Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stéphane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezie vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de... 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăit şi Dvs. o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs.? Vă rog s-o istorisiţi.
Romulus Bucur: Nu, dimpotrivă, am avut parte de o singură astfel de întîlnire, și a fost o dezamăgire: în liceu am participat la o întîlnire cu Marin Sorescu, în cadrul a ceva ce se numea Primăvara culturală arădeană, și m-a surprins tare neplăcut superioritatea (poate am interpretat eu greșit) cu care se adresa celor prezenți. În rest, întîlniri mediate, tot în vremea aceea: un spectacol Bacovia, Clavirele plîng peste oraș, realizat de un tînăr actor al teatrului arădean (care a și plecat în scurtă vreme, făcînd carieră la București), Nicolae Labiș, despre care îmi povestea taică-meu, fost coleg cu el la Școala de literatură din anii ’50, Eugen Jebeleanu (cu Hanibal, care tocmai apăruse), e.e. cummings, descoperit într-o antologie de poezie americană împrumutată de la un prieten. În fine, camera de cămin din anul I de facultate, unde m-am întîlnit cu Ion Stratan și Alexandru Mușina. Nu în relația maestru-discipol, ci coechipieri dându-ne sfaturi înainte de competiție.
Em. G.-P.: Acum, că sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani, rogu-Vă să-mi spune-i dacă aţi avut şansa să Vă caute un tânăr autor pentru a „face ucenicie” la Dvs., iar dacă (încă) nu – totul e înainte! –, pe cine dintre autori aţi fi vrut să-l vedeţi pe post de „tânărul Paul Valéry”?
N.C.: Nu, dar… Nu, pentru că așa s-a întîmplat: oricum sînt mai degrabă un singuratic. Dar… dar m-am întîlnit în cadru instituțional: de vreo șapte ani țin cursuri de scriere creatoare în cadrul Masteratului de Inovare Culturală al facultății noastre, deci, le place sau nu e mine, îmi place sau nu de ei, trebuie să-i îndrum, fatalmente în cadrul marcat de experiența mea, de convingerile mele despre poezie, ba chiar și de prejudecățile mele (cele de care nu sînt conștient, că pe celelalte le țin cum pot sub control). Am întîlnit o singură persoană pe care, să zicem, am influențat-o cumva în scris, și cu care rezonez poetic și intelectual, Anca Dumitru, și încă vreo două-trei fete, pe care nu le numesc, despre care îmi place cum scriu, dar despre care n-aș putea zice că le-am influențat în vreun fel. De altfel, nici nu cred că asta e treaba mea, ci, mai curînd, să mergem împreună pe un drum, să povestim, și, de la un moment dat, să ne despărțim, mergînd fiecare pe drumul propriu.
* * * * * * * * * *
- Născut la 11 mai 1956, în Arad;
- Predă literatură comparată, studii culturale, traducere literară & scriere creatoare la Universitatea «Transilvania» din Braşov; redactor şef-adjunct al revistei de cultură «Arca» din Arad (cronica de poezie din 1990).
Volume de poezie:
- Cinci (împreună cu Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin şi Alexandru Muşina), 1982; Greutatea cernelii pe hîrtie, 1984; Literatură, viaţă, 1989; Dragoste & Bravură, 1995; Poetry at Annaghmakerrig (împreună cu Mircea Cărtărescu), Dublin, Dedalus Press, 1996; Ditty / Cîntecel, London, Slow Dancer Press, 1998; Cîntecel(e). Fast-food Poems, 1998; Cărticică pentru pisică, 2003; Poeme alese 1975 – 2005, 2008; O seamă de personaje secundare, 2009, Arta războiului, 2015, Opera poetică, 2017, Odeletă societății de consum, 2018, Despre prieteni și singurătate, 2020.
- Prezent într-o serie de antologii, în ţară şi străinătate; diverse articole academice & volume de critică literară.