Există mărturii că minerii continuau să-i bată pe protestatarii arestați, la îndemnul unor civili care îi ghidau și încurajați de TVR. În Raportul privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, făcut de GDS cu APADOR-CH, reprezentanții celor două organizații au strâns o serie de mărturii atât din partea agresorilor (mineri), cât și din cea a agresaților (manifestanți). Unul dintre cei din a doua categorie relatează: „Am auzit pe cineva spunând, dă-mi un cuțit să-i tai sânul” sau „mă loveau nu doar mieri, ci și civili, dintre care se remarcau prin bestialitate femeile feseniste”. Majoritatea celor arestați au vorbit despre cât de crunt au fost bătuți de polițiști.
Dacă cei tineri nu știu nimic despre manifestația din Piața Universității, despre decembrie 1989, despre comunismul românesc, întreaga construcție democratică riscă să-și piardă înțelesul.
Piața Universității a început pe 22 aprilie și a durat 53 de zile, dacă punem la socoteală și scurta perioadă în care minerii au început să facă ordine acolo. Unele estimări arată că în cele 50 de zile veneau acolo în fiecare seară circa 50.000 de persoane. Printre ultimii care au vorbit de la celebrul balcon al Universității și care ulterior a fost bătut crunt de mineri a fost profesorul Petru Creția, cel care a tradus texte esențiale din latină și greacă, un reputat eminescolog :
„Am fost acuzați în ultimele zile de instigare iresponsabilă la dezordine socială. Nimeni dintre noi nu este iresponsabil, iar intransigența nu trebuie confundată cu nimic. Pe de altă parte, acceptăm termenul de instigatori. Într-adevăr, doresc împreună cu toți cei care sunt alături de dumneavoastră să vă instig nu la dezordine socială, ci la o ordine socială nouă, mai dreaptă, mai liberă, și mai prosperă, întemeiată pe o legalitate reală și pe promovarea în viața publică a spiritului de adevăr și a probității politice. În al doilea rând, vă instigam cu dragoste și gând bun la eliminarea practică și legala a tuturor elementelor retrograde și acaparatoare de putere și bunuri nemeritate. Vă instig la dobândirea unui cadru constituțional, care să descătușeze forțele vii ale țării, pe oamenii buni, pe oamenii cinstiți, pe oamenii drepți și curați, talentați și pricepuți, pe cei care pot face o țara nouă mai dreaptă și mai curată. Este vorba de oamenii pe care nimeni nu-i poate nici minți, nici înfrica, nici cumpăra. Sunt aceia pe care-i reprezentați aici, cu atâta stăruință, cu atâta dârzenie și cu atâta lumină. Acești oameni dau în clipa aceasta și dincolo de orizontul ei sensul și noblețea acestei adunări”
Protestul maraton din Piața Universității are loc pe fondul dezamăgirii și nemulțumirii celor care vedeau că Revoluția a fost confiscată de un grup de foști lideri comuniști, afalți în funcții cheie în stat, care pe 20 mai au câștigat alegerile cu o largă majoritate. Protestul cerea aplicarea Proclamației de la Timișoara, în special a Punctului 8, care insista pentru necesitatea lustrației:
„Legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească ”
Cronologia unor zile negre
- -În dimineața zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Protestatarii au atacat cordonul luptătorilor antitero, dar în sprijinul forțelor de ordine au venit muncitorii de la IMGB
- - Pe tot parcursul zilei de 13 iunie 1990 au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție. Au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne
- - Minerii au ajuns la București pe 14 iunie 1990, la 4 dimineata, fiind conduși de Miron Cozma. Au fost preluați de la Gara de Nord de persoane în civil provenite din rândurile serviciilor secrete. Înainte de prânz minerii au ocupat Piața Universității.
- -Pe 14 iunie 1990, mulți profesori au fost bătuți, între ei lingviștii Grigore Brâncuș și Petru Creția. Creția a fost bătut de mineri și civili care aveau fotografia lui. Sediile PNȚCD și ale PNL au fost devastate și minerii au susținut că au descoperit valută falsă și arme și de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o stație radio și aparate de birotică.
- - Pe 15 iunie, la mijlocul zilei, minerii au fost urcați în autobuze și transportați la complexul expozițional Romexpo, unde președintele Ion Iliescu le-a mulțumit:
„Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică. Deci, vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplina civică, muncitorească, oameni de nădejde ţi la bine, dar mai ales la greu. Şi de asta dată aţi demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească. Cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică, patriotică aţi simţit momentul dificil şi cu o dăruire exemplară v-aţi arătat gata să fiţi solidari cu puterea nouă. Exemplul dumneavoastra a fost plin de îmbărbătare pentru toţi cei de bine, care doresc progresul societăţii româneşti. Vreau să vă mulţumesc deci pentru acest act de înaltă solidaritate pe care l-aţi demonstrat în aceste zile”.
Patru oameni au fost omorâți şi peste 1.300 răniţi de minerii veniți din Valea Jiului și de polițiștii bucureșteni între 13 și 15 iunie 1990, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale și Serviciului Român de Informații. Nimeni nu a plătit până acum pentru crimele și viloențele de acum 30 de ani, nici măcar liderul minerilor, care a stat la închisoare pentru mineriada din 1999.
Lucrurile au fost lăsate nerezolvate, fiindcă a funcționat multă vreme un soi de înțelegere transpartinică de a tergiversa lucrurile, dar și pentru că oamenii au acceptat cu seninătate această situație. Vinovatul principal, Ion Iliescu, a stat 10 ani la Cotroceni și s-a retras din politică fără să fie deranjat.
Istoria dramelor de acum 30 de ani a fost uitată, prea puțini s-au revoltat pentru lentoarea justiției și tăcerea politicienilor și o majoritate rușionoasă a aplaudat represiunea sângeroasă din Piața Universității.
Un sondaj făcut de IRSOP în iulie 1990 și dat publicității la o lună după mineriada din iunie arăta că 76% dintre români au fost de acord cu evacuarea ocupanților Pieței Universității de către poliție. 66% au fost de acord cu apelul adresat populației de a veni în sprijinul autorităților, la care au răspuns doar minerii, aduși, de fapt, în mod organizat. 55% au fost acord cu aducerea minerilor, 27% au aprobat reprimarea Pieței Universității de către mineri, inclusiv distrugerea sediilor opoziției și vandalizarea Univesrității.
Acest consimțământ al majorității populației abia ieșite din comunism i-a ajutat pe Ion Iliescu și pe apropiații lui să rămână la putere primii șase ani după căderea comunismului. Acești șase ani au fost posibilli fiindcă majoritatea românilor regretau regimul lui Ceaușescu, fiindcă oamenii erau manipulați cu informații false transmise de singura televiziune națională, TVR, fiindcă tranziția a fost făcută mai degrabă în folosul foștilor nomenclaturiști, care au pus mâna pe mijloacele economice și s-au folosit de pârghiile politice pe care le aveau la îndemână. În vreme ce în Cehia, Polonia, Ungaria, în 1993 numai circa 40% dintre cei care ocupau poziții în elita comunistă din 1988 se mai aflau la putere, în România, 75% dintre ei erau încă în aparatul de stat. În 2003, mai mult de 85% din Parlamentul României era format din foști membrii de partid (Datele au fost luate din Ștefan Laurențiu, Patterns of Political Elite Recruitment in Post-Comunism Romania, București, 2004)
