Președinția lui Emmanuel Macron a adus mai multe inovații semantice, mai mulți termeni noi în discursul politic decât s-a întâmplat în cazul predecesorilor lui. Asta și pentru că Macron, poreclit «Jupiter», a venit într-adevăr cu o manieră olimpiană de a conduce, cum nu se mai văzuse de la Mitterrand, iar înainte de acesta la De Gaulle.
Discursul politic din «la Macronie» (termen care desemnează structurile apropiate președintelui) a venit cu o serie de inovații în vocabular care nu țin cont de vechile grile și interpretări. Astfel, pentru a vorbi despre violența «vestelor galbene» (acei manifestanți «gilets jaunes»), noul ministru de interne Gérald Darmanin a folosit vocabula «ensauvagement» (sălbăticire).
«Trebuie oprit l'ensauvagement în societate», a spus el, spre surpriza generală. Darmanin a insistat că menține termenul, până i s-a atras atenția că sălbăticirea aceea, ensauvagement, este traducerea în franceză a germanului Verwilderung, prin care filozoful simpatizant nazist Martin Heidegger descria cu complezență viața în al Treilea Reich german.
Acum Macron, care printre alte misiuni și-a însușit-o și pe aceea de a combate islamismul radical și în general fundamentalismul religios, a renunțat la vechiul termen de "comunitarism" (communautarisme) prin care era desemnată îmbucătățirea societății franceze în felurite grupuri culturale opuse și ireconciliabile și a trecut deodată la termenul de: «separatism».
Numai că «separatismul» lui Macron creează o mare confuzie. În general, termenul e aplicat atunci când se vorbește despre o mișcare politică sau etnică ce urmărește independența teritoriului pe care trăiește. Așa se vorbește despre separatismul catalan, scoțian sau flamand. Pentru Macron, însă, e vorba de cu totul altceva.
El a spus explicit că nu e de acord cu termenul «comunitarism», pentru că: «În cadrul republicii putem avea "comunități"; numai că acele comunități nu caută să se sustragă Republicii; ele aduc ceva în plus.»
Sigur că Macron se gândea că un asemenea termen ar putea stigmatiza, de pildă, chiar și comunitatea catolică, deși ea nu caută să se sustragă Republicii. In Franța olimpiană a lui Macron (și în tradiția De Gaulle - Mitterrand), Republica este una și indivizibilă. De aceea, în Franța sunt interzise statisticile etnice, de pildă, sau sondajele bazate pe etnie. In Franța, toți sunt considerați fii ai Republicii.
De aceea, Macron a decis să vorbească mai degrabă de «separatism». «Separatismul» acesta nu e însă teritorial, căci nu există regiune cu majoritate musulmană în Franța, ci rezumă dorința unora de a trăi în afara legilor Republicii, din motive religioase sau altele. Legile Republicii se vor însă universale și fără excepție. Pe lângă excluderea religiei din viața oficială și încurajarea ateismului total în activitatea publică a statului (faimoasa laïcité franceză), asta explică, de pildă, și actuala campanie care are ca scop a interzice medicilor francezi să mai elibereze "certificate de virginitate".
«Separatismul», în special musulman, pe care îl denunță Macron se manifestă în primul rând prin respingerea legilor republicii. Cum a rezumat-o Macron, «separatismul este dorința de a nu trăi cu ceilalți».
Mulți refuză însă să folosească acest termen din pricina confuziilor inevitabile pe care le stârnește «separatismul». In condițiile unei degradări inexorabile a discursului politic peste tot, nu e greu de văzut la ce deformări și interpretări ar putea duce în traducere, prin părțile noastre, un termen precum «separatism» islamic.
La urma urmei, întreg vocabularul politic e azi o mare de confuzii în Europa de est, unde, de pildă, termenul "liberal" a devenit sinonim cu "stângist", sub influența vocabularului american, când de fapt în Europa tradițională un "liberal", în viziunea politic clasică așa cum a fost promovată de Isaiah Berlin sau Raymond Aron, este un politician de centru-dreapta sau dreapta, pro-capitalist și pentru care: “libertatea piețelor însoțește libertatea spiritelor”.
Lipsea doar o discuție despre «separatism» în Franța pentru ca lumea să nu mai înțeleagă nimic.
