Linkuri accesibilitate

Moștenirea independenței: o sabie cu două tăișuri (VIDEO)


Punct și de la capăt: Vasile Botnaru și invitații săi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:48:33 0:00

Invitații emisiunii „Punct și de la Capăt”, moderată de Vasile Botnaru, sunt scriitorii Maria Pilchin, Iulian Ciocan și Alexandru Bordian.

De la o aniversare la alta a independenței acumulăm nu doar mândrie, dar și nemulțumire. De fiecare dată există critici la adresa celor care reprezintă statul, celor care decid încotro se mișcă Republica Moldova. Este ca și cu ziua de 1 mai. De ziua muncii, de fapt, sărbătorim odihnindu-ne de atâta muncă. Astăzi discut cu trei scriitori despre modul în care înțeleg ei să valorifice independența, să direcționeze lupta pentru independență.

Punct și de la capăt cu Vasile Botnaru și invitații săi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:27:08 0:00
Link direct

Europa Liberă: Ce fel de identitate revendică sau afișează, sau propun scriitorii de astăzi, cei care, cu sau fără voie, au moștenit gloria de altădată, a scriitorilor care au fost în avanscenă, care au revendicat alfabetul latin, independența, au adus lumea în Piața Marii Adunări Naționale. E ceva vreme de atunci și, astăzi, am invitat oameni de-ai casei, să fie cât se poate de sinceri cu mine și cu dumneavoastră. Vorbim la acest subiect cu Maria Pilchin, Alexandru Bordian și cu Iulian Ciocan. Întrebarea mea este simplă: voi care sunteți scriitorii, voi care vă murați în mediul scriitoricesc, puteți să-mi spuneți în cunoștință de cauză, pe bază de exemple dacă se poate sau nu, la modul general, operând cu titluri de cărți, cu autori, scriitori care astăzi sunt citiți, care stau pe raft, care s-au îndepărtat, cu sau fără voie, de idealurile revoluționare din anii '89-'90, ei ce fel de Moldovă reprezintă, pe cine reprezintă, ce fel de valori și idealuri? Le împărtășesc pe cele cu care s-a convocat Marea Adunare Națională?

Iulian Ciocan: „Aș spune, întâi de toate, că eu nu am nicio legătură cu scriitorii tribuni care au participat la așa-zisa Mișcare de eliberare națională. Chiar nu am avut nicio treabă, nu am ieșit la tribună. Am început să scriu mai târziu și nici nu vreau să am vreo legătură cu ei, pentru că mulți dintre acești colegi scriitori ulterior s-au discreditat prin participarea lor în politică. Consider că un scriitor trebuie să se țină departe de politică, acesta este statutul pe care trebuie să-l aibă un scriitor adevărat.”

Europa Liberă: Dar era posibilă trecerea la grafia latină dacă ei s-ar fi ținut departe de politică? Ei ți-au creat dumitale pârtia, s-au transformat în humus ca să crești dumneata cu romanele dumitale...

Iulian Ciocan: „În locul lor ar fi fost altcineva, nu cred ei sunt cei care au generat apariția acestui stat, iar dacă ei sunt, totuși, cei care au generat acest stat, să remarcăm atunci imediat că, de fapt, statul acesta mi se pare cu foarte multe probleme. Aș putea să-l parafrazez pe Erofeev, un scriitor rus, și o să zic și eu așa că aici, în Republica Moldova, tu te simți ca-n iad ca cetățean, dar te simți mai bine ca scriitor. În sens că spațiul acesta cu multe probleme e ca un rezervor de teme și motive din care tu îți poți lua tot felul de subiecte.”

Europa Liberă: Dar, în general, când dumneata scrii, ai scris despre teritoriul acesta în diferite romane, când scrii reprezinți Moldova sau te reprezinți pe dumneata, sau pur și simplu ești un om care explorezi, iată, acest teritoriu?

Iulian Ciocan: „Eu mă reprezint pe mine, scriitorul Iulian Ciocan și un spațiu geografic bucșit cu probleme. Nu vreau să fiu mesagerul statului Republica Moldova, deși sunt perceput deseori, când îmi apar cărți în străinătate ca un scriitor moldovean.”

În Republica Moldova, tu te simți ca-n iad ca cetățean, dar te simți mai bine ca scriitor...

Europa Liberă: Vezi, când ai mers în Franța, acum cu traducerea, probabil oamenii s-au întrebat, da oare toți sunt ca Ciocan, da oare cât de mult reprezintă scriitura lui acest …

Iulian Ciocan: „Le-am spus că numai eu sunt așa, alții scriu altfel.”

Europa Liberă: Alexandru, dumneata care la fel ai făcut un roman care duduie sau a făcut ocolul. Generația voastră poate să pretindă că are șansa să devină o nouă carte de vizită a Republicii Moldova?

Alexandru Bordian: „Eu am să devin o carte de vizită a Republicii Moldova doar dacă voi scrie bine. Nu e neapărat să aperi niște valori naționale, nu e neapărat să apari cu vehemență și să strigi „Limba română!”, dar textele să-ți fie proaste. Dimpotrivă, în multe cazuri, cum a fost în cazul Llosa și al lui Marquez, ei aproape că s-au dezis de tot ce-i național și prin asta au devenit autori naționali. Ei au criticat tot ce se întâmplă în societatea ceea, că era infectă, că era dictatură, arătau hibele oamenilor obișnuiți în cotidian și ei au criticat foarte mult ce se întâmpla acolo, dar prin asta au devenit autori naționali, ca și în cazul lui Ismail Kadare.”

Europa Liberă: Deci, a fi național și patriot înseamnă a critica patria?

Alexandru Bordian: „Exact!

Iulian Ciocan: „Și arătându-i hibele, o promovezi mai bine în străinătate.”

Alexandru Bordian: „Sunt mulți care vorbesc de bine țara și asta-i cel mai simplu. Llosa spunea că „doar ajungând la Paris eu am să ajung să fiu scriitor și doar criticându-mi țara”. Cei care au lăudat pășunile, care au lăudat plaiurile, care au lăudat frumusețele Columbiei sau Peru, ei cumva acolo și au rămas dar, despre țară, despre Peru și despre Columbia s-a vorbit doar criticându-i regimul dictatorial. Primul roman al lui Llosa i-a adus recunoștință în lume, romanul „Orașul și câinii”, el a criticat sistemul de acolo dictatorial.”

Europa Liberă: Cum procedăm în acest caz cu romanele despre dragoste, despre sentimente, „Frunză de dor” în variantă nouă? Nu o să produceți asemenea scriitură?

Alexandru Bordian: „Eu aș produce, aș scrie ceva legat de dragoste, dar poate mai târziu că acum nu mă preocupă asta.”

Europa Liberă: Când o să înțelegi ce este asta?

Iulian Ciocan: „Eu, de exemplu, niciodată nu aș putea scrie un roman pur și simplu de dragoste în care există o relație, în care doi tineri se iubesc sau doi oameni se iubesc și există între ei tot felul de schimbări de situație, acum se iubesc, maine nu se iubesc, o dramă în care cineva suferă. Toată dragostea asta are sens numai și numai atunci când este proiectată pe un fundal social-politic și numai dacă acest fundal social-politic se insinuează în relația pe care o au acești oameni. Numai atunci are sens ...”

Europa Liberă: În felul acesta Iulian Ciocan te contrazici pe dumneata, ai zis că te reprezinți pe tine însuți, dar de fapt iată nici măcar o scenă de dragoste nu poate să fie în afara contextului socio-politic, numaidecât cu un televizor pornit la care să vorbească un deputat, iată că vrei, nu vrei, ești „label-ul” Republicii Moldova. Maria, există o generație care e altfel decât cei despre care vorbește Iulian Ciocan, care se considerau obligați să iasă la tribună și să povestească, încotro?

Maria Pilchin: „Mereu există o generație care nu se identifică cu predecesorii, doar că mă gândeam la faptul că acum șapte ani cred că gândeam așa ca Alexandru. Că intelectualul, scriitorul, artistul trebuie să fie neapărat critic și nu este rău. Cred eu că e o poziție firească care vine din structura mentală a artistului. Eu, mai nou, am ajuns la o altă, să zic, ipostază. Jacques Attali are o carte la care eu țin foarte mult, se numește „Dicționarul tandru al iudaismului”. În cartea aceasta el prezintă diferite personalități, să vedeți acolo istoria unor evrei ortodocși, evrei atei, evrei comuniști, evrei din Vest, evrei din Est. Ce înseamnă această tandrețe? Înseamnă asumare. Mie mi se pare că eu, în calitatea mea de scriitoare, mi-am propus să-mi asum țara, am obosit să fiu îngrețoșată de anumite aspecte ale țării mele, eu m-am săturat să văd această critică care de multe ori este una de tribună. Tocmai că se iese la tribună și scriitorul pozează prin această critică. Eu am ajuns să fiu interesată atât de Serghei Lazo care știm cine a fost, cât de un intelectual cuzist sau chiar tentat de legionarism. Pentru că toți sunt ai noștri și pe mine mă interesează care au fost circumstanțele care au produs acești oameni, care sunt circumstanțele care ne produc pe noi acum, în acest context politic pe care-l trăim, care ceva foarte nou și de mirare.

Eu m-am săturat să văd această critică care de multe ori este una de tribună...

Un aspect de care vreau eu să scap, ca intelectual, este această durere pe care au practicat-o scriitorii anilor '90, ieșind la tribune, plângându-se de toate ororile istorice pe care le-am suportat, noi, basarabenii. Mie mi se pare că asta ne face să fim niște intelectuali nevrotici, această durere strigată, scrisă, creată în artă ne poziționează cumva vulnerabili și nu știu dacă sunt într-atât de interesanți, apropos de cartea de vizită pentru exterior. Mie mi se pare că noi avem nevoie să ne asumăm toate aceste istorii. Apropo de deportări, subiect care m-a preocupat recent, am scris un text și am constatat că nu știu dacă vreau să rup cămașa de pe mine, referindu-mă la această oroare care s-a întâmplat cu basarabenii. Ce vreau să înțeleg este de ce se întâmplat, doi, sunt acum tentată de psihologia sistemică care studiază omul în clanul lui, în familia lui, în neamul lui. Această psihologie sistemică spune că noi transmitem fricile, fobiile din generație în generație. Iată pe mine mai degrabă asta mă interesează și eu am ajuns la un personaj în poemele mele și i-am zis „omul amestecat”. Acest personaj, om amestecat, este atât geopolitic, cât și, să zic, ideatic. Suntem între o lume globalizată, vrem nu vrem, așa devenim, eu sper să reușesc, să pot să-l povestesc, dar este un om globalizat și totodată un om al locului care ar fi interesant pentru lumea din afară, anume prin localismul lui, nu mi-e frică de localism.”

Europa Liberă: Haideți să ne oprim la titluri clasice, cunoscute pentru toată lumea, de exemplu „Pe aripile vântului”. O iubire, o dragoste, războiul este cumva episodic care explică de ce s-au despărțit, de ce este viața așa de dificilă? Nu cred că este un roman despre războiul civil. Dumneavoastră toți, de fapt, îmi spuneți că, volens-nolens, valorificați de fapt aceste întâmplări, aceste pasiuni și atunci în ce măsură este interesant pentru un scriitor, dar mai ales ca să vândă valorificarea acestor întâmplări din istoria Republicii Moldova? Cel mai vizibil, de exemplu, eveniment - 7 aprilie, vrei, nu vrei, acesta este un punct de referință sau în timp o să devină miliardul furat. O să se scurteze distanța între furtul miliardului și cum și-a tras un glonte în cap Luncașu. Uitați-vă ce linie de subiect „apetisantă”, Doamne mă-iartă. În sensul ăsta tânăra generație se încarcă deja cu istoria asta recentă și modernă?

Maria Pilchin: „Nu pot să scape de ea, cred că mai degrabă Iulian cu Alexandru ar fi mai indicat să vorbească mai ales pe temele prozei, că sunt prozatori. Eu, citind proză, constat că proza modernă se orientează mai mult spre temele mici și spre omul mic. Adică nu știu dacă mai are sens astăzi să scriu un „Război și pace”. Ziceați dumneavoastră că războiul civil este doar un fundal și de fapt e o focalizare pe omul, pe individul cu viața lui mică, cu viața lui interioară, viața lui intimă. Eu cred că anume aceste teme marginale, că ele au fost marginale în literatura de până mai ieri, astăzi sunt interesante și sunt mai degrabă receptate decât tema miliardului. Eu cred că și miliardul la un moment dat va fi un fundal și vom afla drame. Vom afla istorii personale ale unui personaj conturat, dar va fi un personaj care va cumula o societate întreagă.”

Europa Liberă: Da un Plahotniuc, ca personaj de roman, nu v-ar fi interesant?

Maria Pilchin: „În calitate de cititoare aș fi foarte exigentă, m-ar deranja un Plahotniuc luat din Parlament și pus în roman aproape documentar. M-ar interesa mai degrabă o pastișă, o ironie. Iată, critica despre care vorbeau băieții, e foarte bine când se transformă într-un soi de ironie detașată și să-l machieze, să-l facă de așa o manieră pe acest Plahotniuc, încât să înțelegi drama situației și, totodată, să râzi. Mi se pare că e un soi de purificare, un soi de catharsis care te ajută să înțelegi, poate chiar mai bine situația.”

Europa Liberă: Zău, aștept un autor care să-l descrie cu meticulozitatea lui Oblomov care preț de 90 de pagini nu se scoală de pe divan sau meditează. Anatomia acestui om care a învârtit în jurul lui toată Republica Moldova și a pus-o în mișcare, după asta, iată, arcul ăsta întins, se întoarce înapoi ca pendulul, este un motiv serios de a face un roman, poate de succes. Iulian, dumneata nu te-ai gândit să-l ei?

Iulian Ciocan: „Eu am avut un roman în care am un soi de, nu știu dacă Plahotniuc, un mare oligarh care cumva se ițește dindărătul situațiilor pe care le descriu în acel roman. Orice s-ar întâmpla cumva, undeva departe, în fundal există acest mare oligarh care influențează viața politică, dar și viața de zi cu zi a personajelor. Voi reveni la figuri din astea proeminente care cumva țin în frâu viața politică a țării. Niște mici dictatori, dar nu-mi place să-i scot prea tare în evidență, ei mie îmi plac mai mult așa, nu ca niște personaje pe care îi descriu cu meticulozitate, ci mai mult ca niște instanțe care cumva, din fundal, ne influențează viața. Eu nu am avut niciodată ocazia să mă întâlnesc cu Plahotniuc, niciodată nu am stat de vorbă cu el, habar nu aveam ce-i cu acest Plahotniuc. Toate cunoștințele noastre despre Plahotniuc sunt cumva subiective și noi îl vedem tot timpul de la o parte, din zona ziaristicii.”

Toate cunoștințele noastre despre Plahotniuc sunt cumva subiective...

Europa Liberă: Noi îl vedem caricaturizat mult de televiziunile care au vrut să-l laude și de televiziunile care au vrut să-l critice. Noi, de fapt, nu avem o imagine realistă chiar atunci când a intrat la el în apartament jurnalistul cunoscut care s-a mirat: ce coperte frumoase de cărți are și ce colecție de monede... Nici acolo nu l-am văzut pe un Plahotniuc autentic...

Iulian Ciocan: „Dar, problema este următoarea: dacă tu ești prozator, trebuie să te gândești care este relația unui om simplu, de pe stradă, cu Plahotniuc. În ce mod Plahotniuc influențează viața omului care merge acum pe bulevardul Ștefan cel Mare. Pe tine, ca prozator, asta ar trebui să te intereseze, nu neapărat să-l descrii pe Plahotniuc cât e de diabolic, așa cum o fac ziariștii. Tu trebuie să pornești dinspre cetățean și să vezi exact în ce mod ajunge el să interacționeze cu acest Plahotniuc, diabolic, să zicem. Asta e problema prozatorului.”

Europa Liberă: Eu m-aș feri în general de portretul ăsta diabolic, așa cum spune și Maria, m-ar interesa ce îl macină pe dânsul din interior? Pentru că eu nu cred, că el se uită în oglindă când se bărbierește și spune: „da, astăzi pe cine mai tapez, de la cine mai fur niște bani”. Probabil avea și el niște idei, dar repet în spațiul public, a apărut de o manieră absolut caricaturizată, chiar de cei care au încercat să-l laude. Iată un Marquez, Alexandru, ar fi în stare să-l prindă în insectar pe un Plahotniuc, nu de dragul lui Plahotniuc, da anume de dragul istoriei pe care o trăiește omul simplu. Omul simplu care depinde de deciziile lui Plahotniuc sau, mai nou, de a lui Dodon. Noi avem deja „Marquezi” care să se apropie de asta?

Alexandru Bordian: „Dacă există un Markes, el nu o să scrie despre Plahotniuc ca erou central, pentru că Plahotniuc nu-i vizionar, el secundar e ok, pentru mine. Da ca figură centrală, cum el fixează prototipul tuturor dictatorilor din America latină, unul singur, în „Toamna patriarhului”. Asta este interesant, curios, dar Plahotniuc... el nu-i vizionar și asta a demonstrat cum s-a prăbușit totul în câteva zile.”

Europa Liberă: Nu-i vizionar, dar a reușit să electrizeze, să introducă în societatea Republicii Moldova un asemenea stil, încât gândiți-vă câte luni au trecut de la asedierea instituțiilor, mă gândeam, de ce nu sunt acele detașamente voluntare venite să apere Curtea Constituțională când, iată, s-a produs iar nu știu ce la curte. El a reușit nu știu cum nu doar cu bani, dar a reușit să mobilizeze niște forțe uneori oculte din astea care au apărut peste noapte din găurile de șarpe. El a reușit să pervertească societatea în așa măsură, încât mulți oameni care contau, au fost nevoiți să se retragă, să li se facă lehamite, Iulian să zică: „da duceți-vă voi dracului cu puterea asta și cu statul ăsta”, el a reușit să facă asta?

Alexandru Bordian: „Eu nu aș putea să scriu despre el pentru că e un subiect cald încă, ar trebui să treacă ceva vreme ca cumva lumea să-l vadă ...”

Europa Liberă: Dar este interesantă, iată, relația femeilor alea Maria, care umblau în urma lui Șor la judecăți și strigau, dați-ni-l pe Șor înapoi, săracul, el e binefăcătorul!

Maria Pilchin: „O să fac o paranteză, cred că fiecărui scriitor i s-a întâmplat la un moment dat ca o rudă, ca un prieten, un cunoscut să-i vină și să zică uite, îți povestesc viața mea, este de un roman și, de fapt, orice poate fi pus într-un roman, depinde de cel care o pune și cum o face. Aceste femei care umblau ca după învățător, această psihoză, dacă vreți, colectivă, chiar și asediul guvernului, mă întrebam câți sunt sinceri, câți nu sunt sinceri, câți sunt plătiți, careva a venit poate pentru că așa crede, desigur că poate să încapă într-un text literar, dar e foarte important care sunt ingredientele și care sunt soluțiile prozei până la urmă? Am văzut la viața mea foarte multe cărămizi de proză în care autorul zicea: da, citiți pentru că e viața lui Ștefan cel Mare sau, uite, am pus istoria Republicii Moldova din '90 încoace. Citeam trei pagini și înțelegeam că nu mă interesează deși aceste cărți de multe ori sunt teziste, ele vor ceva să demonstreze, vor să contureze anumite probleme socio-politice foarte actuale, dar ca soluție literară felul în care-și lucrează materialul este de o foarte proastă calitate. Iată, Alexandru spune că e un material cald, este un material cald într-adevăr care necesită o detașare și totodată, probabil și o creștere a prozatorului sau a artistului care se apropie de el ca să vadă un context.

Contextul este foarte important atunci când creezi ceva...

Pentru că contextul este foarte important atunci când creezi ceva. De asta dacă e un curajos care s-o facă, jos pălăria, dar există riscuri, de exemplu, Iulian în „Dimineața vor veni rușii” sau „Dama de cupă” a fost foarte curajos să se apropie de niște subiecte la zi. Mă gândeam la Plahotniuc că acel fundal și acel oligarh, chiar atunci când am citit m-am gândit că e curajos, în sens că nu s-a temut, că putea să se trezească cu un dosar, e totuși jurnalist și apar astfel de cărți, lucrează cu americanii. Un roman în care apare în calitate de personaj pe care îl intuiești, un primar care tot avea femeile lui care umblau din urma ca într-o sectă, îl venerau, dar eu cred că acesta îi dă autorului și un soi de adrenalină dacă vreți. Pentru că el întotdeauna trebuie să fie în opoziție. Eu cred că artistul trebuie mereu să fie în opoziție și nu vreau să o fac pe procurorul literar dar, am mai spus-o la Dvs. în emisiune, eu cred că un artist, un scriitor trebuie să fie mereu în afara politicului și mie foarte frică de membrii de partid scriitori. Deodată devin atentă, s-ar putea să greșesc, poate omul are motivele lui. V-am zis o dată, s-a dus în partid ca să facă pensii pentru întreaga breaslă. S-a întâmplat și astfel, dar eu, personal, nu știu dacă vreau să ... Să știți că am fost invitată să candidez în această campanie electorală și am zis nu, nu mă interesează.”

Europa Liberă: Ce faci atunci cu opțiunile politice fraților? Aveți și voi niște preferințe politice?

Iulian Ciocan: „Lucrurile sunt foarte simple, viziunea ta scriitoricească este, de fapt, un soi de viziune politică, dacă vreți. Tu, ca intelectual, ca scriitor, ca om care trăiește într-o societate și care își asumă realitatea asta. Un scriitor adevărat își asumă această realitate, nu o respinge chiar și atunci când critică, el și-o asumă.”

Europa Liberă: Dar, scriitorul este prin definiție de stânga, ești de acord? Pentru că el nu o să fie om de afaceri și atunci ce faci?

Iulian Ciocan: „Un scriitor nu trebuie să fie nici de stânga, nici de dreapta, nici centrist. Un scriitor trebuie să fie scriitor, ce înseamna asta? Asta înseamnă că tu ești o instanță în sine scriitoricească, tu ești deasupra tuturor partidelor politice și tu vezi lumea din perspectiva ta, a scriitorului și a oamenilor care de fapt au de suferit din cauza politicului.”

Europa Liberă: Și când eu, statul, vin și spun Iulian, eu îți dau Premiul de Stat sau îți dau carnet de partid?

Iulian Ciocan: „Nu mă interesează Premiul lor de Stat chiar dacă este o sută de mii de lei, niciodată nu o să candidez, niciodată nu am să-l iau și niciodată nu voi fi înaintat. De fapt, eu nu particip niciodată la premiile Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, o dată am jurizat și am provocat foarte multe nemulțumiri, dar am avut patru romane și nici unul din aceste romane nu le-am înaintat, nu le-am depus la premiul Uniunii Scriitorilor. Deși acum am văzut că m-au băgat, am insistat să fiu scos pentru că oricum nu aveam să iau acest premiu.”

Europa Liberă: Acesta este un principiu de viață, Alexandru?

Alexandru Bordian: „Eu niciodată nu am să particip lucrările unor partide, nu am să ies la proteste politice, nu mă interesează deloc asta. Am să ies pentru o cauză civică, de exemplu, dacă pe domnul Ciocan sau pe Maria i-ar aresta. Asta e o cauză civică dacă ieși să-i susții, mă rog, depinde pentru ce au fost arestați, dacă ar fi ceva politic la mijloc. Aș susține o cauză ce ține de mediu, ce ține de ceva sănătos.”

Eu niciodată nu am să particip lucrările unor partide...

Europa Liberă: Intelectualii ruși chiar sunt nevoiți să-și pună această întrebare, ce facem noi? Ne dăm cu Navalnîi ca să scăpăm de Putin și de regimul lui? Dacă rămâi așa în continuare, în turnul tău de fildeș, de fapt tu tolerezi un regim care este tot mai opresiv...

Alexandru Bordian: „Nu, eu nu aș trece de partea lui Navalnîi dacă aș fi în Rusia, nici de partea lui Putin, nici de partea lui ăsta de la Iabloko.”

Europa Liberă: Dar Akunin a fost nevoit, cât de distant era el, a fost nevoit să ia atitudine. Cel care se părea că are succesul de care are nevoie un scriitor, că puțin îi pasă și până la urmă iată „l-o razghit” și pe el.

Alexandru Bordian: „El își manifestă simpatia probabil, eu nu știu, asta este treaba lui. Eu nu cred că modelul lui Akunin e aplicabil și pentru mine sau pentru altcineva. Akunin are trei case în trei țări diferite, se odihnește distant de anumite probleme din Rusia. Mă rog, el susține o cauză morală.”

Europa Liberă: Hai să vă dau un alt exemplu, Zahar Prilepin care s-o dus la DNR.

Maria Pilchin: „Eu dacă aș fi scriitoare în Rusia, cred că aș ieși cu un manifest împotriva lui Zahar Prilepin și nu împotriva lui Putin. Nu știu dacă eu în calitate de scriitoare am un impact să rezolv marea problemă Putin, dar fiind în aceeași breaslă cu Prilepin, eu aș spune că nu sunt de acord cu ceea ce face și poate aceasta ar avea un impact mai important. Prilepin e un mic Putin sau, dacă vreți, o clonă mică Putin în zona mea literară, în zona intelectualilor și atunci eu cred că mai degrabă astfel de gesturi sunt reale, decât faptul că voi ieși la miting, voi fi bătută.”

Alexandru Bordian: „Dar, ai citit cărțile lui?”

Maria Pilchin: „Da, unele sunt bune. Ceea ce mă întreabă Alexandru ține de etic și estetic. Eu nu mă țin doar de estetic în receptarea unui autor, dacă autorul este o bestie sunt mai rezervată față de el. Apropos de premii, ce zicea Iulian, premiile se dau din cotizațiile membrilor, ar trebui în mod ideal să se dea, faptul că se găsesc alte fonduri asta e deja altceva.”

Europa Liberă: Adică nu ar trebui să le refuze?

Maria Pilchin: „Nu este o problemă să iei un premiul al Uniunii Scriitorilor, al unei asociații din care faci parte. Altceva că eu nu pun mare preț pe un premiul pentru că la vârsta mea am înțeles că este o poveste de conjunctură și astăzi, anul acesta, fiindcă în juriu s-au întâmplat oameni care mă citesc și empatizează cu ceea ce fac eu îmi dau premiul și la anu sunt oameni care nu simt la fel și nici măcar nu mă nominalizează.”

Europa Liberă: Am să fac eu o paranteză aici cu premiile și să-l contrazic pe Iulian ca cititor, în general premiile trebuiesc detașate de scriitori ca și premiile care se dau pentru filme, pentru mari performanțe cinematografice. Regizorul, actorul și-au făcut treaba și acesta este un produs care circulă și este un bun al spectatorului. Eu, care citesc cartea, sau un juriu competent decide, portretul lui Ciocan să-l punem în troleibuzul Nr. 10 sau nu? Asta-i voința celor care citesc, care jurizează, care eventual dau și bani la Premiul de Stat, dar nu are nici o legătură cu atitudinea scriitorului față de chestia asta. Asta este exact recunoașterea pe care o decide cititorul.

Iulian Ciocan: „Dar, scriitorul are voie să se retragă.”

Scriitorul nici nu poate lua automatul în mână...

Europa Liberă: Dar eu am dreptul să-mi afișez în troleibuzul meu Nr. 10 portretul lui Ciocan și să zic acesta e „the best”.

Iulian Ciocan: „Nu aș dori să fiu în troleibuze, sincer.”

Europa Liberă: Convențional am spus, că un premiu, după mine, este decizia celor care au citit cartea și nu este treaba scriitorului. Așa cum nu decizi tu, pardon, cum o să arăți pe piatra funerară.

Alexandru Bordian: „Cred că scriitorul trebuie să fie departe de vocile politice, de simpatiile politice, de cauzele care țin de drepturile omului este altceva. De exemplu, Knut Hamsun este genial în scriitura sa, dar el l-a simpatizat pe Hitler și chestia asta la costat mai târziu foarte mult. A fost premiant Nobel, respectiv premiul îl separ de Hitler, de simpatiile lui Knut Hamsun, dar scriitura este bună, într-adevăr.”

Iulian Ciocan: „Este cazul și lui Selin.”

Maria Pilchin: „Hamsun a tras din automat, a fost în lagăr sau pur și simplu a speculat niște idei! Este o mare diferență, când un scriitor cum este Goga, este acuzat de anumite lucruri și alta când oamenii au mers și fizic au luat niște...”

Europa Liberă: Prilepin a luat funcții la DNR.

Maria Pilchin: „Prilepin chiar a fost acolo. Între Octavian Goga și Prilepin, avem dreapta și stânga.”

Alexandru Bordian: „Hemingway, aici poți să faci o listă mare.”

Iulian Ciocan: „Aici este idea cumva că scriitorul nici nu poate lua automatul în mână.

Alexandru Bordian: „Hamsun a făcut ceea ce poate să facă mai rău un scriitor. Pistolul în mână poate să-l ia orișicine, dar vocea lui Hamsun care era ascultată de mulți oameni atunci a instrumentat și a...”

Iulian Ciocan: „Vocea acesta poate să genereze foarte multă ură și foarte multe împușcături, acesta este ideea.”

Maria Pilchin: „Este adevărat, dar gestul lui Prilepin, mi se pare și mai grav, pentru că el și la nivel ideatic promovează și la nivel de fapte.”

Iulian Ciocan: „El a fost acolo.”

Europa Liberă: Generația nouă de scriitori, de intelectuali în general, care iată vede lucrurile în felul acesta, înțeleg că aveți un numitor comun, mai mult sau mai puțin, să se distanțeze de partide, de premii, de politici, de încurajarea politicienilor. Atunci pe mâna cui rămâne flamura asta, cine trebuie să arate societății încotro trebuie să se miște, dacă vă retrageți Dumneavoastră scriitorii, de pe arena politică?

Maria Pilchin: „ Nu este vorba că ne retragem, de fapt, noi rămânem în opoziție.”

Iulian Ciocan: „Noi comentăm realitatea, noi nu ne retragem.”

Alexandru Bordian: „Eu nu aș vrea să am alură de profet, pentru că profeți au fost în perioada comunistă. Au fost scriitori în spațiul acesta al nostru, disidenți nu am avut și asta știu toți. Au fost oameni care s-au conformat unor situații politice din țară, ei spun că au fost nevoiți, dar ei au scris despre partid, despre Lenin și apoi au devenit eroi naționali. ”

Maria Pilchin: „Din sertare nu au scos nimic, ca să ne demonstreze.”

Noi comentăm realitatea, noi nu ne retragem...

Alexandru Bordian „Noi cunoaștem, cărțile acelea noi le vedem, le ținem în mână, ele există. Eu nu vreau să fiu portavoce sau flamura cuiva, deloc. Nu vreau să-mi asum soarta altuia. Eu ceea ce pot să fac mai bine și am să fac, am să lucrezi asupra textului să fie mai bun de la an la an. Cititorul o să fie mândru, o să citească și va aprecia că scriitura este bună.”

Iulian Ciocan: „Noi suntem idealiști, considerăm că vocile scriitoricești pot cumva să schimbe lumea, deși sigur că asta este o utopie. Scriitorii se poziționează cumva într-o ipostază a unor oameni care vor să contrabalanseze vocile foarte influente ale politicii, ale jurnalisticii, etc. Noi visăm la o societate în care vocea unui scriitor să fie credibilă și oamenii să spună: „Domnule eu îi ascult nu numai pe politicieni, nu numai pe jurnaliști, dar îl ascult și pe scriitorul acela din motivul că îmi pare credibil, el niciodată nu s-a băgat în partide politice, nu a furat, s-a ținut departe de foarte multe rele și atunci eu îl cred pe el.”

Europa Liberă: Contează ce spune scriitorul. Dacă el spune: nu fura, nu omorî, atunci îl crezi mai mult poate decât ca pe un preot?

Iulian Ciocan: „Eu cred că da. Dacă tu vezi că omul acela nu a fost băgat în nici o schemă dubioasă, de ce nu l-ai crede? Mi se pare foarte ok. Și dacă el în romanele sale vorbește despre lumea în care tu trăiești, despre Eul profund al basarabeanului și arată hibele care există aici? Un scriitor adevărat nu face distincție, el nu are personaje pozitive și negative. El nu-l opune pe dictatorul Plahotniuc unui om simplu, dar el pe toți îi ia împreună, îi pune pe același palier și are aceeași atitudine față de toți, dar îi descrie în așa fel ca tu singur să tragi concluziile ce este bun și ce este rău.”

Europa Liberă: El este doctorul veterinar care are pe masa de operație o pisică și vrea să afle de ce pisica asta suferă? Dar, totuși, un cititor are nevoie de un mesaj, de o concluzie, de o morală. De exemplu, nu este bine să aruncăm plasticul în ocean, iată, vrei nu vrei, viața ne servește asemenea chestii în care voi, scriitorii, trebuie să vă pronunțați. Nu poți să fii distant și obiectiv și să analizezi fără empatie?

Iulian Ciocan: „Exact aceasta vrem să facem.”

Dacă tu vezi că omul acela nu a fost băgat în nici o schemă dubioasă, de ce nu l-ai crede...

Maria Pilchin: „Ca să nu ne acuzați de distanță, cred că am să vin cu o speculație. Scriitorul scrie în primul rând pentru om, indiferent de curent, epocă este un umanist. Atunci dacă scriitorul este un umanist, el va veni spre om cu acea tandrețe despre care vorbeam eu la începutul emisiunii. Acea empatie prin care, probabil, va încerca poate să-l înțeleagă pe Plahotniuc. De exemplu, aici îi va veni la îndemână metoda psihanalitică să-i găsească un complex din copilărie și să ți-l explice. Poate nu va fi aproape de realitate, dar va fi o speculație care undeva va explica prin Plahotniuc o mie și una de alți indivizi, care procedează la fel, care neapărat țin să ajungă sus acolo să controleze o țară, chiar dacă mică. Să pună mâna pe bani, să aibă un impact asupra femeilor, asupra indivizilor care îl înconjoară. Și atunci pentru mine ca cititoare o astfel de carte, proza, piesă de teatru va fi mai aproape decât, să zicem, va fi un document. Istoria apelează la texte subiective, la istoria subiectivă, s-a cam obosit doar de arhivă. Există și alte produse umane care nu țin de arhivă, nu țin de documente, dar care la fel pot să explice, să structureze acest puzzle care suntem noi ieri, astăzi și poate vom fi mâine.”

Europa Liberă: Dumneavoastră insistați pe teza omului mic și atunci inevitabil ne adresăm la experiența lui Cehov. Mă întreb: cine e mai important în cunoscuta povestirea lui, în care tipul a strănutat și l-a stropit pe general, acolo cine-i mai important?

Iulian Ciocan: „Frica personajului.”

Europa Liberă: Și omul care moare de frică. Tare aștept ca cineva să se încumete să descrie chiar, fierbinte situația de astăzi. Mar interesa în egală măsură oamenii, anturajul care l-a făcut pe Plahotniuc, care au murit de frică după ce au strănutat, care l-au încurajat și l-au aplaudat când a cântat el din trompetă sau când trăgea sforile și cu te miri ce bani plătea niște osanale. Material foarte bun și nu atât istorie a Republicii Moldova, cât istoria a unei specii umane care își are iată reprezentanți în acest teritoriul.

Iulian Ciocan: „Problema nu este de ce Plahotniuc este rău, problema cea mai importantă de ce acești oameni au fost „subjugați” de Plahotniuc. Aici este cel mai interesant lucru.”

Maria Pilchin: „Apropos de apropierea de Plahotniuc, Kundera în unul din romanele sale are o scenă extraordinară cum cercul din apropierea lui Stalin merg la veceu. Felul cum discută ei acolo și cum se dezlănțuie și fac mici revoluții la veceu, și cum se comportă în preajma lui Stalin. Cred că asta v-ar interesa, situații mai puțin promovate la TV, regulamente și legi și comunicate de presă. Situații pe care le-au trăit acești oameni fiind alături de el. Eu cred că tocmai literatura aici are tot spațiul de lucru.”

Europa Liberă: Este o mică bucată literară pe care o știe toată lumea dintr-un banc. Tipul care cade de la etajul 9 și cât zboară el, câteva secunde, a reușit să ceară iertare de la Dumnezeu și spune că dacă supraviețuiește se leapădă de una, de-a doua, de-a treia și printr-o minune scapă viu. Și zice, Domnule, numai 9 secunde am zburat da câte prostii mi-au venit în cap.

Eu vă mulțumesc pentru această zămislire a unei discuții pentru că noi o s-o continuăm. Eu am vrut să pun un pic de sare pe rană pentru că generația scriitorilor și nu doar. Generația tânără a intelectualilor sunt, mai ales în zona asta IT, a computerelor, a oamenilor care se ocupă de arte, de estetic în general, design. Oamenii aceștia sunt foarte preocupați până unde pot ei să penetreze în zonă decizională, câte servicii poate să presteze și invers cât de mult se lasă afectați de politicieni, de administratori, de managerii politici și interferența asta cât este de posibilă. Multora li s-a părut că pot să-și trăiască viața fără ca să se implice dar, până la urmă este valabila zicala „Dacă tu nu te ocupi de politică, ea se ocupă de tine” și nu în modul cel mai fericit.

Am vrut să discutăm asta în preajma acestor sărbători de independență, mai ales în august, este de mare actualitate să ne gândim ce e cu această independență. Câtă vitrină falsă, neadevărată, impusă pe care s-au cheltuit bani publici există în luna august și cât adevăr este îndărătul acestei vitrine? Pe măsură ce o să se adune anii de independență, tinerii, moștenitorii independenței, vor fi exigenți, foarte critici și nota de plată care au să o înainteze ei ctitorilor independenței va fi foarte dură. Cine va avea norocul să ajungă până atunci o să aibă mari surprize pentru că moștenirea este foarte îndoielnică cu 2 tăișuri.

Vezi comentarii

AntiNostalgia – privind spre viitor

Zece documentare, zece dezbateri publice si mult mai multe reportaje despre trecutul comunist și viitorul țărilor și comunităților din Europa Centrală și de Est. „Cu cât privești mai departe în spate, cu atât vei vedea mai departe în viitor” (Winston Churchill)

XS
SM
MD
LG