L-am citit cu pasiune pe José Saramago (1922 – 2010), singurul scriitor portughez laureat al Premiului Nobel (1998). Ce surpriză să-l întâlnesc – de data aceasta pe post de personaj – într-un roman al conaţionalului său José Luis Peixoto (n. 1974), Autobiografia, Pandora M, 2020. (E adevărat că şi José Saramago l-a „ficţionalizat”, la rându-i, pe Fernando Pessoa – în Anul morţii lui Ricardo Reis.)
„Exact în acea clipă, cu intensă luciditate, José a ştiut că acel Saramago are o existenţă autonomă, era o figură în sine, se apropia de adevăratul Saramago la fel de mult cât acel birou din cuvinte se apropia de adevăratul birou din Lanzarote, unde nu fusese niciodată. (…) există oare un Saramago adevărat?, câţi Saramago exită?” – e provocarea căreia trebuie să-i facă faţă José, un scriitor de 31 de ani, autor al unui roman, şi care visează cu ochii deschişi (& încercănaţi după ce că-şi pierde nopţile – şi banii! – la jocurile de noroc) să-l scrie pe-al doilea, urmând între timp să redacteze biografia lui Saramago, şi chiar este prezentat acestuia. Printr-un joc subtil de treceri, cam ca-n Omul duplicat al Nobel-iardului, se ajunge la suprapunerea de planuri, astfel că deja Saramago îl caută pe tânărul său biograf ca „să-i explice lui José că erau aceeaşi persoană”: „Atunci, îndoiala, cum să fie aceeaşi persoană? şi abia apoi, încetul cu încetul, foarte lent, poate cu oarece groază, ca şi cum ar fi fost sfâşiat din sine, ca şi cum soarta nu i-ar mai aparţine (…) José ar începe să priceapă că se află acolo, prezenţi, unul în faţa celuilalt, nume complementare, José şi Saramago, José, Saramago, fiind acelaşi personaj, José Saramago, fiind aceeaşi persoană la vârste diferite”. Nu-i o temă literară nouă – şi J.L. Borges îşi întâlneşte dublul, într-o nuvelă, ca să nu mai vorbim de acel „Je est un autre” al lui Rimbaud –, totul e ce efecte reuşeşti să scoţi din ea, şi cât de credibilă e naraţiunea.
Cât priveşte structura cărţii, această alcătuieşte un cerc perfect: de la prima propoziţie: „Saramago a scris ultima frază din roman” (p. 7) – via „Acolo se afla o imagine din viitorul său, n-avea nici o îndoială. Şi el avea să fie un astfel de scriitor…” (p. 23) – la ultima: „José a scris prima frază a romanului” (p. 246).
7 iunie ’21
