Kievul are nevoie de sute de miliarde de dolari pentru a repara pagubele provocate de invazia Rusiei și încearcă să mobilizeze sprijin internațional pentru investiții, notează AFP într-o corespondență din Gdansk, orașul-port de la Marea Baltică care găzduiește conferința.
Însă evenimentul are loc în contextul în care nu se întrevede sfârșitul conflictului și ar putea fi umbrit de disputa dintre Ucraina și Polonia — declanșată când Ucraina a numit o unitate militară după un grup insurgent care a participat la masacrele de polonezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, așa-numiții „banderoviști” din UPA.
Zona din jurul centrului de conferințe Amberexpo din Gdansk a fost izolată de numeroși polițiști înarmați, mobilizați pentru a preveni eventualele provocări, întrucât un partid polonez ultranaționalist a convocat o manifestație împotriva Ucrainei în cursul zilei, potrivit jurnaliștilor AFP prezenți la fața locului.
Liderii din Polonia, Bulgaria, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, România și Suedia, precum și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului UE, Antonio Costa, urmau să îndemne de la Gdansk companiile și statele să investească fonduri în Ucraina odată cu încheierea conflictului.
Delegația de la Kiev — condusă de Zelenski în anii anteriori, începând cu 2022— este condusă acum de prim-ministra Iulia Sviridenko, care într-un discurs a mulțumit călduros polonezilor pentru sprijinul lor și pentru „viitorul comun în Uniunea Europeană”.
Ucraina a început negocierile de aderare la UE pe 15 iunie, ca și R. Moldova, sperând să se alăture până la capătul deceniului curent la blocul cu 27 de membri.
Un raport comun al Ucrainei, Băncii Mondiale, Organizației Națiunilor Unite și Uniunii Europene, publicat în februarie, a estimat că reconstrucția postbelică a Ucrainei ar urma să coste aproximativ 588 miliarde de dolari.
Însă, în lipsa unor progrese în cadrul negocierilor mediate de SUA privind încetarea ostilităților, rămâne greu pentru Ucraina și aliații ei să convingă investitorii să-i susțină redresarea economică, observă AFP.
Cu toate acestea, Sviridenko a declarat că Ucraina se așteaptă să semneze peste 160 de acorduri în valoare de peste 10 miliarde de euro în cele două zile de conferință, la Gdansk, în special în domeniul energetic.
Tot la Gdansk, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că va fi livrată chiar joi prima tranșă de 3,2 miliarde de euro din împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat de Uniunea Europeană.
Scris cu informații de la Reuters, AFP
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te