Este a treisprezecea oară că Franța preia președinția Consiliului Uniunii Europene (ultima oară a fost în 2008), însă de astă dată cele șase luni de președinție franceză au o rezonanță cu totul aparte.
Pe scurt, țara care asigură această președinție rotativă apără interesele celor 27 de state ale UE în fața Comisiei și a Parlamentului European. Președinția semestrială a UE convoacă, de pildă, reuniunile miniștrilor din țările membre, stabilește ordinea de zi și conduce negocieri.
Programul Franței, anunțat de Emmanuel Macron, promite o Europă «puternică» și «suverană»; ambițiile riscă însă să fie mult perturbate de noul val de Covid-19 și de alegerile prezidențiale din Franța, în aprilie.
După Brexit, și mai ales odată cu ieșirea din scenă a Angelei Merkel, Macron este singurul lider de importanță planetară din UE. Pe deasupra, Franța este și singura putere militară nucleară a Europei continentale, a acelei UE pe care Marea Britanie a decis să o părăsească. Ba chiar, Macron este – așa cum era și Merkel – promotorul activ al ideii unei armate europene.
Lucrul este cu atât mai important, cu cât președinția franceză se inserează între cele a două țări mici și fără o autentică influență internațională: Slovenia și Cehia.
Franța: influență masivă în Europa
Timp de șase luni, Franța va avea așadar o putere semnificativă de influență pentru a împinge anumite subiecte și a găsi compromisuri între cei douăzeci și șapte, chiar dacă misiunea, foarte supravegheată, presupune neutralitate și tact.
Emmanuel Macron a pus deja ștacheta foarte sus pentru această președinție franceză a UE. „2022 trebuie să fie anul unui punct de cotitură european”, a spus el vineri seară în urările sale pentru noul an. Este vorba despre a face „Europa puternică în lume, pe deplin suverană, liberă de alegerile sale și stăpână pe destinul său”, afirmase el deja pe 9 decembrie.
Ambiții pe care Macron a continuat să le afișeze încă de la victoria sa în alegerile din 2017, nu fără a-și irita unii dintre parteneri, mai ales în Europa de Est. El însuși nu va prezida summit-urile sau ședințele Consiliului European – rol care îi revine belgianului Charles Michel – dar va putea influența discuțiile și va interveni în caz de criză.
UE se află însă la o răscruce pe o serie de subiecte, de la securitatea în Europa – zeci de mii de soldați ruși sunt încartiruiți la porțile Ucrainei – până la criza de sănătate, care umbrește din nou orizontul economic european.
Macron poate însă conta pe sprijinul noului cancelar german, social-democratul Olaf Scholz, care mai conduce în 2022 și grupul G7, al țărilor celor mai bogate și industrializate. În primul său discurs național de sfârșit de an, succesorul Angelei Merkel, Scholz, a pledat pentru o „Europă mai suverană și mai puternică”. „Prietenii noștri francezi pot conta pe sprijinul nostru”, a adăugat și șefa diplomației, ministra de externe, ecologista Annalena Baerbock într-o declarație pentru Agence France-Presse.
Cât de verde este «energia atomică»?
Macron se află însă într-un conflict cu aliatul său german în legătură cu viitorul centralelor nucleare în Europa. Cum o amintește săptămânalul german Der Spiegel, Germania se opune noii „Taxonomii” (termen rebarbativ pentru mulți) a Comisiei Europene în legătură cu energiile sustenabile și verzi, care ar include și... nuclearul și gazul.
Germania în schimb dorește să-și închidă ultimele trei centrale nucleare chiar anul acesta și în mod limpede nu poate accepta o „taxonomie” europeană, dorită de Franța, prin care energia nucleară ar fi definită o energie „verde”.
Propunerile Comisiei au fost anunțate pe 1 ianuarie, când din pricina sărbătorilor au trecut relativ neobservate. Franța obține peste 70% din energia sa din zecile de uzine nucleare, unele învechite, dar se bucură și de sprijinul Poloniei, care, după ce i s-a impus renunțarea la centralele termice pe bază de cărbune, caută acum să se orienteze spre nuclear.
Un mandat perturbat de alegerile din Franța
În afară de asta, Franța și-a stabilit trei proiecte prioritare pentru președinția sa: stabilirea unui salariu minim în întreaga UE, reglementarea giganților digitali și crearea unei taxe pe carbon pentru produsele importate în Europa în funcție de impactul acestora asupra mediului.
Macron pledează și pentru o reformă a spațiului Schengen, în scopul de a „proteja mai bine frontierele europene” în fața crizei migratorii, subiect care va fi și în centrul campaniei prezidențiale franceze.
El intenționează să mai impună și o revizuire a regulilor bugetare - celebrele criterii de la Maastricht - care limitează deficitele europene, Macron dorind asta pentru a putea finanța mai multe investiții și creșterea economică europeană. Și, de asemenea, el dorește să continue proiectul Europei apărării, în ciuda reticenței unora dintre parteneri, preocupați mai ales de soliditatea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
UE și perspectiva alegerilor prezidențiale din Franța
Alegerile prezidențiale din aprilie și alegerile legislative din Franța din iunie vor avea însă un impact direct, reducând spațiul și timpul de acțiune ale lui Macron și ale guvernului. Răspândirea vertiginoasă a virusului mutant Omicron va perturba și ordinea de zi a președinției franceze - în Franța sunt programate aproximativ patru sute de întâlniri - cel puțin în ianuarie, când multe întâlniri vor avea totuși loc de la distanță.
În perspectiva alegerilor din aprilie, Macron va mai avea de combătut acasă și euroscepticismul afișat al candidaților dreptei extreme, mergând de la Éric Zemmour la Marine Le Pen. Un exemplu este faptul că atunci când, sâmbătă în noaptea dinspre 31 decembrie spre 1 ianuarie, turnul Eiffel și Palatul Elysée au fost iluminate simultan în culorile Europe, iar drapelul UE a înlocuit pe Arcul de triumf din Paris obișnuit drapel tricolor, asta a stârnit vii reacții ale candidaților de extrema dreaptă.
