”.
Democrația în lumea arabă e atacată de asemenea de islamiștii radicali, care au revenit drept organizația Statul Islamic sau drept salafiștii cate luptă în Libia alături de Khalifa Fifter fost general în armata lui Muammar Gaddafi sprijinit acum de Emiratele Arabe Unite și de Egipt. Ei predică împotriva democrației în moschei și prin acte de violență.
Trebuie să le dăm din nou speranțe oamenilor din lumea arabă, care sau și-au pierdut speranța în democrație din cauza presupuselor ei eșecuri, sau sînt victimele propagandei împotriva democrației care vine de la rețelele TV de stat și de la intelectualii afiliați lor.
Când folosesc termenul „democrație”, îl înțeleg în sensul mai larg care s suprapune peste valori cum sînt libertatea, echilibrul puterilor în stat, răspundere și transparență. Vizăm aceste obiective în forma bunei guvernări, a egalității și dreptății în lumea arabă. Și mai e un motiv pentru care avem nevoie de democrație în lumea arabă acum: ca să oprim violența în masă.
Există astăzi două feluri de țări arabe. Unele dintre ele, cum ar fi Arabia Saudită, Iordania și Maroc, au nevoie de democrație pentru buna guvernare și ehilibrul puterilor în stat pe care aceasta le aduce.
Dar unor țări răvășite de război, cum sînt Libia, Siria și Yemen, democrația ar duce la un anumit grad de împărțire a puterii. Ar putea fi similar ca aranjamentul din Afganistan, unde aduci toate facțiunile într-o sală mare și le forțezi să accepte un acord asupra cum să-și împartă puterea. Motivul principal pentru care războaiele continuă în aceste țări este lipsa unui mecanism de împărțire a puterii.
Libia, Siria și Yemen au nevoie imediat nu de bună guvernare, ci de un mecanism de oprire a măcelului. Chestiunea bunei guvernări va apărea inevitabil după aceea. Există mari speranțe pentru democrație în alte țări care nu s-au împotmolit în conflicte civile sau interne, cum este Tunisia, care se luptă să ajungă la un sistem democratic de durată.
În ciuda progreselor făcute, mulți din prietenii mei tunisieni sînt și ei îngrijorați de democrație. Nu vă pară că țin predici restului lumii arabe. Vor doar să fie lăsați în pace. Cu toate astea, eu cred că tunisienii au o mare responsabilitate.
Noile canale care sprijină libertatea și schimbările politice înOrientul Mijlociu ar trebuie să dedice o cantitate considerabilă de timp pentru a relata egal despre alegerile locale din Tunisia. Fiecare saudit, fiecare egiptean și fiecare sirian ar trebui să vadă de ce anume profită acum tunisienii. Sper că asta va fi o inspirație pentru restul lumii arabe pentru ca să lucreze la o formă similare de guvernare pentru ei înșiși.
Trebuie să apărăm dreptul popoarelor arabe de a avea democrație în propriile noastre țări, în propriile noastre localități, dar în același timp trebuie să vorbim cu liderii străini, cu puterile străine și cu parlamentari străini. Ei au un rol de jucat și mulți dintre ei și-au pierdut speranța în perspectivele democrației arabe.
Unii dintre ei repetă vechea afirmație rasistă, „arabii nu sînt pregătiți pentru democrație [pentru că sînt arabi]. Administrația Trump are zero interese să sprijine democrația în lumea arabă. Chiar și președinteșe francez Emmanuel Macron a sugerat că va fi puțină schimbare politică în Egipt sau Arabia Saudită.
Oamenii își pierd speranța în democrație din cauza eșecului revoltelor din Primăvara arabă. Le e frică să nu ajuncă ca Siria. Multe regimuri arabe, rețelele lor TV, scriitorii lor, comentatorii lor, încearcă să-i sperie pe oamenii de democrație promovînd această idee.
Atît cetățenii arabi cît și liderii străini sînt afectați de faptul că liderii arabi întreprind reforme limitate. În Arabia Saudită, prințul Mohamed e în fruntea unor reforme serioase. Mulți din colegii mei saudiți spun că ar trebui să le sprijin. Le sprijin.
Poziția mea este că ar trebuie să construim peste ceea ce avem deja.
Când dl Macron a stat lîngă prințul Mohamed, a susținut acest punct de vedere și avea dreptate. Trebuie să-l sprijinim pe prințul moștenitor în efortul său de a reforma Arabia Saudită pentru că dacă nu face asta, va avea de suferit presiuni din partea elementelor radicale care nu doresc reforma.
Aceste reforme limitate și condițiile politice generale din lumea arabă de azi întăresc argumentul forțelor anti-democratice.
Această realitate nefericită pune și mai multă responsabilitate pe umerii noștri ca să ne reluăm munca și să ne dublăm eforturile de a aduce democrație în lumea arabă ca o alegere realistă pentru oameni și ca o soluție la eșecurile atîtor state arabe.
