Linkuri accesibilitate

Maia Sandu vizitează Italia și are pe agendă și o întâlnire cu reprezentanții diasporei moldovene


Președinta Maia Sandu vizitează Italia în perioada 18-20 iunie, având pe agendă și o întâlnire cu reprezentanții diasporei moldovene, cea mai numeroasă dintr-o țară vest-europeană. Vizita are loc pe fondul controverselor provocate la Chișinău de decizia CEC de a deschide doar 146 de secții de votare în străinătate, față de 190, câte propunea Ministerul de Externe.

Mai multe despre diaspora din Italia în interviul cu ambasadorul Anatol Urecheanu.

Președinta Sandu, care oficial nu este implicată în campania electorală, a înfierat aspru decizia CEC, când a fost anunțată, în consonanță cu partidele care așteaptă voturi multe din țările UE, ca PAS sau AUR. Înaintea Italiei, Sandu a vizitat în luna mai și Germania, unde de asemenea trăiește o importantă comunitate moldovenească. Acolo, șefa statului, la întâlniri cu liderii politici germani, și-a exprimat speranța că moldovenii din Germania vor putea vota la alegerile de la 11 iulie, chiar dacă vor avea loc în condițiile pandemiei de coronavirus. În ajunul vizitei sale în Italia, Maia Sandu a anunțat „un proiect de lege care prevede scutirea de plata mai multor taxe pentru bunurile de uz personal introduse în Moldova” de către membrii diasporei care revin cu traiul acasă.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG