Linkuri accesibilitate

Moldovenii care au petrecut două nopți pe aeroportul din Praga au plecat cu o cursă aeriană către Chișinău


Zeci de moldoveni au petrecut încă o noapte, a doua, pe aeroportul din Praga, în urma amânării repetate a unui zbor charter spre casă, aranjat de firme private, programat inițial pentru 1 aprilie. Potrivit site-ului aeroportului praghez, moldovenii au plecat abia vineri după prânz spre Chișinău cu un avion al companiei aeriene cehești CSA. Înainte de plecare, ei au spus că au fost ajutați de Crucea Roșie, care le-a dus la aeroportul aproape pustiu din cauza epidemiei de coronavirus pături, mâncare și apă. 180 de oameni și-au cumpărat, începând de duminică, bilete prin intermediul firmelor Ednateric-Trans și Katev Travel la o cursă charter Praga - Chișinău, operată de compania cehă Czech Airlines (CSA). Cursa ar fi trebuit să plece la 1 aprilie, dar a fost anulată, obligând moldovenii să rămână în aeroport. Ministrul de Externe, Oleg Țulea, a spus vineri la Chișinău că s-a aflat în contact cu colegul său ceh, Tomas Petricek, ca să-i ajute pe moldovenii blocați pe aeroportul din Praga. Țulea a precizat că problema nu a fost „creată” de autoritățile moldovene, fiind o „rută neautorizată”, cum au mai fost câteva în ultimele zile. O altă cursă cu destinația Chișinău, operată de FlyOne și organizată de autoritățile moldovene, urma să plece de la Praga vineri după-masă.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG