Linkuri accesibilitate

Iulia Navalnaia i-a mulțumit soțului ei pentru „26 de ani de fericire absolută”


Iulia Navalnaia a anunțat anterior că va continua lupta soțului ei împotriva regimului lui Vladimir Putin.
Iulia Navalnaia a anunțat anterior că va continua lupta soțului ei împotriva regimului lui Vladimir Putin.

Văduva activistului rus anticorupție, Aleksei Navalnîi, i-a adresat soțului ei înmormântat vineri la Moscova un mesaj de rămas bun în care i-a mulțumit pentru „26 de ani de fericire absolută”.

„Lioșa, îți mulțumesc pentru cei 26 de ani de fericire absolută. Da, chiar și pentru fericirea din ultimii trei ani. Pentru iubire, pentru că m-ai sprijinit totdeauna, pentru că m-ai făcut să râd chiar și din închisoare, pentru faptul că te-ai gândit totdeauna la mine”, a scris Iulia pe rețele.

„Nu știu cum să trăiesc fără tine, dar voi încerca să te fac fericit, acolo sus, pentru mine, și mândru de mine. Nu știu dacă voi reuși sau nu, dar voi încerca”, a adăugat ea.

La înmormântarea de la Moscova au fost prezenți părinții lui Navalnîi, dar nu și Iulia și copiii. Înaintea evenimentului, ea atenționa că poliția ar putea interveni în forță.

Iulia Navalnaia a apărut în public după moartea soțului ei, anunțată la 16 februarie, în California, unde a fost primită de președintele SUA, Joe Biden, și în Parlamentul European, unde a ținut un discurs.

„Sigur ne vom întâlni într-o bună zi. Am atâtea povești nespuse pentru tine, și am atâtea cântece salvate pe mobil, stupide și haioase... Și chiar am vrut să le asculți, să râzi și apoi să mă îmbrățișezi”, a mai scris Iulia într-un mesaj însoțit de un video cu poze ale ei și ale lui Aleksei, împreună, de-a lungul anilor.

Ultimele cuvinte sunt: „Te voi iubi întotdeauna. Odihnește-te în pace”.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG