Lucru știut, niciun căpitan de echipă nu-și demotivează colegii popicari sau bobsleigh-iști înainte de competiție, oricât de puternici ar fi adversarii. Căpitanul face mușchi bombați și sprâncene de samurai, ca nu cumva în sufletele coechipierilor să se cuibărească îndoiala. Căpitanul e dator să-i înaripeze. Darămite căpitanul care e colonel ori general. El are datoria să dea senzația că are încredere totală că alegătorii au încredere în el, pentru că el e singurul care le insuflă încredere. Complicată spirala asta polit-tehnologică. Drept dovadă, colonelul-căpitan anunță cu emfază că funcția de ministru de interne e ocupată și nimeni dintre concurenții electorali să nu o mai jinduiască. Lăsați speranțele la poartă, le zice adversarilor, împuternicindu-l deja pe viitorul ministru să adune echipa și în ziua de 12 iulie să se prezinte la raport în uniformă de gală. Ei, replica o dă cu promptitudine un fost ministru de interne cu epoleți și mai barosani. El anunță, cu aceeași încredere nemărginită, că formațiunea sa politică ajunsă la guvernare va oferi polițiștilor o mulțime de beneficii și privilegii – locuințe, tichete de masă, bani pentru folosirea mașinilor personale în interes de serviciu etc., etc. Parcă văd cum pedagogi, doctori, artiști leapădă baltă meseriile lor neprofitabile și depun cereri să fie luați la poliție. Mari figuri acești colonei pensionați mult prea devreme, ca să-și trăiască restul vieții cu undița în mână ori cu stropitoarea, inspectând castraveții de pe răzor.
