Linkuri accesibilitate

Ministrul de externe Aurel Ciocoi: Republica Moldova are nevoie exclusiv de neutralitate militară


Moldova - Aureliu Ciocoi, new Moldovan foreign ministry, Chisinau, 26Nov2019

„Republica Moldova are nevoie exclusiv de neutralitate militară, astfel menținându-și statutul de neutralitate, țară neapartenentă la blocuri militare, dar care are ușa deschisă pentru a continua procesul integraționist în spațiul european” – a declarat ministrul de externe Aureliu Ciocoi într-un interviu vineri, cu Europa Liberă.

Cât privește aprecierea sa recentă despre rolul Rusia în conflictul de pe Nistru din 1992, apreciere care a provocat multe critici în presă, ministrul susține că a fost distorsionată dar că dovedește necesitatea ca istoria recentă să fie cercetată serios de istorici. „Suntem – ca să mă exprim mai diplomatic – într-o apreciere haotică a trecutului nostru recent” a spus Aureliu Ciocoi în interviul cu Europa Liberă.

Referitor la negocierile privind soluționarea conflictului transnistreana, Ciocoi a precizat că „ scopul nostru final e să vedem forțele de pacificare transformate în forțe civile, dar asta va fi posibil doar odată cu avansarea procesului de negocieri.”

XS
SM
MD
LG