Socialistul francez a ocupat funcția de președinte al Comisiei Europene, executivul Uniunii Europene, timp de trei mandate - mai mult decât oricare alt deținător al acestei funcții - din ianuarie 1985 până la sfârșitul anului 1994, o perioadă de schimbări rapide în cadrul procesului de unificare a Europei.
O perioadă marcată de ciocniri directe de viziune între federaliști precum Delors, care credea cu pasiune într-o „uniune tot mai strânsă”, și prim-ministrul britanic de atunci, Margaret Thatcher, care se opunea cu fermitate transferului de putere la Bruxelles.
Moartea lui Delors a survenit la trei ani după ce Marea Britanie a ieșit complet din UE, la 31 decembrie 2020, după negocieri chinuitoare și 47 de ani de apartenență.
Delors, un sindicalist catolic cu experiență în domeniul planificării economice, a fost o forță veritabilă în inima birocrației de la Bruxelles, negociind neobosit punți de comunicare și compromisuri între statele membre pentru a construi piața unică europeană, una dintre realizările definitorii ale UE, notează Reuters.
El a supravegheat o perioadă de extindere rapidă a clubului european: Comunitatea Europeană, după cum se numea la acea vreme, a crescut de la 10 membri la 12 odată cu aderarea Spaniei și Portugaliei în 1986 și apoi cu încă trei, după aderarea Suediei, Austriei și Finlandei în 1995.
Era o perioadă marcată de căderea Zidului Berlinului și de reunificarea Germaniei, iar plăcile tectonice de la baza Europei moderne se schimbau. Idealul postbelic al unui continent unificat - visul federaliștilor - începea să pară realizabil.
Devotamentul cu care Delors a militat în favoarea unei Germanii unite a dus la o strânsă legătură cu cancelarul german de atunci, Helmut Kohl, și a contribuit la consolidarea relației franco-germane, esențială pentru UE.
O viață sub semnul Europei unite
Jacques Lucien Jean Delors s-a născut la Paris, în 1925, într-o familie de catolici fervenți. A obținut o diplomă în economie la Sorbona și a mers pe urmele tatălui, edificându-și o carieră la banca centrală.
Membru de sindicat din primii ani ai tinereții și apărător fervent al drepturilor lucrătorilor pe tot parcursul vieții, Delors s-a înscris în Partidul Socialist în anii 1970, echilibrând cu grijă politica sa cu credința religioasă și cu convingerea într-o economie de piață.
După un mandat de doi ani în Parlamentul European, unde a condus Comisia pentru afaceri economice, a fost desemnat ministru al finanțelor, economiei și bugetului în timpul președintelui François Mitterand. A deținut astfel un rol central în procesul de elaborare a politicii economice în Europa la începutul anilor 1980.
În calitate de președinte al Comisiei începând cu 1985, a fost convins de necesitatea de a crea legături economice și monetare mai strânse între statele membre ale Comunității Europene.
Obsesia pentru integrare este ceea ce l-a făcut să intre în coliziune cu prim-ministra britanică Margaret Thatcher, care vedea în Europa imaginată de Delors toate pericolele unui super-stat european dominat de Franța.
Animozitatea lor a ajuns la apogeu în 1988, după ce Delors a ținut un discurs pro-european de la tribuna Congresului Sindicatelor din Marea Britanie. Thatcher i-a dat o replică dură într-un discurs ținut la Bruges câteva săptămâni mai târziu.
Tensiunea a crescut din nou în 1990, când guvernarea Thatcher era pe sfârșite, iar Marea Britanie era tot mai izolată în Europa. Chestionată în parlament cu privire la politica sa europeană, Thatcher a spus: „Președintele Comisiei, domnul Delors, a spus... că dorește ca Parlamentul European să fie organismul democratic al Comunității, că dorește ca Comisia să fie executivul și că dorește ca Consiliul de Miniștri să fie senatul. Nu! Nu! Nu!”
Delors a promovat adoptarea Tratatului de la Maastricht în 1992, care a înființat Uniunea Europeană, și a lansat piața unică în 1993, demisionând în cele din urmă în decembrie 1994.
El a decis să nu candideze la președinția Franței la alegerile din 1995 și a rămas preocupat în cea mai mare parte de problemele europene, înființându-și propriul grup de reflecție, Notre Europe, și susținând grupuri dedicate federalismului.
În timpul crizei datoriilor din Europa din 2010-2013, a vorbit adesea despre credința sa în moneda unică, euro, recunoscând în același timp defectele acesteia ca proiect al unei voințe politice puternice, dar insuficient susținut economic.
