Marxismul se întemeiază pe cultul rațiunii istoriei, ambele sacralizate, se bazează pe convingerea că poate fi construit un model mental care configurează, inventează legile istoriei. Pe baza cunoașterii acestor legi, adepții comunismului sunt în situația de a nu greși niciodată pentru că ei stăpânesc Istoria. Martin Malia se întreba cândva „care este diferența dintre comuniști și primii creștini”. Primii creștini știau că ei cred; comuniștii credeau că ei știu. Asta s-ar traduce în principiul ineluctabilității, infailibilității epistemice a comunismului. Comunismul nu poate greși. Linia partidului este inevitabil cea corectă, indiferent de cât oscilează ea. Într-adevăr, linia partidului a fost întotdeauna sinusoidală. Există un banc celebru din anii ’30, pe care îl găsim în memoriile lui Arthur Koestler. Ce este un deviator? Răspuns: Un deviator este un tip care aleargă, aleargă, aleargă și nu se uită niciodată înapoi să vadă dacă partidul a făcut-o la dreapta sau la stânga. Scopul leninist suprem a fost eliminarea (extincția) politicii prin triumful partidului ca personificare a unei voințe generale exclusive, chiar eliminaționiste/exterministe. În condițiile unei certitudini moniste, recunoașterea failibilității este începutul extincției oricărui fundamentalism ideologic.
Marxismul se întemeiază pe cultul rațiunii mediate de agentul mesianic al Istoriei. El se întemeiază pe cultul științei, al tehnologiei și al progresului. În cazul comunismului, putem accepta poziția lui François Furet, cel care numea comunismul o patologie a universalismului. Filosofia marxistă postulează rolul proletariatului ca agent istoric universal. De aici și semnificația temei internaționaliste, respectiv revoluția lui Marx, care nu poate fi altfel decât una globală. Marxismul s-a născut în secolul XIX ca răspuns la criza modernității burgheze. Cum a spus Marx, filosofii, în special cei care se ocupă de drama politicului, nu apar precum ciupercile după ploaie, ci în condiții precise. Marx a fost printre primii filosofi care s-au ocupat de drama politicului. Viziunea centrală a marxismului a fost cea a comunității perfecte, menită să suprime înainte de toate „alienarea”, temă care vine de la Hegel și întreaga filosofie romantică germană.
Atracția exercitată de doctrina marxistă ține de o structură metaforică profundă, de ceea Alvin Gouldner numea odată „matricea paleo-simbolică” a acestei filosofii. Ceea ce Karl Popper sublinia atunci când vorbea despre tensiunea dintre dimensiunea profetică, aceea oraculară și aceea pozitivist-scientistă din inima marxismului. Marxismul exprimă revolta împotriva moralității burgheze. Ateismul se află chiar în inima acestui proiect care divinizează o umanitate definitiv emancipată. Religiile seculare sunt, simplu spus, anti-religii. Ele plasează salvarea umanității în această lume, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat și sub forma unei ordini sociale care urmează să fie inventată. Promisiunea universalistă a comunismului a alimentat timp de decenii fascinația pentru utopia socială, deci pentru soteriologia marxismului. Secolul scurt care tocmai s-a încheiat este o lungă istorie a deraierilor celor în permanentă căutare a comunității perfecte, a Zion-ului umanității.
Un alt punct pe care vreau să-l ating este problema misticii revoluției, a fraternității și a sfârșitului oricărei forme de injustiție. Care este chemarea comunismului? Cum ajunge comunismul să convingă? Nu cred că rezolvăm problema dacă afirmăm că el a fost ceva aberant. Comunismul trebuie discutat ca o formă de gândire, o formă mentală. Milioane și milioane de oameni nu pot toți să împărtășească o aberație. E cel mai simplu să spui „e o aberație, o demență” și cu asta am încheiat discuția. Comunismul a fost parte a spiritualității moderne a Occidentului, a tradiției acestuia din ultimele trei secole. Care este ideea-premisă a comunismului? Este lupta contra injustiției, egalitarismul, care se află ca alt mit fundamental în inima proiectului socialist. Comunismul este o utopie colectivist-egalitară, care a exercitat o fascinație pentru militantism, în special pentru intelectualii revoluționari. De ce au „căzut” atâția oameni la comunism? Secretul este, spunea Alexander Wat în discuția sa cu Czesław Miłosz, la fraternité. Deci liberté, egalité, însă cea mai importantă în triada respectivă este fraternitatea. Generații de intelectuali marxiști s-au grăbit să-și anihileze demnitatea și autonomia în această cursă apocaliptică pentru obținerea certitudinilor ultime. Întreaga tradiție a raționalismului sceptic occidental a fost sacrificată pe altarul unității în crez, sub impactul iluminării aduse de la Kremlin. Epoca rațiunii a culminat în universul înghețat al terorii raționalizate.
