Linkuri accesibilitate

Rosian Vasiloi: „Rapoartele misiunii EUBAM arată că segmentul nistrean este unul cu cele mai multe cazuri de activități ilegale”


Un interviu cu expertul institutului IDIS Viitorul pe probleme de securitate despre misiunea EUBAM.

Misiunea EUBAM de monitorizare a frontierei moldo-ucrainene de către vameși din Uniunea Europeană a anunțat că se va extinde cu încă trei ani, iar o prioritate a noului mandat va fi sprijinirea controlul mixt moldo-ucrainean la toate punctele de frontieră. Corespondenta Europei Libere a stat de vorbă cu expertul institutului IDIS Viitorul pe probleme de securitate, Rosian Vasiloi.

Rosian Vasiloi
Rosian Vasiloi

Europa Liberă: Care este parcursul, cum se mișcă punerea în aplicare a controlului comun pe frontiera moldo-ucraineană?

Rosian Vasiloi: „Eu cred că se mișcă atât, cât își doresc părțile, și Ucraina, și Republica Moldova, dar cred că este loc de mai bine. Situația în ceea ce ține de securitatea la frontiera comună cu Ucraina s-a schimbat drastic în 2014, atunci când Ucraina s-a confruntat cu un război împotriva sa din partea Federației Ruse, anexarea ilegală a Crimeii, și s-au început discuții foarte intense cu privire la securizarea segmentului transnistrean.

Un interviu realizat de Natalia Sergheev cu expertul Institutului IDIS Viitorul despre misiunea EUBAM
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:02 0:00
Link direct

Au urmat mai multe negocieri cu privire la punctul de trecere Pervomaisk-Cuciurgan, au fost semnate protocoalele necesare, au fost discuții incluziv și pe linia organizării patrulării comune a frontierei de stat, adică a segmentelor de frontieră între punctele de trecere, în total avem pe segmentul transnistrean 25 de puncte de trecere, din care cinci cu statut internațional, restul fiind cu statut interstatal sau local.

După care au urmat discuții intense, întâlniri între autoritățile din Moldova și Ucraina la începutul anului trecut, 2017, împreună cu, și aici vreau să fac o remarcă – experții misiunii de asistență la frontieră EUBAM, ca să aflăm, la finele lunii martie, că punctul de trecere Pervomaisk-Cuciurgan, sau controlul comun în acest punct de trecere se va lansa la finele lunii mai. Pe 31 mai, atunci când practic autoritățile noastre erau gata să plece la Pervomaisk-Ciuciurgan, în punctul de trecere, au rămas la barieră, fără a intra pe teritoriul Ucrainei, pentru că nu era încă decizia finală din partea autorităților…”

Europa Liberă: Împărtășiți impresia că din partea Kievului treburile se mișcă mai încet?

Rosian Vasiloi: „Atunci, nu din partea Kievului. De fapt, asta a fost reacția autorităților din Ucraina, este opinia mea personală, la reluarea procurării energiei electrice, dacă vă aduceți aminte, de la stația de la Cuciurgan. Fiind întrebat de anumiți jurnaliști, domnul prim-ministru a menționat că sunt probleme de ordin logistic și organizatoric. Am putea crede în ceea ce spune domnul prim-ministru, dar noi am analizat din toate punctele de vedere și cred că asta a fost un semnal foarte clar din partea autorităților Ucrainei că să ne determinăm, ce noi, totuși, dorim. Dorim să mergem înainte pe subiectele cooperării pe dimensiunea frontierei sau nu.

Până la urmă, contează că pe 17 iulie controlul comun în punctul de trecere Pervomaisk-Cuciurgan a fost lansat. Prima parte prevedea o jumătate de an care a expirat pe 17 ianuarie și prevedea că Poliția de Frontieră intervine numai la solicitarea cetățenilor care traversează frontiera de stat, acordând servicii de consultanță, de eliberarea vizelor în caz de extremă necesitate și înregistrarea cererilor de azil. Vama, la rândul său, în această jumătate de an sau prima fază urma să gestionez procedurile numai la export și reexport.

Jumătate de an a trecut, noi am făcut o interpelare către autorități, Poliția de frontieră și Serviciul vamal din Republica Moldova, în care i-am rugat să ne prezinte date statistice, ceea ce am primit și am publicat o analiză cu privire la primele rezultate după deschiderea acestui punct de trecere ca ulterior să aflăm că în urma întrevederilor între autoritățile noastre și ucrainene, cu participarea misiunii EUBAM, faza întâi a fost prelungită până pe data de 1 martie și se datorează faptului că partea ucraineană, dar în special Autoritatea vamală din Ucraina, nu a reușit să dezvolte anumite capacități logistice pentru acest punct de trecere și de ce Serviciul Vamal, pentru că după procedura clasică pentru toată infrastructura la frontieră în funcția de trecere în special e responsabil Serviciul vamal, în speranța că totuși în o lună și ceva, până la 1 martie se va reuși depășirea acestei situații pentru dezvoltarea logistică a acestui punct de trecere ca să fie implementat controlul trecerii frontierei de asta pe deplin, 100%, ca și în celelalte puncte de trecere unde noi desfășurăm controlul pe celelalte sectoare, fie la frontieră cu Ucraina, fie la frontieră cu România.

Pe mine mă interesează încă un subiect care este extrem de important, cum autoritățile noastre împreună cu autoritățile din Ucraina vor dezvolta acest concept în celelalte puncte de trecere. Anul trecut a fost semnat un nou acord cu primire la controlul comun care este un control-cadru și nu prevede expres lista punctelor de trecere, ceea ce le dă posibilitate autorităților să dezvolte acest concept mai pe larg și Moldova, autoritățile noastre au îndeplinit toate procedurile interne cu privire la intrarea acestui acord în vigoare. Urmează ca partea ucraineană să îndeplinească aceleași proceduri pe intern. La ei procedura că trebuie să fie acordul ratificat de Rada Supremă de la Kiev.

Din informațiile pe care noi le dispunem confirmate de către oficiali ai Serviciului grăniceri de stat din Ucraina este posibil ca să fie ratificat în trimestrul 1 al anului curent, inclusiv și luna martie. Eu estimez că va fi o puțină tergiversare, dar să sperăm că nu va fi atât de mare ca să pună în pericol dezvoltarea acestui concept pe tot segmentul transnistrean sau cel puțin în acele puncte de trecere care sunt foarte importante și din punct de vedere a traficului de mărfuri, traversării de către mijloacele de transport și nu în ultimul rând traversării frontierei de stat de către cetățeni.”

Europa Liberă: Care sunt motivele acestei tărăgănări, în opinia Dvs?

Rosian Vasiloi: „Asta poate fi legat de anumite probleme de ordin intern din partea Ucrainei, posibil sunt și anumite reflecții legate de tot ceea ce fac autoritățile noastre în contextul politicilor de reintegrare, dar acest subiect urmează să fie examinat mai detaliat pentru că la finele anului trecut, dacă vă aduceți aminte, după semnarea acelor patru protocoale de la Tighina (cu școlile, cu telefonia mobilă, cu accesul la terenuri și cu apostilarea), anumiți formatori de opinie apropiați Partidului Democrat spuneau că există anumite înțelegeri între liderul PD, Vlad Plahotniuc, și vizaviul său, dacă aș putea așa, din regiune transnistreană Gușan, conducătorul corporației Sherif. Ceea ce de fapt s-a confirmat prin ultimul interviu pe care l-a oferit liderul PD, domnul Plahotniuc unei surse media online din R. Moldova.

Să nu uităm și un subiect important că pe linia implementării Acordului de asociere și Zonei de liber schimb aprofundat cu Uniunea Europeană agenții economici din regiunea transnistreană aveau anumite preferințe comerciale pe această dimensiune care expira la sfârșitul anului trecut, dar tot din presa transnistreană noi aflăm că acest termen a fost prelungit încă cu o jumătate de an. Și aici nu este clară, cel puțin nu am văzut, o reacție din partea autorităților din Ucraina, dar asta ar putea fi un subiect de discuții între autoritățile noastre și autoritățile din Ucraina. Cel puțin, în opinia mea, eu cred că noi am cedat pe această dimensiune, pentru că pretinsele autorități din regiunea transnistreană nu au îndeplinit aceste cerințe care erau puse în fața lor în contextul implementării acestor prevederi pe Acordul de asociere și Zona de schimb aprofundat.”

Europa Liberă: Câteva dintre scopurile declarate ale acestei colaborări transfrontaliere dintre Republica Moldova și Ucraina este combaterea eficientă a migrației ilegale și a activităților ilegale la frontiera de stat comună. Se poate vorbi de careva succese la această etapă?

Rosian Vasiloi: „Cel puțin pe segmentul care este controlat de Republica Moldova și Ucraina – da, noi putem să vorbim, inclusiv și pe segmentul transnistrean. Să nu uităm că în ultimii ani Ucraina și-a consolidat capacitățile de supraveghere a acestui segment în legătură cu războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei și acele riscuri și amenințări care vin din regiunea transnistreană în legătură cu prezența trupelor Federației Ruse în Republica Moldova.

Rapoartele misiunii EUBAM și rapoartele care sunt făcute publice de către serviciile competente din Ucraina, Serviciul grăniceri de stat și Autoritatea vamală, arată că segmentul transnistrean este unul în care sunt depistate mai multe cazuri de activități ilegale, cum ar fi contrabanda, traficul ilegal de mărfuri, migrație ilegală, și în acest sens cred că autoritățile noastre pe căi diplomatice trebuie să intervină mai des către autoritățile ucrainene, să urgenteze procedura de ratificare a Acordului cu privire la controlul comun, ca noi să fim prezenți pe acest segment, și nu în ultimul rând, să finisăm procedura de demarcare a sectorului de frontieră cu Ucraina și inclusiv pe segmentul transnistrean cu semnarea tratatului de frontieră și asistență mutuală la frontieră între Republica Moldova și Ucraina, ceea ce nouă ne va da, cel puțin din punct de vedere juridic, o plus valoare pentru a închide gurile minților fierbinți de la Kremlin și din regiunea separatistă, inclusiv și din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Să înțeleg că anume aceasta este una dintre provocări la momentul actual…

Rosian Vasiloi: „Da, este o provocare și eu foarte mult sper și de fapt anticipam că noi, pe parcursul acestui an, putem să avem rezultate foarte bune, dar asta depinde de voința părților, și mai mult de voința politică a părților, decât de voința autorităților care sunt responsabile pentru supravegherea și controlul frontierei de stat cu Ucraina, pentru că este un sector care este supus atenției cum din partea autorităților RM, atât și din Ucraina, dar și este în vizorul Comisiei Europene, prin prelungirea mandatului misiunii EUBAM cu cel puțin doi ani de zile, până în 2020.”

Europa Liberă: Cum vedeți evoluția acestui control transfrontalier? Care vor fi următorii pași?

Rosian Vasiloi: „Următorii pași sunt ca noi până la sfârșitul acestui an cel puțin să fim prezenți în punctele de trecere cu statut internațional pe segmentul transnistrean și dezvoltarea patrulării comune a frontierei „verzi” a acestui segment cu toate capacitățile de ordin organizatoric și logistic. Eu sper că autoritățile vor găsi sursele financiare necesare pentru a închide această întrebare pe parcursul acestui an pentru totdeauna. Iarăși, este un an electoral și în cazul în care la sfârșitul anului vor veni forțe care nu au orientarea spre Uniunea Europeană ne putem trezi cu anumite surprize, inclusiv și ca reacții din partea autorităților din Ucraina, dar și aș putea eu estima – retragerea în mod unilateral din acest control comun din partea autorităților Republicii Moldova.”

XS
SM
MD
LG