Nikolai Buharin s-a născut în 1888. Era cu 18 ani mai tânăr ca Lenin. Provenea dintr-o familie rusă de intelectuali, avea studii de filosofie. Lenin îl simpatiza enorm. Relația lor era foarte apropiată, astfel că Nikolai devenise practic ca și copilul lui. Buharin ajunge din exil redactor-șef al Pravdei. Scrierile sale, printre care ABC-ul Comunismului, sunt foarte importante pentru tradiția filosofică marxistă.
Însă au existat și polemici serioase între Lenin și Buharin. După 1917, Nikolai devine membru al Biroului Politic (cel mai tânăr dintre ei) și foarte apropiat de Stalin. După 1926, ajunge președinte al Internaționalei Comuniste (până în 1929), după care este eliminat ca opoziționist deviator de dreapta. După o severă autocritică, a fost numit redactor-șef la Izvestia și membru supleant al Comitetului Central. Tot el a fost unul din autorii Constituției staliniste din 1936 și a fost trimis la Paris să recupereze arhiva istorică Marx-Engels.
După venirea la putere a naziștilor în Germania, Partidul Social Democrat German, posesorul arhivei, decide să o evacueze în Franța, cu corespondență cu tot. Buharin primește, de la Stalin personal, misiunea de a recupera arhiva. La Paris se întâlnește și cu unul dintre prietenii săi, are discuții foarte interesante, mărturisește că Stalin este absolut dement și că, există faimoasa formulă, „nu este o ființă umană, nu este un om ca noi”. Și totuși, pentru că soția sa rămăsese la Moscova (era mult mai tânără ca el și avea chiar să supraviețuiască împreună cu fiul lor după ani în Gulag), se întoarce și, în 1937, este arestat și anchetat, sfârșind prin a recunoaște păcatele imputate.
Mărturisește în cel de-al treilea și cel mai mare proces-spectacol de la Moscova din 1938. Parțial, el este figura centrală din romanul lui Arthur Koestler cunoscut ca Zero și infinitul sau Întuneric la amiază. Koestler nu avea cum să citească scrisorile lui Buharin către Stalin. Ele au fost scoase la suprafață în perioada glasnostului și perestroikăi și au fost citate în The Road to Terror de J. Arch Getty si Oleg Naumov. Mărturisirea lui Buharin este foarte interesantă și pentru că el, la un moment dat, spune, ecou hegelian: „Istoria universală este tribunalul suprem”. Cu alte cuvinte, acolo vom vedea cine a fost criminal și cine nu a fost. Și mai spune la un moment dat: „Noi suntem stat socialist și salut faptul că nu folosim metodele Inchiziției medievale”. Era o aluzie clară la principiul lui Vîșinski conform căruia mărturisirea acuzatului are valoare documentară și probatorie. Acesta din urmă copia modelul Inchiziției.
Într-o scrisoare din 10 decembrie 1937, Nikolai Buharin îi scria din celula sa de la Lubianka lui Stalin: „Mă pregătesc să plec din această vale a plângerii și nu țin în mine altceva în raport cu tine, cu partidul și cu cauza decât o mare și nesfârșită dragoste”. Deci Stalin se pregătește să-l omoare, el știe că va muri și ultimul lucru pe care i-l scrie lui Koba este „o mare și nesfârșită dragoste”. „Adio pentru totdeauna și amintește-ți cu drag de al tău nefericit N. Buharin”. Dacă este să prindem undeva conceptul de religie seculară, nu cred că poate fi găsit un text care să redea mai bine mitul, magia și miracolul și, de ce nu, erosul tentației totalitare și al Thanatosului. Este o iubire profundă.
