Înainte de deschiderea reuniunii de două zile a miniștrilor de externe NATO, vorbind la Bruxelles, Mike Pompeo a apreciat că în ultimul timp, cele trei țări au provocat multă instabilitate în lume. Secretarul de stat a promis că Statele Unite vor continua să critice deschis țările care profită de anumite „portițe de ieșire” și folosesc structurile internaționale pentru a-și atinge propriile țeluri.
Pe de altă parte, Mike Pompeo a respins acuzațiile că administrația Trump ar acționa unilateral, când vine vorba de tratate internaționale. „Urmând nobila tradiție a marii noastre democrații, îndemnăm toate statele interesante să ajute la făurirea unei noi ordini liberale care să prevină războaiele și să aducă mai multă prosperitate” a mai spus Pompeo în discursul ținut la Fundația germană Marshall.
„Sub președintele Trump, nu am abandonat nici principiile internaționalismului, nici prietenii din sistemul internațional”, a declarat Pompeo. „Vrem să protejăm și să sprijinim progresul unei lumi deschise, transparente și libere, în care prosperă țări suverane ”. „Pentru aceasta avem nevoie de restabilirea, în realitate, nu teoretic, a unei ordini liberale”, a insistat secretarul de stat, adăugînd: „ceea ce presupune o Americă ce se impune, dar și inițiativa țărilor democratice din lumea întreagă”.
În octombrie, președintele Donald Trump a avertizat că va retrage Statele Unite din Tratatul de limitare a armelor nucleare ruso-american din 1987, acuzând Moscova că violează prevederile acestui acord, considerat o piesă centrală a întregului sistem actual de dezarmare nucleară. Aliații NATO l-au îndemnat însă pe Trump să renunțe la acest pas drastic și, în schimb, să negocieze cu Rusia.
Mike Pompeo a explicat marți la Bxrulles că administrația americană încearcă acum să restructureze instituții care stau la baza ordinii mondiale, creată după al Doilea Război Mondial. În opinia administrației Trump, a mai spus Pompeo, structuri precum Națiunile Unite, Uniunea Europeană, Uniunea Africană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială s-au erodat și trebuie modificate. De exemplu, a precizat secretarul de stat american, Washingtonul insistă acum pe lângă FMI și BM să sisteze ajutoarele pentru China, țără care poate accesa fără probleme în acest moment credite de pe piața internațională.