Linkuri accesibilitate

Mike Pompeo, o vizită „stânjenitoare” în Franța și Turcia


Mike Pompeo l-a întâlnit la Istanbul pe patriarhul ecumenic ortodox Bartolomeu I la Patriarhaul ortodox 17 noiembrie 2020
Mike Pompeo l-a întâlnit la Istanbul pe patriarhul ecumenic ortodox Bartolomeu I la Patriarhaul ortodox 17 noiembrie 2020

Ciudatul turneu de adio al lui Pompeo, așa a scris presa despre straniul turneu al secretarului de stat SUA Mike Pompeo care îl duce în Franța, Turcia și cinci țări ale Orientului Apropiat (printre care și Israelul).

Mike Pompeo, o vizită „stânjenitoare” în Franța și Turcia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:26 0:00
Link direct

În Franța și Turcia, mai ales, doi dintre cei mai importanți membri din NATO, Pompeu și-a dat ca misiune, în acest final al președinției lui Donald Trump, să discute tensiunile dintre cele două țări, ale căror interese au intrat în coliziune în mai multe regiuni și conflicte cu complexe implicații geopolitice.

Turneul lui Pompeo este ultima sa apariție publică importantă înainte de reuniunea de luna viitoare a miniștrilor de externe și ai apărării din NATO.

În Franța, luni, a fost o vizită „stânjenitoare”. Emmanuel Macron a trebuit să efectueze o autentică acrobație pe sârmă diplomatică, într-atât vizita celui care mai este secretar de stat SUA pentru câteva săptămâni era considerată nedorită, impusă și nepotrivită.

În Europa, Pompeo și-a atras deja critici generale afirmând că Trump a câștigat în realitate și că se va trece „lin” („smooth”) la o a doua administrație Trump.

Motiv pentru care Macron l-a primit luni pe secretarul de stat american departe de ochii presei. Macron – ca mai toată Europa acum – are ochii îndreptați spre Joe Biden, de la care speră repararea relațiilor SUA atât cu UE cât și cu NATO.

Macron a precizat că întâlnirea de ieri a avut loc la cererea lui Pompeo și în totală transparență cu echipa lui Biden, care a fost informat în detaliu.

Nu a avut loc o conferință de presă la finalul întâlnirii lui Pompeo cu Macron, ci s-a anunțat doar că s-a vorbit despre NATO, securitate, iar Pompeo a criticat Turcia, spunând că acțiunile recente ale lui Recep Tayyip Erdogan au fost „foarte agresive” ("very aggressive" fiind folosit aici în sens concret). Despre agresivitatea Turciei (în Siria, Libia, Karabah și Mediterana orientală) a vorbit Pompeo la Paris și într-un interviu cu Le Figaro, repetând că SUA și Europa au nevoie să fie împreună pentru a se ocupa de Turcia.

Pompeo la Istanbul

De altfel, cea mai ciudată e tocmai etapa de azi, marți 17 noiembrie, cea dn Turcia a turneului, unde Pompeo nu se întâlnește cu... nimeni. Sau, mai precis, cu niciun responsabil politic turc. Pompeo a avut de la început în program doar întâlniri cu lideri religioși, printre care Patriarhul Bartolomeu, în Istanbul.

Niciun soi de covor roșu în Turcia, așadar, ci doar cu Patriarhul, pentru a discuta „libertatea de cult în Turcia”. Acea Turcie care adăpostește, de altfel, importanta bază nucleară americană de la Incirlik, în sud, spre granița cu Siria. Tot astăzi a sosit de altfel revelația faptului că Donald Trump a avut la un moment dat ideea de a bombarda obiectivele nucleare ale Iranului și că nu a renunțat decât în urma împotrivirii unor înalți responsabili ai Pentagonului.

Diviziuni interne în Pentagon

Diviziunile interne continuă de altfel să se adâncească în Pentagon, unde Trump a înlocuit o serie de înalți responsabili.

Trump a anunțat, de altfel, că va continua, până în ianuarie, retragerea trupelor SUA din Afganistan și din Irak, dar secretarul general NATO Jens Stoltenberg a avertizat din nou astăzi că o retragere precipitată a forțelor NATO ar atrage după sine „un preț foarte ridicat”.

Toată lumea în NATO așteaptă așadar cu febrilitate sfârșitul acestei perioade de tranziție, în care actuala călătorie a lui Mike Pompeo prin Franța și Orientul Apropiat nu face nimic pentru a risipi incertitudinile.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG