Înainte să văd semnătura de pe coperta întâi, Monica Pillat – nepoata lui Ion Pillat şi fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat –, m-a agăţat titlul, Croitorul de cărţi, Baroque Books & Arts, 2019, iar recomandarea Ioanei Pârvulescu de pe coperta a 4-a – „Trei proze între care există coridoare secrete şi o singură idee călăuzitoare: oricare dintre noi poate deveni personaj, viaţa ni se poate transforma pe neaşteptate în ficţiune, iar revenirea deplină la ce-am fost nu mai e posibilă” – m-a făcut să deschid cartea, dacă nu cumva, urmând logica autoarei – „Acum cinci zile am lansat, în presă, o invitaţie celor care vor să-şi părăsească traiul zilnic ca să devină personaje în noul meu roman” –, era inevitabil să intru în joc[ul lui Sebastian Onir].
Rafinament, eleganţă, nu fără o oareşce doză de preţiozitate (Noblesse oblige!), romanul în trei părţi (& graţii!) – Deghizări; Jocul lui Sebastian Onir; Ca şi cum – trebuie citit mai cu seamă pentru puterea germinativă a scriiturii „la patru ace” („dac-ar fi fost el însuşi creator, anume cum şi despre ce-ar fi vrut să scrie? Nu se putea imagina ca eroină într-o carte. Totuşi îl fascina până la subjugare jurnalul din care, pentru prima oară, n-ar fi modificat nici un cuvânt”), conjugată cu puterea de imaginaţie („Visase cu ardoare să evadeze din pustiul zilnic în cartea trepidantă, dar, din greşeală, ajunsese între pereţii unei proze scurte, unde singurătatea părea cu mult mai aspră. Nici nu ştia la ce să spere (…) Totuşi ştia din experienţa lecturilor de mai-nainte că o deschidere descurajantă anunţă o schimbare-n bine”) – totul în ideea lui Non omnia moriar (de-ar fi să citez acest fragment de dialog: „– Furaţi de povestiri, parcă uităm că scriitorul a murit, oftă întristat Deru. – Dar oare nu-i aceasta vrerea lui, să ducem cartea mai departe, ca şi cum el ar fi cu noi? se lumină Valden la faţă”), cu convingerea fermă că „al meu e textul ce nu se va lăsa schimbat”!
Nu în ultimul rând, e de remarcat simetria în buclă (alias, bandă a lui Mobius) a scrierii, care începe cu „Cititorul se miră văzând că personajul principal dormea, chiar de la prima filă... ”, pentru a se încheia prin: „Înaintă până la capăt, unde găsi două ieșiri. Stătu în cumpănă pe care s-o aleagă. Știa că pe niciuna nu se mai întoarce acasă, fiindcă ea însăși devenise o ficțiune.”
18 aprilie ’22
