Linkuri accesibilitate

Kremlinul respinge relatările că Vladislav Surkov ar fi demisionat urmare a unor dispute legate de politica față de Ucraina


Vladislav Surkov. 14 noiembrie 2017
Vladislav Surkov. 14 noiembrie 2017

Kremlinul a respins relatările că Vladislav Surkov, unul din cei mai importanți consilieri politici ai președintelui Vladimir Putin, ar fi demisionat ca urmare a unor dispute legate de politica față de Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că „nu există niciun decret în acest sens” și că „nu a survenit” nicio schimbare în strategia față de Ucraina.

Surkov, supranumit și „eminența gri” a Kremlinului, este arhitectul sistemului autoritar intern, care concentrează puterea în mâinile lui Putin, dar și a politicii expansioniste a Rusiei în fostul spațiu sovietic. După protestele din 2011, Surkov a plecat de la președinției, fiind numit vicepremier. Poziție de unde a plecat în 2013, ca urmare a unor acuzații de fraudă. Patru luni mai târziu, a revenit la Kremlin, în echipa de consilieri prezidențiali.

Surkov a jucat un rol cheie în negocierile menite să pună capăt conflictului separatist din estul Ucrainei, izbucnit în 2014, după anexarea abuzivă a peninsulei Crimeea de către Rusia. Până acum, conflictul a făcut peste 13 mii de morți, Moscova fiind de la bun început acuzată că ar sprijini activ milițiile separatiste din estul Ucraina. Acuzație respinsă categoric de Rusia.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG