Linkuri accesibilitate

Moldova, președintă la COP29, anul viitor?


Imagine din preajma sălii de conferințe COP28 din Dubai, EAU, la 6 decembrie 2023. (Giuseppe CACACE / AFP)
Imagine din preajma sălii de conferințe COP28 din Dubai, EAU, la 6 decembrie 2023. (Giuseppe CACACE / AFP)

Un purtător de cuvânt al Ministerului Mediului de la Chișinău a confirmat pentru Europa Liberă că Moldova s-a oferit să ajute, poate ca președintă, la organizarea summitului COP29 de la anul, pe fondul unor neînțelegeri între țările est-europene, cărora le vine rândul să-l găzduiască.

Purtătorul de cuvânt Vladimir Madan a făcut declarația ca reacție la o știre Reuters, care cita o scrisoare trimisă de Ministerul Mediului țărilor est-europene implicate în procesul de deliberări.

Madan a spus că la COP28, care se ține acum în Emiratele Arabe Unite, nu s-a luat încă vreo decizie, neexistând consens între statele implicate, și a adăugat că oferta moldoveană a fost menită să faciliteze procesul „găsirii unei gazde”.

La summitul din Dubai au mers ministrul Energiei, Victor Parlicov și ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov.

Reuters notează că la anul sarcina organizării summitului ONU revine regiunii Europei de Est, dar țările respective nu s-au putut pune de acord asupra unui candidat, și precizează că Moldova nu s-a oferit să fie gazdă, ci președintă.

La summmitul COP28 din EAU, care durează două săptămâni, urmau să participe în total cam 70.000 de delegați – fără ca toți să stea acolo pe toată durata evenimentului.

În afara Moldovei, Serbia este dispusă să joace un rol în organizarea COP29, potrivit unor cunoscători ai problematicii, citați de Reuters.

Reuniunea din Dubai își propune în primul rând să analizeze cum au fost puse în practică prevederile adoptate la Paris, în 2016, când omenirea s-a angajat să limiteze încălzirea globală la maximum 1,5 grade Celsius față de epoca dinaintea revoluției industriale.

Moldova a semnat la COP28 din EAU mai multe înțelegeri internaționale, inclusiv pentru mărirea proporției energiei regenerabile, pentru eficiența energetică, dar și pentru mărirea producției de energie nucleară de trei ori până în 2050.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG