Linkuri accesibilitate

Ministrul e gravidă... sau neterminata feminizare a limbii


Zuzana Čaputová, noua președintă a Slovaciei.

Gramatical și semantic, lucrul e de neînțeles, de ce nu spunem „ministra” sau „președinta”.

Jurnal de corespondent: Dan Alexe (Bruxelles)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:31 0:00
Link direct

După Croația, iată că și Slovacia are, în urma alegerilor de sâmbătă 30 martie, o președintă… Sau, stai trebuie spus un președinte femeie.


La fel, alt exemplu de emancipare, comparat cu România, șefa Guvernului sârb este o lesbiană declarată, Ana Brnabić… dar, iarăși, trebuie să spunem premierul Serbiei, sau prim-ministrul Serbiei, Ana Brnabić.

Gramatical și semantic, lucrul e de neînțeles, de ce nu spunem „ministra” sau „președinta”. „Ministra muncii”, a bucuriilor fundamentale etc.

Nimic în română nu s-ar opune să spunem sistematic ministră atunci când e vorba de o femeie. Că dacă îi zici ministru când ea e femeie, ai să spui oare atunci: „Ministrul e gravidă”?

Tot așa, dacă spui profesoara, feminizat de la profesor, nu văd de ce nu poți spune ministra. Doctor - doctoriță. Unii merg și mai departe și folosesc masculinul chiar și acolo unde un feminin există tradițional și e banal. Am văzut titluri precum: „Directorul spitalului de urgență Vasilica XXX”. „Directoarea” ar fi fost acolo foarte natural, doar că „directorul” a părut a aduce mai multă gravitate funcției.

La fel, este de o absurditate totală să citești: „Președintele Croației, Kolinda Grabar-Kitarović” sau „Președintele Slovaciei, Zuzana Čaputová”. Ce-o fi rău cu „președinta”? Noi ne încăpățânăm însă să spunem că „președintele” Croației și-a arătat pieptul apetisant în bikini pe plajă.

Aici româna și franceza sunt împletite împreună în caznă. Și franceza are aceleași probleme, ba chiar aici franceza din Franța și cea din Belgia diferă în feminizarea numelor de funcții, de pildă: Madame LE Ministre sau Madame LA Ministre. Sau: écrivaine ori femme écrivain (scriitoare)?

Franceza și româna rămân două exemple extreme...

În primul rând, trebuie subliniat că multe limbi și multe culturi nu trec deloc prin cazna corectitudinii politice când vine vorba de feminizarea unor funcții, sau a unor părți din vocabular. Franceza și româna rămân două exemple extreme. Franceza și româna, cum am văzut, încă mai discută dacă anumiți termeni, precum ministru, pot fi feminizați.

Sigur, franceza a impus recent, prin l’Académie, Madame LA ministre, dar termenul însuși de „ministre” rămâne formal masculin. Noroc cu articolul hotărât la.

În perspectivă istorică, franceza merge însă uneori, în realitate, și mai departe decât româna, are de pildă termenul, numele de funcție: bourrelle: femininul de la bourreau, călău. Călăiță, cum ar veni, ceea ce trimite la niște realități culturale prin care noi n-am trecut. Asta n-ar trebui însă să ne complexeze, pentru că franceza nu are în schimb, cu nici un chip, un feminin al lui „învingător”. Acolo unde româna a produs învingătoare, franceza nu are decât învingător: vainqueur. Femininul de la vainqueur e imposibil în limbă și se spune: femme vainqueur, femeie învingător, chiar dacă mai recent s-a încercat femme vainqueure sau, prin Québec și Elveția, vainqueuse.

Potrivit limbii, așadar, o femeie nu poate fi decât un învingător.

Vezi comentarii (3)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG