Linkuri accesibilitate

Anatoli Dirun se înscrie în cursa „prezidențială” de la Tiraspol, împotriva lui Vadim Krasnoselski


Actualizare 12.09.2102:

Anatoli Dirun, directorul Școlii de studii politice de la Tiraspol a anunțat, în seara zilei de duminică, 12 septembrie, că se înscrie în cursa pentru așa-zisele alegeri prezidențiale .

„Pentru toată lumea este evident că situația social-economică din republică (din regiunea transnistreană- n.red.) este catastrofală. Ultimii cinci ani au demonstrat că sistemul monopolist nu este în stare să schimbe viața oamenilor în bine. Echipa noastră știe să schimbe lucrurile. A venit timpul unor decizii noi”, a declarat Anatoli Dirun într-o înregistrare video plasată pe Facebook.

-------------------------------------------------------------

Liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a anunțat duminică că va candida pentru un al doilea mandat de așa-numit „președinte” al regiunii separatiste transnistrene. Anunțul nu este o surpriză, în condițiile în care nu există niciun potențial alt candidat vizibil în regiunea separatistă care să fie în opoziție cu Vadim Krasnoselski.

Parada militară la Tiraspol, la aniversarea a 31 de ani de la autoproclamarea regiunii separatiste
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:31 0:00

Alegerile ar urma să aibă loc în noiembrie și nu promit niciun fel de surpriză, în condițiile în care precedentul scrutin legislativ de la sfârșitul anului trecut a fortificat și mai mult la putere exponenții Partidului Obnovlenie, controlat de oligarhii holdingului Sheriff. Niciun reprezentant al opoziției nu a intrat în noua componență a Sovietului Suprem de la Tiraspol.

Iar în ultimii ani administrația separatistă a persecutat metodic orice persoană critică la adresa puterii, eliminând orice competiție, iar criticilor le-au fost deschise mai multe dosare penale pentru „extremism” și „jignirea președintelui”. Oponenții lui Krasnoselski au fost sau sunt în acest moment în închisoare, cum este cazul comunistului Oleg Horjan, sau cel al activistului Ghenadie Ciorba, eliberat recent. Mai mulți critici vocali ai regimului de la Tiraspol sunt persecutați penal și au fost nevoiți să fugă din regiune. Aceste practici au fost condamnate inclusiv la nivel internațional.

Krasnoselski este al treilea așa-zis „președinte” al regiunii autoproclamate. Primii 20 de ani regiune a fost condusă de artizanul acesteia, Igor Smirnov, după care a fost înlocuit pentru cinci ani de Evgheni Șevciuk, care a fost nevoit să fugă noaptea cu barca din regiune după ce a pierdut mandatul lui Vadim Krasnoselski, acum cinci ani.

Enclava separatistă din stânga Nistrului și-a proclamat independența pe 2 septembrie 1990 și până acum nu a fost recunoscută de niciun stat, nici măcar de Rusia, care are în continuare trupe pe acest teritoriu, un depozit cu 20.000 de tone de armament învechit, investiții în domenii strategice și oameni fideli care controlează puterea. Exodul masiv al oamenilor apți de muncă a dus la îmbătrânirea regiunii, dar și la pauperizarea populației rămase.

Cu un deficit bugetar anual de peste 50 la sută, regiunea supraviețuiește din comerțul cu UE, posibil doar prin intermediul Chişinăului, dar și din contul faptul că nu plătește pentru gazele rusești consumate. Datoria, care se apropie deja de 8 miliarde de dolari, este pusă pe seama Republicii Moldova.

XS
SM
MD
LG