Toți pasagerii de la bordul avionului privat, care zbura de la Moscova la Sankt Petersburg, au fost uciși. Pentagonul a declarat joi că „este posibil ca Prigojin să fi fost ucis”.
Oficialii americani și occidentali, relatează NYT, au spus că explozia ar fi putut fi cauzată de o bombă sau de un alt dispozitiv instalat în avion, deși sunt luate în considerare și alte posibilități, cum ar fi combustibilul alterat.
Președintele rus Vladimir Putin a confirmat indirect moartea lui Prigojin, un asociat de lungă durată: joi, în primele comentarii televizate despre accident, a vorbit despre Prigojin la trecut, spunând între altele că „a făcut unele greșeli grave în viață, dar a obținut și rezultatele dorite”.
Corespondentul RFE/RL pentru Rusia și fosta regiune sovietică Mike Eckel s-a uitat la cine ar fi putut fi interesat de moartea lui Prigojin și la alte accidente aviatice din Rusia, petrecute „la momentul potrivit”.
Cine „nu” l-ar fi vrut pe Prigojin mort ?!
De la președintele Putin, pe care l-a umilit acum două luni cu scurta sa rebeliune armată și marșul asupra Moscovei, la conducerea armatei, pe care a criticat-o dur, mai ales pentru eșecurile din Ucraina, la structurile de securitate, dar și la lumea de afaceri, peste tot se găsesc persoane sau grupuri interesate să scape de Prigojin.
Avionul privat al lui Prigojin prăbușit miercuri seară la nord de Moscova, era unul din multe avioane private care s-ar fi aflat în posesia liderului organizației Wagner, potrivit registrelor de înmatriculare a aeronavelor. Autoritățile aviatice ruse au publicat o listă cu numele a șapte pasageri și trei membri ai echipajului, care se aflau la bordul avionului prăbușit.
Numele lui Prigojin era pe listă, la fel ca și numele unuia din cei mai importanți comandanți ai forței de mercenari, Dmitri Utkin, după care a fost botezată gruparea „Wagner”. Era numele lui de luptă.
Până joi, 24 august, nici moartea lui nu fusese confirmată.
Relatările inițiale sugerau că avionul ar fi fost doborât de apărarea antiaeriană rusă. Între timp, un videoclip neverificat postat pe rețelele de socializare a arătat un avion prăbușindu-se la pământ, lăsând o coloană de fum în spate.
Pe 24 august, un canal Telegram legat de serviciile de informații ruse spunea că se investighează dacă nu ar fi fost plantate explozive în zona trenului de aterizare.
Rebeliunea militară condusă de Prigojin cu exact două luni înainte de prăbușirea avionului, pe 24 iunie, era calificată ulterior de directorul CIA drept „cel mai direct atac asupra statului rus în cei 23 de ani de când Vladimir Putin este la putere”.
Președintele Putin i-a acuzat pe rebeli de trădare, dar cuvintele nu au fost urmate de fapte. Mai mult, a încheiat un acord cu ei, mediat de președintele Alexandr Lukașenko, care le permitea – lui Prigojin și oamenilor săi - să plece în Belarus.
Singura măsură de retaliere mai serioasă a lui Putin a fost cu o zi înainte de accidentul aviatic, când l-a concediat de la conducerea forțelor aeriene pe generalul Serghei Surovikin, cel care comandase pentru scurt timp și campania din Ucraina. Surovikin era considerat un apropiat al lui Prigojin. Totodată se specula că ar fi știut în avans despre planurile rebeliunii din iunie.
Posibilul contracandidat al lui Putin
Generalul Aleksandr Lebed a devenit cunoscut la începutul anilor 90, în perioada tulbure a tranziției Rusiei, după căderea URSS: în 1991 a refuzat să ordone forțelor de parașutiști pe care le comanda să înăbușe rezistența condusă de Boris Elțin. În 1992 a urmat conflictul de pe Nistru, căruia i-a pus capăt în fruntea Armatei a 14-a, ocupând regiunea transnistreană.
Lebed a candidat în controversatele alegeri prezidențiale din 1996, ocupând locul al treilea în spatele Elțin și liderul Partidului Comunist Ghenadi Ziuganov. În turul doi l-a sprijinit pe Elțîn, ajutându-l să câștige un al doilea mandat. Președintele i-a întors favoarea numindu-l secretar al Consiliului de Securitate Națională.
Lebed a condus apoi negocieri cu președintele autodeclarat al Ceceniei, Aslan Mashadov, pentru a pune capăt Primului Război Cecen în august 1996. Cu toate acestea, înțelegerea a fost văzută ca o capitulare umilitoare de unii intransigenți, iar o ciocnire cu consilierii lui Elțin a dus la concedierea lui, în octombrie.
Doi ani mai târziu, Lebed a câștigat alegerile de guvernator al întinsei regiuni siberiene Krasnoiarsk, bogată în resurse naturale, pe fondul speculațiilor că ar putea candida la președinție în 2000. Nu a participat la scrutinul prezidențial, câștigat în cele din urmă de Vladimir Putin.
În aprilie 2002, Lebed era pe cale să inaugureze o nouă stațiune de schi în munții din sudul regiunii Krasnoiarsk, când elicopterul Mi-8 în care zbura, împreună cu alți 16 pasageri și echipaj, s-a prăbușit. Opt persoane au fost ucise, inclusiv Lebed, care a murit în drum spre spital. Autoritățile au spus că elicopterul s-a prăbușit după ce a lovit liniile de înaltă tensiuni, în condiții de vizibilitate redusă. Accidentul a fost pus pe seama echipajului.
Asociații lui Lebed și cel puțin un membru al Dumei au susținut însă că a fost un act de sabotaj. O teorie care persistă, deși nu a fost vreodată confirmată, este că ar fost amplasat explozibil pe elice.
Cum Putin începuse să-și consolideze puterea, unii jurnaliști și aliați politici au speculat că Lebed ar fi fost un concurent serios. Fostul general își făcuse dușmani însă și în lumea de afaceri, care era foarte interesată să controleze industria valoroasă a aluminiului și nichelului din Krasnoiarsk.
Fantoma de la Katyn
Masacrul din apropiere de Smolensk, din pădurea Katyn, unde au fost executați în 1940 mii de ofițeri și membri ai elitelor poloneze, a fost mereu subiect de dispută între Varșovia și Moscova.
În anii 1980 și 1990, istorici sovietici și ruși au publicat dovezi că masacrul fusese comis de poliția secretă sovietică, nu de naziști, ceea ce a mai atenuat tensiunile.
Pe 10 aprilie 2010, un avion al forțelor aeriene poloneze care transporta 96 de membri ai guvernului polonez și rudele acestora a zburat de la Varșovia la Smolensk pentru ceremoniile marcând cea de-a 70-a aniversare a masacrului. Era un eveniment important în relațiile dintre cele două țări.
Avionul Tupolev s-a prăbușit în condiții de ceață, în apropierea de aeroportul din Smolensk. Toate cele 96 de persoane aflate la bord au murit, inclusiv președintele polonez Lech Kaczynski, șeful Statului Major polonez și zeci de militari, parlamentari, clerici și alți oficiali.
Evenimentul a fost traumatizant pentru Polonia, reamintea tocmai de masacrul de la Katyn în care Polonia își pierduse mare parte din elite în 1940.
Atât anchetatorii polonezi, cât și cei ruși nu au găsit probleme tehnice cu avionul. Vina a căzut în mare măsură pe piloți și, posibil, pe oficialii militari de la bord, despre care se spune s-ar fi opus ca avionul să încerce să aterizeze pe alt aeroport. Autoritățile poloneze au pus ulterior vina și pe unitatea militară responsabilă de zborurile oficiale.
Cu timpul însă, teoriile au luat-o în direcții diferite: în Polonia, unii au afirmat că accidentul ar fi fost intenționat, dând vina pe controlorii ruși de trafic aerian și speculând că în avion ar fi fost găsite urme de explozibil. Rusia pe de altă parte a refuzat să predea cutiile negre ale avionului. Unii membri ai partidul de guvernământ „Lege și Justiție” din Polonia au îmbrățișat teoria că accidentul ar fi fost un asasinat, l-au acuzat chiar pe liderul opoziției, Donald Tusk, că ar fi încercat să mușamalizeze scandalul.
În aprilie 2023, fratele geamăn al lui Lech Kaczynski, Jaroslav - care devenise unul dintre cei mai puternici politicieni din Polonia - a sugerat că Rusia ar fi complice în incidentul pe care l-a calificat drept asasinat.
„Strict Secret”
La sfârșitul anilor 1980, ca urmare a politci de deschidere și transparență lansată de liderul sovietic Mihail Gorbaciov, jurnaliștii independenți au început să-și creeze o nișă în jurnalismul de investigație. Artiom Borovik, fiul unui celebru jurnalist sovietic, a fost printre pionieri, publicând reportaje exclusive din Afganistan în timpul invaziei sovietice.
În urma prăbușirii URSS, Borovik a înființat publicația „Strict Secret”, a lansat și o emisiune de televizune cu același nume și treptat a dezvoltat un imperiu al jurnalismului de investigație, ocupându-se, în primul rând, de corupția în rândul elitelor din Rusia.
Borovik a criticat multe aspecte ale Primului Război Cecen și a fost foarte sceptic, când, în 1999, au avut loc mai multe explozii în blocuri din Moscova, soldate cu zeci de morți. Oficial, au fost puse pe seama luptătorilor ceceni. Exploziile i-au servit lui Putin ca pretext pentru lansarea celui de Al Doilea Război Cecen.
Un grup restrâns de jurnaliști de investigație a insistat însă că exploziile fuseseră puse la cale de serviciile ruse de informații, tocmai pentru a oferi pretextul intervenției din Cecenia – un război care l-a ajutat pe Putin să obțină președinția.
În 2000, Borovik investiga o serie de speculații despre copilăria lui Putin și originile mamei acestuia.
Pe 9 martie, Borovik, împreună cu un om de afaceri cecen, plănuiau să zboare la Kiev, ca parte a acelei anchete. Avionul, un Yakovlev Yak-40 care transporta nouă pasageri, s-a prăbușit la câteva secunde după ce a decolat de pe aeroportul Șeremetievo de la o înălțime de doar 50 de metri, potrivit relatărilor presei de atunci.
Autoritățile ruse au dat vina pe pilot și au spus că aripile avionului nu fuseseră dezghețate înainte de decolare. Imediat au apărut speculațiile că accidentul ar fi fost provocat, poate cu scopul de a-l ucide pe omul de afaceri cecen, despre care se știa că a finanțat luptători separatiști ceceni.
Colegii lui Borovik de la „Strict Secret” a atras însă atenția că acesta primise multe amenințări cu moartea și că tocmai se pregătea să publice un articol despre presupusa origine georgiană a mamei lui Putin. Articolul urma să apară cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din 26 martie 2000, la care Putin candida pentru prima dată.
Putin le-a câștigat detașat.
(Text tradus/editat de Ileana Giurchescu)
