Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stephane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezie vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de... 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăi şi Dvs o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs.? Vă rog s-o istorisiţi.
Florin Iaru: Of, of, măi, măi… Dacă aș fi avut și eu un maestru, poate că vorbeam azi cu alte cuvinte, din alte încăperi. Nu. Eu n-am avut așa ceva, adică un singur maestru tutelar. M-ai pus pe gânduri, așa că am să încerc să-ți dau un surogat de răspuns.
Am avut doi maeștri – informali.
Primul a fost o carte din 1972, Panorama poeziei universale contemporane, alcătuită de A. E. Baconsky. Aia a fost întâlnirea mea cu lirica modernă, aproape contemporană, exact la vârsta potrivită. Brusc, în capul meu s-a făcut întuneric. Toate ideile școlărești despre poezie s-au dus dracului. Dacă nu mă înșel, primul nume din antologie era al lui Conrad Aiken. Iar versul de început suna cam așa: Notează în jurnalul naturii că inima bătu de două, trei ori fără sens. Pfui! Ce e asta?, mi-am zis. Despre ce e vorba în propoziție (frază, e drept)? Apoi, să te ții. e. e. cummings m-a vrăjit. Gottfried Benn m-a băgat în ceață. Și așa mai departe. Citeam și nu-mi reveneam. Eram acolo. Iar lumea, de a doua zi, a fost alta. Ei bine, întunericul ăsta a durat cam vreo trei ani. Maeștrii m-au lămurit că scriam ca o ciubotă.
Al doilea a fost tot un personaj colectiv, în jurul anilor ’76-’77. E vorba de colegii mei poeți, de la filologie, filosofie, sociologie și artă: Traian T. Coșovei, Alexandru Mușina, Nino Stratan, Mircea Cărtărescu, Matei Vișniec, Mariana Marin, Magda Cârneci, Călin Vlasie, Viorel Padina, Romulus Bucur, Bogdan Ghiu… Ei erau maeștri schimbători. Fiecare, pe rând, ridica ștacheta și preda ștafeta, săptămânal. Invidia m-a făcut să scriu bine. Mai bine. Era o întrecere pe ramură, cum să-i dai pe spate pe ceilalți, cum să le smulgi strigăte de admirație, cum să-i faci să te laude pe bune. Ei m-au învățat să caut și să fiu liber. Restul e can-can.
Em. G.-P.: Acum, că sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani, rogu-Vă să-mi spune-i dacă aţi avut şansa să Vă caute un tânăr autor pentru a „face ucenicie” la Dvs., iar dacă (încă) nu – totul e înainte! –, pe cine dintre autori aţi fi vrut să-l vedeţi pe post de „tânărul Paul Valéry”?
F. I.: Na, că mi-ai pus o întrebare și mai grea. Eu fac, de vreo zece ani, un soi de școală de literatură, dar pe proză. Îți mărturisesc franc că nu cred în școala de poezie. De ce? Răspunsul e oleacă mai complicat. La proză nu faci altceva decât să pui în mâinile aspirantului uneltele necesare, sapa și târnăcopul: tehnici și strategii. Restul îl fac imaginația, obsesia și voința insului. La poezie, oricât ai preda tehnici de scriere, de observare, de improvizație și de libertate a cuvântului, nu faci altceva decât să oferi partea moartă, clasată, trecută și neinteresantă (poate numai din punct de vedere academic) a poeticității. Ceea ce așteaptă lumea de la un poet e revelația, noutatea, invenția, nonconformismul, surpriza. Astea nu pot fi predate. Poate fi poetul respectiv doldora de idei și de tehnici. Ceea ce asculți și citești a fost deja scris, fișat, verificat. Nu mai e poezie. De aia se publică anual, în România, cam 1000 de cărți cu (și nu de) versuri. Lumea vrea, visează, încearcă, se zbate. Dar nu poate. Așadar, nu numai că nu m-a căutat nimeni să facă ucenicie lirică, dar nici eu nu așfi acceptat.
* * * * * * * * *
Pseudonimul lui Florin Râpă, scriitor
Născut pe 24 mai 1954.
Facultatea de Filologie – București, 1978
2011 – prezent, jurnalist, tehnoredactor, Cațavencii
2010 – Moderator TV, Cubul lui Iaru,Realitatea TV
1999-2000; 2004-2008; 2014 – moderator, TVR, emisiunile: Artmania, Ia te uită ce-ai uitat, Cultura în bucate, Mari români, Tema de vineri, Mistere și conspirații;
1995 – 1997, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România;
1993 – 2011, jurnalist, consilier tehnic, Academia Cațavencu.
1992 – 1993, PR, Romanian Computer Systems;
1991 – 1992, jurnalist, Cotidianul;
1990 – 1995, redactor, editura "Cartea românească";
1989 (decembrie, 21): participă la revolta din București. La ora trei dimineața, Radio Europa Liberă îi anunțămoartea probabilă;
1983 – 1989 (decembrie, 21), gestionar, editura „Cartea românească”;
1982 – 1991, fotograf (artă, nunți, botezuri, reportaj, plăcere)
1978 – 1981, profesor, Galați, Bulbucata;
Cărți publicate:
1981, Cîntece de trecut strada (Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România), editura „Albatros”
1982, Aer cu diamante, editura „Litera”, volum colectiv
1984, La cea mai înaltă ficțiune, editura „Cartea românească”
1990, Înnebunesc și-mi pare rău,editura „Cartea românească”
2000, Tescani, 40238, editura „Image”, volum colectiv
2002, Poeme alese, editura „Aula”
2007, Povești erotice românești, editura „Trei”, volum colectiv
2009, Prima mea beție, editura „Art”, volum colectiv
2011, Fraier de București, editura Polirom, 2015, ediția a doua
2012, Moș Crăciun & Co, editura Art, volum colectiv, record mondial (Guiness book) pentru cel mai rapid roman din lume
2013, Prima dată, editura „Art”, volum colectiv
2013, Povestiri cu final schimbat, editura „Art”, 2015, ediția a doua
2017, Sînii verzi, editura Polirom
2019, Jos realitatea!, editura Paralela 45
Colaborări: România literară, România liberă, 22, Cotidianul, Academia Cațavencu, Pro Sport (editorialist), Adevărul (editorialist), 24 FUN, Cațavencii ș.a.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.