Iulian Chifu analizează pe blogurile Adevărul efectul desantului românesc de peste Prut cu ajutoare în lupta împotriva coronavirusului. Concluzia sa e fără echivoc: „Pasul mai apăsat al României (…) a zgâlţâit puternic scaunul lui Dodon, majoritatea şi Guvernul de la Chişinău”. De această dată, tactica lui „tace și face” a funcționat foarte bine, se pare, în timp ce încercările de minimalizare a acestui gest al României de către președintele moldovean Igor Dodon au obținut un efect contrar. Cu cât a încercat mai tare Chișinăul să ofere „narațiuni alternative” despre sprijinul oferit de Rusia, cu atât mai mult a ieșit în evidenţă subiectul sosirii ajutorului umanitar din România, „mai mult decât ar fi reuşit vreodată oficialităţile române, chiar dacă şi-ar fi dorit acest lucru”. În plus, în această perioadă, Igor Dodon a mai primit o lovitură: Curtea Constituțională a Moldovei, asupra căreia, spune Chifu, președintele pro-rus nu mai are control, a respins ca neconstituțional împrumutul de 200 de milioane de euro de la ruși. Curtea a considerat că „legea creditului rusesc oneros marca o afacere de subminare a suveranităţii de stat a Republicii Moldova”. Valuri și în Parlament, unde Andrian Candu, liderul Pro-Moldova, „a anunţat perspectiva ca pe masă să apară (curând) cele mai nedorite probe ale ilegalităţilor şi schemelor financiare ale Preşedintelui în funcţie”. Iulian Chifu crede că mult mai mulți moldoveni au înțeles acum că României îi pasă de Republica Moldova, că monitorizează discret situația din țară și intervine la nevoie, în timp ce e tot mai clar că Rusia nu va avea cum „să ia în spate” Moldova și să o ducă în Siberia. Desantul românesc, mai spune analistul, „a marcat greutatea strategică şi apăsarea cuvintelor rostite de oficialii români, cu efect public imediat”.
Un comentariu de Gabriel Andreescu apare pe platforma contributors.ro și se ocupă de tensiunile dintre România și Ungaria pe tema maghiarilor din Transilvania. Andreescu cataloghează o anume declarație a președintelui Klaus Iohannis, care acuză Partidul Social-Democrat că ar negocia în secret să dea Ardealul ungurilor, reprezintă un șoc. La începutul anilor 90, când figura pastorului Laszlo Tökes avea o pondere însemnată, România a ratat un moment al unei posibile și durabile reconcilieri româno-maghiare, arată comentatorul. Momentul a fost pierdut pe mâna lui Ion Iliescu. A mai rămas doar posibilitatea reconcilierii. Ea nu poate fi una pe modelul colaborării la guvernare din perioada Emil Constantinescu, ci – și aici vine surpriza articolului – exact din soluția respinsă cu îndârjire de politicienii români: autonomia Ținutului Secuiesc. Un prim argument : ajutorul dat de Ungaria comunității maghiare din Transilvania e substanțial și valoros pentru etnicii maghiari. Consecințe : două treimi dintre ei votează cu Fidesz, iar Budapesta are prilejul să exporte în România „tropismele iliberaliste, antieuropenismul și jalnica indulgență față de regimul criminal al lui Putin, cea mai mare primejdie, astăzi, pentru stabilitatea internațională”. Și acum soluția propusă de Gabriel Andreescu : „Ca România să obțină fidelitatea maghiarilor transilvăneni, aceștia trebuie să se simtă bine între frontierele țării. Un Ținut Secuiesc le poate da sentimentul că se simt acasă. În acest fel, Romania ar fi locul casei lor. Dacă președintele României ar returna distincția lui László Tőkés și în schimb, i-ar retrage-o lui Teodor Meleșcanu (între multe, și pentru faptul că în 1995(…) a sabotat Tratatul de prietenie dintre România și Ungaria), ar da un semn că statul român spune adio retrogradei politici a antimaghiarismului”.
