Noul ministru de interne, Andrei Năstase, spune că, după verificări de o săptămână, s-a stabilit că liderul PD, Vlad Plahotniuc, a ieșit din R. Moldova, pe 14 iunie, cu mașina, prin regiunea transnistreană, luând apoi avionul dintr-un oraș din Ucraina spre Londra. Plahotniuc, despre care nu se știe unde se află acum, a explicat după fuga sa într-o postare pe Facebook că nu se poate întoarce pentru că R. Moldova „nu este o țară sigură” pentru el.
Noutatea pe care o aduce versiunea avansată astăzi de noul ministru de interne e că destinaţia finală a traseului urmat de Vlad Plahotniuc, atunci când a părăsit R. Moldova, ar fi Londra.
Până acum, cel puţin, s-a crezut că liderul democrat s-ar afla fie în Elveţia, fie în Statele Unite ale Americii, încotro duc urmele familiei sale.
Precizările de astăzi ale ministrului vin la o zi după ce Andrian Candu, mâna dreaptă a lui Plahotniuc, pe care plecarea democraţilor de la guvernare şi a lui Plahotniuc din ţară l-au prins într-o vizită în SUA, unde plecase inopinat într-o aparentă încercare de a-şi salva partidul, a povestit într-un platou de televiziune că, după SUA, a călătorit şi în Marea Britanie şi că l-ar fi întâlnit pe Plahotniuc, însă nu neapărat acolo, ci „în Europa”, precum a spus el, ferindu-se să indice exact locul întâlnirii.
Candu a mai povestit că plecarea lui Plahotniuc ar fi temporară şi că pericolul în faţa căruia s-a simţit acesta obligat să-şi „securizeze familia” ar proveni din Rusia, de la serviciile secrete.
Observatorii de presă au remarcat din retorica fostului speaker mai ales ideea că Plahotniuc nu ar fi fugit, ci s-ar fi retras pentru scurt timp, şi că acesta ar avea de gând să revină în viaţa politică moldoveană, o opţiune ce nu ar sta în picioare, cel puţin la părerea analistului de la Chişinău Victor Ciobanu.
„Cu siguranţă, este o fugă. Plahotniuc ştie că are de ce se teme. Nu putem să-l comparăm nici cu Snegur, nici cu Lucinschi, nici cu Voronin, pentru că acesta a fost cu adevărat un regim mafiot, un regim banditesc şi, respectiv, şeful acestui regim judecă în aceşti termini, că ar putea ceva să i se întâmple. De aceea, a fugit. În rest, aceste scrisorele de departe… eu nu cred că el mai poate reveni în R. Moldova şi nu cred că i s-a permis acest lucru inclusiv când a avut discuţii cu ambasadorul american.
Ce cred e că i s-a dat timp la dispoziţie să se care din R. Moldova şi nu cred că a fost vreun deal că el personal ar putea reveni. Tot ce scriu consilierii lui pe Facebook eu cred că e un mesaj către rămăşiţele partidului ca să n-o ia la fugă în toate părţile. Şi probabil ar putea avea iluzia că ar putea dirija procesele din exterior, în niciun caz că ar mai putea reveni în R. Moldova.”
Ministrul Năstase a repetat astăzi că un avion privat l-ar fi aşteptat vinerea trecută pe Plahotniuc pe aeroportul Chişinău, posibil acesta fiind unul din planurile lui de rezervă de retragere, pe care l-a abandonat în favoarea ieșirii clandestine prin Transnistria, şi că verificările pe care le-a întreprins până acum au confirmat că autoritățile nu au înregistrat oficial trecerea frontierei de către Plahotniuc - două elemente ce ar susține versiunea evadării.
Legat de numitul Şor, încă investigăm, pentru că ar fi avut interdicție de a părăsi R. Moldova...
„Numitul Vladimir Plahotniuc a părăsit R. Moldova pe data de 14 iunie, cu un automobil de marca Mercedes, prin Transnistria a ajuns în Ucraina, în unul dintre oraşe, de acolo a luat avion spre un alt oraş al Ucrainei, iar de acolo – la Londra. Legat de numitul Şor, încă investigăm, pentru că ar fi avut interdicție de a părăsi R. Moldova şi investigăm să vedem dacă a încălcat sau nu acest regim de interdicție”, a spus Năstase.
Andrei Năstase, care este liderul unuia dintre partidele parlamentare care au acces la putere, a cerut zilele trecute Procuraturii Generale, printr-un denunț oficial, ridicarea imunității parlamentare a deputatului Vlad Plahotniuc și trimiterea lui în judecată „pentru uzurparea puterii în stat”. Un răspuns al Procuraturii nu există deocamdată, instituția fiind suspectată de noile autorități că ar continua să se afle sub control politic din partea PD.
Maia Sandu, premierul învestit cu două săptămâni în urmă, a sugerat că noua majoritate parlamentară va încerca să obțină şi aplicarea de sancțiuni internaționale împotriva lui Plahotniuc, pentru tentativă de lovitură de stat.