România beneficiază de cioturi de autostradă, nu de tronsoane care să conecteze regiunile țării între ele și apoi cu exteriorul. Transilvania este cea mai avansată la acest capitol, în timp ce Moldova și Muntenia sunt rupte și de restul țării, și de Occident. Efectele: subdezvoltare și depopulare.
De când PSD a preluat guvernarea, la finalul anului 2016, în România s-au finalizat 56 de kilometri de autostradă – mici fragmente din șoselele care leagă Transilvania de punctele de ieșire către Vest, Nădlac și Borș. Bucățile de autostradă din Transilvania evoluează cel mai repede, legând această regiune de Vest, prin Ungaria, în timp ce Muntenia se bucură de vechile autostrăzi A1 și A2, precum și de capătul A3, București-Ploiești, care se opresc însă toate până în Carpați. Moldova este izolată total de restul țării, precum și de exterior, la nivel de infrastructură rutieră, neexistând legături rutiere rapide cu Transilvania, iar înspre sud bucurându-se doar de „drumul expres” cu o bandă și jumătate pe sens.
România este plasată pe un dezastruos loc 132 din 157 de țări, la calitatea șoselelor, într-un raport al Legatum Institute, în total contrast cu infrastructura sa digitală, care este foarte bună. Raportul organizației britanice arată că slaba dezvoltare a infrastructurii rutiere afectează populația rurală, îngrădindu-i accesul la piețele de desfacere, dar ține în izolare și portul Constanța, cel mai mare port de la Marea Neagră.
Efectele acestei realități a infrastructurii rutiere, înjurate zilnic de majoritatea șoferilor din România, merg însă mult mai departe de transportul rutier în sine.
