Linkuri accesibilitate

Maia Sandu vs Igor Dodon: Cea mai importantă dezbatere electorală este încă incertă


O mare necunoscută: vor avea loc sau nu dezbateri între cei doi candidați din turul doi?

În R. Moldova, cu 11 zile înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale, una din necunoscute, numai la prima vedere de ordin tehnic, o reprezintă organizarea dezbaterilor electorale. Dar ce propuneri s-au formulat, deja, ce șanse sunt ca ele să fie puse în practică sau să fie răsturnate de contrapropuneri?

Dezbaterea electorală între Maia Sandu și Igor Dodon încă incertă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:41 0:00
Link direct

Cei doi finaliști nu au participat la nicio dezbatere în timpul campaniei dinaintea turului întîi, Igor Dodon – pentru că a refuzat, iar Maia Sandu – pentru că a refuzat Igor Dodon.

Imediat după votul de duminică, însă, candidatul sprijinit de socialiști, ieșit contrar tuturor sondajelor pe locul doi, a semnalat că, de data aceasta, nu va evita confruntarea directă cu contracandidata sa care l-a depășit la scrutinul din 1 noiembrie cu trei procente:

„Eu sunt gata să dezbat aceste subiecte în cadrul dezbaterilor electorale cu dna Maia Sandu – noi avem ce discuta.”

Un comunicat difuzat de staff-ul lui Igor Dodon azi dimineață făcea cunoscut faptul că acesta și-ar dori să participe la două dezbateri, una la postul public de televiziune, iar alta pe o platformă „neutră”, cu moderatori selectați împreună de cele două echipe.

Răspunsul Maiei Sandu, formulat azi într-o conferință de presă, a fost că: „Singura dezbatere la care trebuie să meargă Igor Dodon este cea cu procurorii, dar, din respect pentru cetățeni, voi merge la o dezbatere pe o platformă neutră.”

Staff-urile electorale ale celor doi candidați rămân, așadar, să convină asupra unei formule ce i-ar mulțumi pe ambii finaliști, iar Andrei Spânu din staff-ul de campanie al Maiei Sandu, făcea azi următoarea precizare:

„După o primă discuție cu echipa contracandidatului, cred că totuși vom rămâne la o singură dezbatere, pe o platformă neutră și cu accesul tuturor instituțiilor de presă, pentru a o putea transmite în direct.”

Prin urmare, dezbaterea cel mai probabil va avea loc, însă unde și cu ce moderatori deocamdată nu se cunoaște. Am căutat, totuși, la telefon mai mulți specialiști media, ca să aflăm cum ar trebui să arate o dezbatere relevantă în actualul context electoral.

Alina Radu, directoare la Ziarul de Gardă
Alina Radu, directoare la Ziarul de Gardă

Iată ce ne-a spus Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă: „Să fie organizată într-un spațiu autonom, în care să poată adresa întrebări tocmai cei cărora Igor Dodon nu le-a răspuns timp de patru ani. S-au făcut nenumărate solicitări de informație de către jurnaliștii de investigație și dumnealui nu a răspuns. Iată așa o dezbatere – cu voci neauzite la posturile publice și cele controlate de către socialiști.”

„Eu niciodată nu am fost de acord cu aceste dezbateri cronometrate – el mai mult dăunează decât face bine – evident că moderatorul trebuie să se asigure că unul dintre participanți nu va domina, în sens că nu va avea mai mult timp la dispoziție... Cel puțin, marele dezbateri pe care le-am văzut eu în alte țări, nu erau cronometrate așa ca la noi. Și doi – atât de mult politicienii au polarizat presa până acum, încât va fi foarte greu să fie identificați moderatorii care să fie considerați și de unii, și de alții independenți și obiectivi”, adăuga Mariana Rață de la Tv8 - una din moderatoarele de dezbateri.

Mariana Rață, Tv8
Mariana Rață, Tv8

„Cred că, în cazul acesta, cea mai bună formulă ar fi să se meargă cu un studio independent, nu cu un post de televiziune, indiferent că e public sau nu, cu moderatori din societatea civilă”, ne spunea și Nadin Gogu, directoare Centrului de Jurnalism Independent.

Neparticiparea celor doi la dezbaterile organizate până acum de televiziunile și posturile de radio de la Chișinău a stârnit un val de critici și nemulțumiri printre observatori, a celor dintre ei care sunt ferm convinși că e semn de subestimare a alegătorului, alții însă continuă să creadă că o astfel de tactică nu a făcut decât să-l avantajeze, în ultima instanță, pe Igor Dodon.

Previous Next

XS
SM
MD
LG