Linkuri accesibilitate

Moldovagaz: Nu furnizăm gaz gratuit nimănui | Maia Sandu a primit „Premiul România Europeană”


Faptul că Tiraspolul nu plătește nu înseamnă că această datorie nu este fixată, declară Vadim Ceban, șeful Moldovagaz.
Faptul că Tiraspolul nu plătește nu înseamnă că această datorie nu este fixată, declară Vadim Ceban, șeful Moldovagaz.

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineața de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Portalul Newsmaker.md îl citează pe șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, care a dat asigurări că întreprinderea pe care o conduce nu furnizează gaz gratuit regiunii transnistrene, iar toate datoriile Tiraspoltransgaz sunt fixate. Ceban a mai spus că datoriile regiunii transnistrene nu sunt pe seama consumatorilor de pe malul drept. „Moldovagaz este o întreprindere comercială și nu furnizăm gaz gratuit nimănui. Dacă vorbim despre regiunea transnistreană, atunci avem un acord comercial. Iar faptul că Tiraspolul nu plătește nu înseamnă că această datorie nu este fixată”, a declarat Vadim Ceban.
  • Jurnaliștii de la tv8.md scriu că Comisia de la Veneția va examina sesizarea privind scoaterea în afara legii a Partidului Șor în zilele de 16 și 17 decembrie. Sesizarea a fost depusă de Curtea Constituțională, după ce o solicitare în acest sens făcută de Guvernul Republicii Moldova. Potrivit Ministerului Justiției, există suficiente motive juridice pentru ca formațiunea să fie scoasă în afara legii, fiind vorba despre încălcarea principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, inclusiv prin promovarea intereselor unui stat străin.
  • Republica Moldova va primi asistență financiară de aproximativ 27 de milioane de dolari din partea Japoniei, scrie Ziarul de Gardă. Anunțul a fost făcut de ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, în urma unei întrevederi de rămas bun cu ambasadorul Yoshihiro Katayama, care își încheie mandatul în Republica Moldova. Nicu Popescu a mai precizat că banii vor fi oferiți R. Moldova prin intermediul organizațiilor internaționale și vor fi direcționați spre proiecte concrete în domeniul sănătății, energiei, industriei alimentare și care au drept scop reducerea impactului asupra Moldovei a războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei.
  • Replicamedia.md scrie că produsele moldovenești își fac tot mai mult loc pe rafturile piețelor statelor UE. Jurnaliștii notează că Uniunea Europeană rămâne a fi cel mai important partener comercial al Republicii Moldova, în perioada ianuarie - septembrie 2022, exporturile produselor moldovenești majorându-se cu 50.5% în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent. Suma totală a exporturilor în UE a atins 1.9 miliarde de dolari în această perioadă, valoare similară obținută în cele 12 luni ale anului 2021, se mai spune în articol.
  • Agora.md citează date ale Ministerului Afacerilor Interne, care arată că în ianuarie-septembrie 2022 numărul infracțiunilor înregistrate în municipiul Chișinău a constituit 6.160 de cazuri, ceea ce este cu 8,6% mai mult față de aceeași perioada a anului 2021. Totodată, notează reporterii, infracțiunile săvârșite pe teritoriul municipiului constituie 30,6% din numărul total de infracțiuni înregistrate pe teritoriul țării, arată datele unui studiu publicat de Biroul Național de Statistică. Cele mai răspândite infracțiuni au fost furturile, tâlhăriile și altele, precum abuzuri de încredere, gestiuni frauduloase, însușiri a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, înșelăciuni.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook-ul moldovean, una dintre cele mai populare postări din ultimele 24 de ore, potrivit aplicației de monitorizare a rețelelor CrowdTangle este a tv8.md, care anunță că președinta Maia Sandu, aflată într-o vizită la Cluj-Napoca, a primit „Premiul România Europeană”. „Pentru Republica Moldova, victoria Ucrainei înseamnă restabilirea păcii, scoaterea trupelor ruse din țara noastră, dezvoltarea economică normală și șansa de a rămâne parte a lumii libere, șansa de a avansa pe calea integrării europene”, a declarat Maia Sandu în cadrul conferinței „Europa după războiul din Ucraina. Perspective, viziuni, strategii, proiecte”, organizată de Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană.
  • Pe Instagram, a trezit interesul internauților o postare a Europei Libere în care se spune că dronele distrug rețeaua electrică din Odesa, lăsând 1,5 milioane de oameni fără curent electric. Kievul afirmă că Rusia a lansat sute de drone Shahed-136 de fabricație iraniană asupra unor ținte din Ucraina, spunând că atacurile sunt crime de război din cauza efectului lor devastator asupra vieții civile.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG