Linkuri accesibilitate

Mariana Durleșteanu: ce calități are?


Mariana Durleșteanu

Mariana Durleșteanu are 49 de ani și are cetățenia română din 2011, an când a primit funcția de directoare economică a grupului Rompetrol, controlat la vremea respectivă de Dinu Patriciu, un personaj foarte influent în politica românească, decedat în urmă cu șase ani.

Dinu Patriciu (1950-2014)
Dinu Patriciu (1950-2014)

Rompetrol este o companie multinațională, cu activități in 12 țări, inclusiv în regiunea Mării Negre și este marca principală a companiei KazMunaiGaz care a cumpărat începând cu 2007 toate acțiunile grupului Rompetrol. Din această poziție, Mariana Durleșteanu a intrat în Top 50 cele mai influente femei din România, făcut anual de revista Forbes. În 2019, Durleșteanu ocupa locul 7 în acest clasament, fiindcă funcția pe care o avea la KazMunaiGaz International era dintre cele mai complicate.

În cei aproape zece ani petrecuți în companie, una dintre marile probleme de care s-a ocupat Durleșteanu a fost cea a datoriei istorice de peste jumătate de miliard de euro pe care KazMunaiGaz le avea față de statul român. Mariana Durleșteanu, o bună vorbitoare de limba rusă ar fi fost una dintre persoanele care a lucrat la soluția „memorandumului de înțelegere” dintre guvernul român și cel kazah cu privire la datoria companiei.

În octombrie 2010, în mandatul lui Emil Boc, Fiscul din România a dat în judecată Rompetrol, cerând în justiție recuperarea integrală a celor 570,3 milioane de euro, dar Tribunalul Constanţa a respins acţiunea. Pe urmă, Fiscul a făcut recurs la Curtea de Apel Constanța. Statul român, prin Ministerul Finantelor, a renunțat însă la proces în februarie 2013, ca urmare a acceptării de către guvernul Ponta a Memorandumului cu statul Kazahstan, care este proprietarul companiei KazMunaiGaz.

Practic, Mariana Durleșteanu a avut partea ei de merit în salvarea companiei. În unele din documentele, ea apare în unele perioade chiar ca vicepreședintă Rompetrol. Dar în toată perioada în care a lucrat la vârful acestui grup internațional, Durleșteanu a stat departe de scandalurile politice și mediatice în care era implicat patronul ei, Dinu Patriciu. „Tenace, discretă și bineralționată”, o descrie unul dintre foștii ei colegi.

Președintele Vladimir Voronin i-a oferit Ordinul „Gloria Muncii”

Durleșteanu și-a început cariera în domeniul finanțelor de foarte tânără. La nici 24 de ani lucra deja în ministerul de Finanțe al Republicii Moldova și la scurtă vreme a fost angajată în proiecte de anvergură ale Băncii Mondiale. La 30 de ani, Mariana Durleșteanu ajunge numărul doi în ministerul de Finanțe de la Chișinău. În 2002, președintele Vladimir Voronin i-a oferit Ordinul „Gloria Muncii”. Tot partidul comuniștilor îi oferă fotoliul de ministru al Finanțelor în 2008, după ce a petrecut patru ani ca ambasadoare a Republicii Moldova la Londra.

La fel ca fostul ei patron de la Rompetrol, Mariana Durleșteanu e atașată de partidele de stânga, populist-socialiste, care au propulsat-o în funcții importante imediat după ce și-a terminat studiile. Are „calități importante de executant” ne-a spus o sursă din apropierea KazMunaiGaz, enumerând printre altele „loialitatea și respectarea ordinelor primite”.

Vezi comentarii (5)

Acest forum a fost închis

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG