Linkuri accesibilitate

Masa de sărbătoare şi/sau Masa Tăcerii


Irina Nechit
Irina Nechit

O săptămână în care doliul a fost la el acasă în Republica Moldova, dar şi în lumea mare. La o zi de la funeraliile actorului Vlad Ciobanu, Irina Nechit şi-a lansat volumul de poeme Masa de sărbătoare, Cartea Românească, Bucureşti, 2020, la Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” din Chişinău, eveniment literar peste care nu se poate trece cu vederea.

Nu mai puţin de cinci discursuri critice (Vasile Gribincea, Moni Stănilă, Dumitru Crudu, Nicolae Leahu & subsemnatul) la care se adaugă şi intervenţiile moderatoarei, doamna directoare Maria Şleahtiţchi, plus două recitaluri (Iraida Bobescu și Eugeniu Matcovschi de la Satiricus) – un adevărat regal intelectual, filmat cap-coadă şi arhivat la MNL, de la care, dată fiind situaţia pandemică, a lipsit marele public (să sperăm că nu va lipsi şi de la întâlnirea cu cartea, această urmând să vină, în decembrie, la librăria Cărtureşti din Mall Dova). Nu voi cita aici luările de cuvânt ale confraţilor mei literaţi, suficient să spun că majoritatea s-au întâlnit în ideea că Irina Nechit tocmai a dat „cartea vieţii ei”, alias „o carte excepţională”; îngădui-mi-se să rezum mai jos discursul meu.

Irina Nechit este un „poet de colecţie” – şi nu mă refer doar la prezenţa sa în antologia Un secol de poezie română scrisă de femei, Vol. I, Cartier de colecţie, 2019 –, o voce lirică inconfundabilă a literaturii române de pretutindeni & din toate timpurile, ajunsă iată la apogeul creaţiei sale. Fără a fi declarat „feministă”, poezia ei (ca şi dramaturgia, dar despre asta, cu altă ocazie) – scrisă cu prioritate la persoana întâi singular – are toate însemnele feminităţii (de la titlul manifest al volumului de debut, Şarpele mă recunoaşte), atât imediate (iubită, fiică, mamă – tot atâtea ipostaze ale eului liric), cât şi „ancestrale” (păstrătoarea tradiţiei, fiinţa ce comunică, ritualic, cu Lumea de Dincolo), în acest sens trebuie citit şi prezentul volum. Titlul (feminin şi el) Masa de sărbătoare face trimitere la Masa de Pomenire, alias Masa Tăcerii, dar şi tangenţial la Cina de Taină, atât că aceasta nu este aşternută în casă sau curte (vai! pustii, după plecarea tatei şi a mamei), ci chiar în natură – de unde şi atmosfera „panteistă” (de ce nu, chiar „mioritică”, chiar dacă – vorba poetei – „Noi nu avem turmă”) a cărţii. Forţând puţin terminologia, aş zice că Irina Nechit scrie o poezie „antropologică”, făcând o minuţioasă „muncă de teren”, iar versurile ei sunt tot atâtea suflete plecate & case părăsite trecute acum în cuvinte, şi abia astfel salvate. Un singur exemplu, spre edificare, antologicul poem:

Ești aici?

În afară de mine,

cine mai respiră în cameră?

Cărțile nu au plămâni,

clopotul de ceramică stă neclinitit,

plapuma e bine întinsă,

pernele nu se umflă, nu se dezumflă.

Doar obiecte neînsuflețite în jurul meu,

doar masa, divanul, cuvertura moartă,

cuierul cu haine spânzurate,

pașaportul și buletinul

într-o cutie de pantofi.

Cine mai respiră totuși

în camera cu un geam spre asfințit?

A, da, trifoiul.

Nu mai țin minte de câte ori

mi-am luat rămas bun de la el.

Se ofilea încet,

îi îngălbeneau toate frunzele,

dar îi schimbam pământul

și încolțea din nou.

Trifoiul acesta

îl am de la mama,

într-o zi mi-a dat niște cartofiori,

nu știam ce putere au,

acum văd cum frunzele tinere

apucă soarele de ultimele raze

și-l țin o vreme lipit de geam.

În fiecare an trifoiul se usucă,

pare un smoc veșted de buruieni,

trec zile și săptămâni

până găsesc pământ proaspăt,

îl mut în alt ghiveci

și firele răsar mai verzi ca altădată.

Norul de frunze fragede se mișcă ușor.

Ești aici, mamă?

Așa respiră trifoiul?

Dacă ți-aș schimba pământul,

ai răsări din nou?

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG