Linkuri accesibilitate

Lupta editorilor pentru reanimarea pieței de carte


A trecut mai mult de o lună de la decizia autorităților de a redeschide librăriile.

Au fost închise ca multe alte instituții și afaceri pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Dar, după cum vom vedea, redeschiderea n-a schimbat situația cu nimic, tot nu le trece mai nimeni pragul.

Lupta editorilor pentru reanimarea pieței de carte
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:53 0:00
Link direct

Măștile și dezinfectanții au umbrit cărțile? Deocamdată e mai mult cu semn de întrebare această aserțiune. Președintele Uniunii Editorilor, Gheorghe Prini, a lansat un mesaj emoționant în care roagă oamenii să treacă pragul librăriilor. Piața de carte s-a prăbușit în perioada carantinei și nu dă semne de revenire. Angajații editurilor și tipografiilor care lucrează de la distanță consumă acum ultimele economii, iar luminița de la capătul tunelului nu se vede încă, își argumentează el demersul. Cu toate eforturile editorilor de a vinde volume online, vânzările nu constituie mai mult de 30% din tot ce realizau în perioada similară de anul trecut, mai spune Gheorghe Prini, care este și directorul Editurii „Știința”.

Gheorghe Prini
Gheorghe Prini

„De ce depinde tot procesul? Veriga slabă sunt librăriile. Acolo e cumpărătorul nostru și dacă nu avem cumpărător, pentru ce să facem cărți? Să le facem pentru depozit? De aceea am îndemnat oameni să vină să cumpere cărți. [Librăriile] Și-au reluat activitatea, dar nu sunt cumpărători. Ieri am fost în trei-patru-cinci librării și vorbesc permanent cu șefii rețelelor de librării – nu vin cumpărătorii. Înțeleg de ce nu vin, nu au bani, pentru că situația iată e așa că nu știm ce se va întâmpla mai departe, de aceea oamenii economisesc și e normal să economisească. Dar din puținul acesta pe care-l economisesc, hai să punem și pentru carte. Epidemia se va termina odată și atunci ce facem? Vom reveni la carte, dar ca să revenim la carte noi trebuie ca acum să activăm și să nu murim”.

Piața de carte din Republica Moldova, estimată la 100-120 de milioane de lei anual, avea câteva evenimente când înregistra cele mai multe vânzări, printre care era și luna mai cu pregătirea de examene și intrarea în vacanță a elevilor.

Prin scrisoarea deschisă, Gheorghe Prini îi vizează inclusiv pe profesori, care primesc anual o indemnizație de circa 2 mii de lei pentru a cumpăra materiale didactice, tehnică, softuri necesare procesului educațional. Dacă fiecare din cei 50 de mii de dascăli ar cumpăra literatură de 500 de lei, s-ar aduna 25 de milioane, ce ar putea constitui un colac de salvare. Totodată, mesajul președintelui Uniunii Editorilor se adresează și tuturor celor din domeniu, începând cu autori și terminând cu tipografi. El spune că din puținul venit pe care-l primesc acum colegii de la editură vor merge zilele următoare să cumpere câte o carte ce va constitui o donație pentru vreun azil sau centru pentru copii cu necesități speciale. Astfel vrea ca prin puterea exemplului propriu să pornească carul salvării din loc.

Aceeași incertitudine pe piața de carte este și în România, unde s-au extins mai mulți editori de la Chișinău. Datele vânzărilor în cele două luni de carantină sunt comparabile ca în R. Moldova, în jur de 30%. Și acolo se vorbește nu atât despre lipsa de bani a cititorilor, ci mai degrabă de lipsa tradițiilor de a consuma cultură, nivel demn de ultimul loc în Europa. În același timp, editorii fac eforturi pentru a menține echipele care se clădesc în ani de zile.

Ion Sturza
Ion Sturza

Pentru a reanima piața de carte, ex-premierul moldovean Ion Sturza, fondatorul platformei elefant.ro, organizează în această perioadă un târg virtual de carte. În cadrul unei dezbateri de la Elefant Fest, Sturza spune că piața cărții prin felul ei de a fi nu poate exista exclusiv pe online, ea trăiește prin evenimentele pe care le desfășoară, târguri reale, nu virtuale, întâlniri ale cititorilor cu autorii. El argumentează că a organizat evenimentul pentru a ajuta editurile care trec prin perioade dificile.

Ca și în cazul multor domenii, în două-trei luni industria cărții a trebuit să se schimbe din mers, recunoaște Ion Sturza. Criza a arătat că strategiile lui de afaceri s-au dovedit a fi viabile. Constatările fostului premier moldovean e că oamenii sunt mult mai eficienți de la distanță, dar acești angajați nu pot fi doar roboței, ei au nevoie de comunicare și socializare.

Noi nu am avut, sincer vorbind, de suferit din punct de vedere financiar și organizațional

„Evident că lumea se duce în zona digitală, că online-ul nu mai e nu un moft sau ceva exotic, devine ceva real. Noi nu am avut, sincer vorbind, de suferit din punct de vedere financiar și organizațional. Suntem undeva satisfăcuți. Ce am descoperit? Ceva ce au descoperit toți: că de fapt sistemele de comunicații și instrumentele care sunt astăzi la dispoziția noastră ne permit să ne organizăm cu totul altfel activitatea de afaceri”.

Un imbold pentru ajutorarea pieței de carte este și campania de promovare a lecturii susținută în aceste zile pe rețelele de socializare, în care sunt implicați lideri de opinie. Președintele Uniunii Editorilor moldoveni Gheorghe Prini recunoaște că ideea SOS-ului lansat publicului larg a fost inspirat de acea campanie. El speră că nu totul este pierdut și prin eforturi comune acest domeniu nu va fi lăsat să moară.

Previous Next

XS
SM
MD
LG