În cel de-al doilea oraș ca mărime din regiunea rusă Tatarstan, Naberejnie Celnîi, se află o statuie neobișnuită a dictatorului sovietic Iosif Stalin, în incinta unei școli private.
Așezat lejer pe o bancă, Stalin stă ușor aplecat pe o parte, parcă invitându-i pe trecători să se așeze, să discute cu el. Prin postura și gestul său, tiranul pare să asculte cu atenție și să explice cu răbdare ceva - un contrast puternic cu realitatea brutală a regimului său.
Peste 100 de monumente în cinstea lui Stalin se află la ora actuală în Rusia, cele mai multe fiind ridicate în cei 24 de ani de când se află la putere Vladimir Putin. Însă statuia din Naberejnie Celnîi surprinde parcă cel mai bine interacțiunea paradoxală și continuă a țării cu un om care a murit în urmă cu 70 de ani, dar a cărui moștenire continuă să influențeze și uneori să modeleze viețile atâtor cetățeni. Iar părți-cheie ale acestei moșteniri sunt manipulate de Kremlinul lui Putin, care promovează o viziune etatistă, naționalistă și militarizată a Rusiei despre care mulți analiști spun că este în fapt, dacă nu și ideologic, „neostalinistă”.
„În Rusia de astăzi, Lenin este doar o figură retrasă în mausoleu și în muzee și nimic mai mult", scria, , într-un eseu din 2020 pentru serviciul rusesc al RFE/RL, Leonid Nevzlin, un om de afaceri care a fugit din Rusia în Israel în 2003, după ce Putin a preluat cu forța gigantul petrolier Yukos.
„Stalin este realitatea noastră de zi cu zi. Regimul Putin are o relație complet definită cu Stalin, cu staliniștii, cu stalinismul. Această relație este legată în primul rând de rădăcinile regimului. KGB-ul și alte agenții de informație sovietice nu au cum fi împotriva lui 'Stalin' nici teoretic și nici practic. Stalin este patronul lor, destinul lor, biografia lor.”
„Stalin reprezintă o operațiune specială în cadrul căreia oamenii sunt atrași în procesul de stalinizare și sunt recrutați pentru a deveni neostaliniști”, scria Nevzlin. „În sens cultural-psihologic, rămânem o societate stalinistă.”
Stalin a fost „marele manipulator", scria activistul și analistul politic tătar Ruslan Aisin într-un eseu pentru Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL) în luna august, în care susține că Stalin le-a lăsat rușilor ca moștenire durabilă subordonarea, conformismul, izolarea individuală și dezrădăcinarea.
„Cu siguranță trăim sub spectrul moștenirii lui Stalin, ale cărei principale trăsături sunt frica, atomizarea, supunerea și alte rele sociale", scria el.
„Nu am auzit nimic despre asta”
În 1991, ofițerul de carieră KGB Aleksei Soloviov a fost trimis în satul Smolenka din Orientul Îndepărtat pentru a investiga dovezile de arhivă conform cărora victimele represiunilor staliniste au fost executate și aruncate în gropi comune într-o pădure. Această anchetă făcea parte din eforturile, de altminteri, limitate de la finalul perioadei sovietice și începutul celei post-sovietice de a expune crimele guvernului împotriva populației sovietice în timpul lui Stalin.
„Mergeam încet prin pădure, vorbind încet între noi, când am observat o groapă în pământ sub zăpada care se topea”, a povestit Soloviov, acum în vârstă de 92 de ani, pentru RFE/RL. „La început am numărat opt asemenea gropi, apoi aproape 20. Într-una dintre ele, am găsit o piele de iepure însângerată, aparent victima unei vulpi. Dar am găsit și un os care nu semăna cu cel al unui iepure. L-am trimis pentru examinare și s-a dovedit a fi uman."
În următoarele câteva luni, echipa a descoperit 50 de gropi comune cu resturile a cel puțin 2500 de oameni executați sălbatic în 1937-1938. Experții estimează că cel puțin opt mii de persoane sunt îngropate în pădure, deși cercetările în acest loc au încetat de mult timp.
Potrivit lui Soloviov, ideea acestei expediții a fost declanșată de o conversație pe care a avut-o în 1980 cu un fost ofițer în vârstă al serviciilor de securitate din perioada stalinistă, a cărui identitate a promis să nu o dezvăluie niciodată.
„Arăta bolnav și mohorât”, își amintește Soloviov. „Ceea ce mi-a povestit era șocant, terifiant. Mi-a spus că se aștepta să moară în curând, că trebuia să împărtășească aceste informații și să povestească despre acele evenimente îngrozitoare.”
Bărbatul, care fusese sergent în cadrul poliției secrete NKVD a lui Stalin, a spus că a fost chemat de un maior NKVD și desemnat „să execute sentințele dușmanilor poporului”.
„Îi împușcam în închisoare în fiecare noapte, inclusiv de sărbători”, i-a spus fostul subofițer lui Soloviov. În fiecare noapte, închisoarea primea o listă de deținuți care urmau să fie executați. Lista era semnată de șeful NKVD-ului regional din Cita, Grigori Horhorin. Horhorin a fost el însuși arestat în 1938 și a murit în arest în martie 1939.
„Cei condamnați la moarte nu-și cunoșteau soarta. Tribunalele se întruneau în secret și nu își anunțau verdictele inculpaților”, a declarat Soloviov. „Gardienii îi escortau pe condamnați la subsol”, unde „îi împușcau în ceafă cu un revolver”.
„Fostul sergent NKVD nu a putut să-mi spună unde au fost îngropate cadavrele", a adăugat el. „Nu știa”.
Astăzi, în pădure există un mic monument ridicat de rude și apropiați cu numele unora dintre victimele care au fost îngropate acolo. Dar puțini localnici știu de el.
„Am auzit că există un monument”, spunea Elena Sedova, o locuitoare din Smolenka, o așezare cu aproximativ zece mii de locuitori situată la aproximativ 15 kilometri nord de Cita. „Dar nu am fost niciodată acolo”.
Un localnic în vârstă de 22 de ani, care a cerut ca numele său să nu fie dezvăluit, a declarat că nu știa nimic despre gropile comune din pădure.
„Nu știam că există un monument care să marcheze niște gropi comune”, a declarat el pentru RFE/RL. „Oameni executați? Au împușcat oameni aici? Nu înțeleg. Nu am auzit nimic despre asta”.
În ciuda experienței sale înfiorătoare de a privi în ochii călăului NKVD și de a investiga gropile comune de la Smolenka, Soloviov vorbește cu căldură și înțelegere despre reabilitarea lui Stalin.
„Stalin a fost un politician înțelept la vremea sa, iar cei care îl critică vor doar să întineze ideile comunismului și trecutul nostru măreț”, a spus el. „Nu au nevoie de destalinizare decât cei care vor să distragă atenția cetățenilor ruși de la eșecurile grave ale reformelor [post-sovietice]. Oamenii nu au nevoie de așa ceva.”
Fostul NKVD-ist recunoaște că „represiunile au fost o pagină teribilă din istoria noastră." „Dar orice regim are greșelile și umbrele sale. Trebuie să vorbim despre toate lucrurile bune care s-au întâmplat în timpul lui Stalin. Și au fost foarte multe. Deși se poate spune că statul din acea perioadă a fost construit pe munca celor oprimați, uneori trebuie să faci sacrificii pentru a atinge anumite obiective.”
Oleg Iacimenev este absolvent de istorie la Universitatea de Stat Zabaikal din Cita. El spune că mulți dintre profesorii săi sunt „putiniști activi”. Își amintește că a discutat despre crimele lui Stalin cu un lector care, în final, a spus că „deși lucrurile au fost rele, fără ele ar fi fost și mai rău”.
„Din nefericire, a devenit un lucru obișnuit ca epoca Stalin să fie lăudată, deoarece oamenii nu cunosc adevărul despre lagăre și represiuni", spune Iacimenev. „Acum, dacă vreau să obțin informații despre cei care au fost executați și mă duc la arhive, în curând apar oameni în epoleți care mă întreabă dacă sunt un agent străin care încearcă să-l defăimeze pe Stalin, mândria Rusiei.”
Respect și frică
Reabilitarea lui Stalin este o trăsătură caracteristică a erei Putin, de când fostul ofițer KGB a ajuns la putere, în urmă cu aproape un sfert de secol.
De la începutul anilor 1990, agenția independentă de sondaje Levada Center le cere rușilor să numească „cea mai mare figură a tuturor timpurilor și popoarelor”.
În 1994, dictatorul sovietic obținea aproximativ 20% din preferințele respondenților, ocupând un modest loc patru în clasament. În 2012, însă, a ocupat primul loc, poziție pe care o deține de atunci. Până în 2021, Stalin a fost preferatul a peste 40% sută dintre ruși. În 2023, 47% dintre ruși au declarat că îl priveau pe Stalin „cu respect”.
„Respect în limbajul modern semnifică un sentiment cald și sincer, dar și o recunoaștere a puterii superioare a celui față de care se manifestează respectul”, scria analistul șef al Centrului Levada, Aleksei Levinson, într-un eseu publicat în august. „Se tem de noi, ceea ce înseamnă că ne respectă se spune frecvent în aceste zile. Și ideea de respect apare foarte des printre răspunsurile la întrebările despre Stalin”.
De când Putin a devenit președinte pentru prima dată, în ultima zi a anului 1999, modul în care Kremlinul a manipulat imaginea lui Stalin și a moștenirii psihologice a experienței sovietice a evoluat, spun observatorii. În primii ani, Stalin era prezentat drept „un bun comandant” care a condus Uniunea Sovietică spre victoria asupra Germaniei naziste. Imaginea sa era aproape mereu legată de Al Doilea Război Mondial, iar chipul lui Stalin apărea din ce în ce mai des pe bannere și afișe care ilustrau glorificarea de către guvernul Putin a rolului Uniunii Sovietice în război.
Cu toate acestea, de-a lungul timpului, legătura dintre Stalin și război a trecut pe plan secund, figura dictatorului sovietic apărând în tot mai multe contexte - de la publicitate, la artă. El figurează la vedere și într-o lumină pozitivă în zecile de expoziții șovine „Rusia: Istoria mea” pe care guvernul le-a organizat în întreaga țară.
În epoca glasnostului, sub ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, Stalin era invocat în mare parte doar pentru a fi condamnat pentru crimele lui, pe măsură ce apăreau tot mai multe detalii macabre dezbătute intens în presa din întreaga țară. Acum, spun analiștii, el a devenit o prezență perfect normală în viața de zi cu zi a rușilor.
„Stalin este o prezență constantă în spațiul public”, a afirmat pentru RFE/RL Denis Volkov, directorul Centrului Levada, într-un interviu acordat în 2021. „Folcloristul Aleksandr Arhipov a numărat aproape 150 de monumente dedicate lui. În parte, acestea sunt inițiative populare. Uneori, mai pune umărul și Partidul Comunist, dar, în mod fundamental, este vorba de stalinism la firul ierbii. Nostalgia pentru un șef, pentru o mână puternică".
Sub conducerea lui Putin, Rusia a atins un stadiu care poate fi descris ca „autoritarism matur”, a afirmat biologul Ilia Kolmanovski, care a creat numeroase programe de educație științifică. Efectul asupra publicului este că „societatea nu își trăiește viața de zi cu zi, ci supraviețuiește într-o stare de continuă mobilizare”, a spus el. „Statul menține oamenii în tensiune, sub amenințarea unui atac, ceea ce, pe de altă parte, justifică autocrația și necesitatea unei mâini puternice.”
În paralel cu reabilitarea lui Stalin, în Rusia revine în conștiința publică și imaginea lui Felix Dzerjinski, faimosul fondator al poliției secrete sovietice și unul dintre călăii-șefi ai terorii politice. Iconica distrugere a uriașei statui a lui Dzerjinski din fața sediului KGB în Piața Lubianka din Moscova în august 1991 a fost considerată la acea vreme ca o respingere decisivă a autoritarismului și a represiunii.
Dar în septembrie anul trecut o versiune puțin mai mică a grandilocventei statui a fost dezvelită în fața sediului din Moscova al serviciului de informații externe SVR. Directorul SVR, Serghei Narîșkin, un fost ofițer KGB și aliat al lui Putin care a condus Comisia guvernamentală pentru Adevărul Istoric între 2009 și 2012, a patronat evenimentul. Dzerjinski „visa să creeze un viitor bazat pe principiile binelui și justiției”, le-a spus Narîșkin ofițerilor de informații veniți la dezvelirea statuii.
Aproximativ o lună mai târziu, la 24 octombrie, un bust al lui Stalin a fost inaugurat într-un parc pentru copii din orașul Orlov, din regiunea centrală Kirov. La ceremonie au participat strănepotul lui Stalin, Selim Bensaad, și strănepotul lui Dzerjinski, Vladimir Dzerjinski. Primarul orașului a declarat că locul monumentului a fost ales pentru că „în perioada puterii sovietice, a existat un monument al lui Stalin chiar în acel loc”. Presa locală relata că ridicarea acestei statui nu era nici pe departe susținută de toți cetățenii și că au fost trimise plângeri procurorilor locali.
O poveste cu două muzee
În iunie 2020, un om de afaceri comunist pe nume Aleksei Zorov a ridicat o statuie de bronz de 3 metri a lui Stalin pe o proprietate privată din orașul Bor, de partea cealaltă a Volgăi față de capitala regională, Nijni Novgorod.
Primarul orașului Bor, Aleksandr Kiseliov, s-a opus statuii, care a fost ridicată fără permisiune și a cerut poliției să investigheze acest lucru. Anchetatorii poliției au raportat câteva zile mai târziu că nu au găsit nicio dovadă de infracțiune, deoarece statuia era „o figură decorativă de grădină”. Statuia a rămas.
Trei ani mai târziu, în iunie anul trecut, Zorov a început construcția unui complex muzeal privat numit „Centrul Stalin” pe același loc. El le-a spus jurnaliștilor că muzeul va expune obiecte din „colecția sa personală”. Când proiectul a fost anunțat pentru prima dată în 2021, a provocat controverse aprinse pe paginile locale de socializare.
„Este parte din istoria noastră”, scria un utilizator, „și, apropo, nici nu este cea mai rea parte. Epoca construirii marii URSS. Până acum, avem doar un memorial al prăbușirii sale - Centrul Elțîn".
Deschis în 2015, în Ekaterinburg, locul unde s-a lansat politic Boris Elțîn, Centrul Elțîn a fost mult timp criticat și pichetat de naționaliștii și comuniștii ruși. În 2018, candidatul comunist la președinție Pavel Grudinin a cerut închiderea muzeului. În iunie, Ministerul Justiției a anunțat că investighează centrul în temeiul draconicelor legi referitoare la „agenții străini”.
„Ar trebui să construiți [Centrul Stalin] vizavi de Centrul Elțîn”, a scris un alt utilizator. „Am putea compara numărul de vizitatori.”
Potrivit filialei Partidului Comunist din Bor, o „secțiune” a Centrului Stalin ar urma să fie deschisă în orașul Barnaul din sudul Siberiei. „Primim cereri și din alte regiuni ale Rusiei”, se spune în declarația partidului.
La 16 decembrie, a fost întemeiat la Barnaul Partidul Comuniștii din Rusia, o mică formațiune stalinistă neafiliată la mult mai marele Partid Comunist al Rusiei. La inaugurare, deputatul regional Serghei Matasov a promis „să se ocupe în mod stalinist” de susținătorii lui Elțîn și de liderul opoziției încarcerat Aleksei Navalnîi. Primul exponat din noul centru a fost un bust al lui Stalin din colecția personală a lui Matasov, găsit îngropat într-o pădure în 2017. „Stalin trăiește în fiecare dintre noi”, a declarat un vizitator la vernisajul expoziție pentru emisiunea Siberia.Realities de la RFE/RL.
„Cronica definitorie”
La aproape 6000 de kilometri est de Bor, pe malul râului Kolîma, în regiunea Magadan, se află așezarea Debin, cu o populație de aproximativ 700 de locuitori. Înființată în 1935, a fost, în esență, un mare lagăr de muncă în care prizonierii erau forțați să extragă aur în condiții subumane. Așezarea este dominată de o clădire de cărămidă dărăpănată, cu trei etaje, care găzduiește acum un spital de tuberculoză.
„Este o clădire istorică”, a declarat istoricul Ivan Djuha. „Pe atunci, era cea mai mare clădire din regiunea Kolîma. Aici au stat gardienii închisorii.... Mai târziu, au deschis aici un spital și, printr-un miracol, Varlam Șalamov a fost trimis aici. Era literalmente un om mort pe picioare - aproape că ajunsese în socialism, cum se spunea în glumă la vremea respectivă - dar în acest spital a fost readus la viață și aici și-a scris poeziile și povestirile, deși era încă deținut.”
Șalamov, care a murit în 1982, a petrecut cea mai mare parte a timpului din 1937 până în 1951 ca prizonier în regiunea Kolîma. A supraviețuit pentru că un medic a decis să îl pregătească medical, permițându-i apoi să lucreze la spital în ultimii cinci ani de detenție. Nu a păutut să se întoarcă în Rusia europeană, la vest de Urali, decât după moartea lui Stalin, în 1953.
Cele șase volume ale Povestirilor din Kolîma au fost publicată în Uniunea Sovietică abia în 1987, în epoca glasnostului. Colecția a fost numită „cronica definitorie” a realității cotidiene din lagărele de muncă ale lui Stalin.
„Destinul lui Șalamov este unul puternic și tragic”, spune profesoara de geologie din Magadan Irina Julanova. „Tragedia lui este tragedia întregii noastre țări. Și nimeni altcineva în afară de el nu a scris cu atâta precizie și pătrundere despre Kolîma și despre întreaga esență a mașinăriei staliniste. Nimeni altcineva. Nici măcar Aleksandr Soljenițîn, după părerea mea, nu ne-a spus atât de multe despre represiune.”
În 2005, entuziaști locali precum Djuha și Julanova au creat un minimuzeu dedicat lui Șalamov în spitalul în care acesta a trăit, a lucrat și a scris. „Muzeul” era, în fapt, o singură cameră conținea numeroase artefacte din viața de zi cu zi a prizonierilor din gulag, cum ar fi uneltele folosite de deținuți, precum și obiecte originale din biblioteca lui Șalamov și copii ale manuscriselor și caietelor sale.
În noiembrie, însă, autoritățile locale au închis muzeul fără explicații. Djuha crede că decizia a fost provocată de un articol de ziar despre muzeu care a atras o atenție considerabilă asupra stării dezastruoase a spitalului în sine.
„În ajunul alegerilor prezidențiale din martie 2024, autoritățile nu au nevoie de un scandal”, a afirmat Djuha. „Medicul-șef a auzit asta de la un ministru regional. Mai târziu, guvernatorul s-a implicat în persoană. În cele din urmă, muzeul - alcătuit prin eforturile locuitorilor locali și ale istoricilor de-a lungul a 20 de ani - a fost închis.”
Oficialii de la spital și de la Ministerul regional al Sănătății au refuzat să-i răspundă corespondentului RFE/RL care i-a sunat pentru a le cere să comenteze. Unii localnici au spus pentru RFE/RL că medicul șef Natalia Sidorenko susține că nu a fost decizia ei. Presa locală a citat o declarație a Ministerului Sănătății în care se spune că muzeul a fost închis deoarece se afla într-un spital în care pacienții, inclusiv copii, aveau o stare șubredă de sănătate . În declarația se mai afirmă că artefactele din muzeu vor fi studiate, iar cele despre care se va stabili că „au semnificație istorico-culturală” vor fi trimise la Magadan.
„Subiectul represiunilor din epoca lui Stalin este sistematic ocolit în aceste zile”, susține Julanova, „deoarece trăim din nou într-un stat criminal. Putin este complet malefic. Sunt suficient de bătrână pentru a fi trăit sub Stalin. M-am născut în 1942 în afara Stalingradului. Eram în clasa a patra când Stalin a murit în 1953. Acum văd că oamenii se tem din nou și preferă să tacă.” „În ceea ce privește muzeul", a mai spus ea, „acesta vorbește despre o viață unică și despre o persoană ireproșabilă. Oamenii trebuie să își cunoască istoria. Și să afle că au existat și oameni fără pată”.
Amnezie generalizată
De când Putin a lansat invazia la scară largă a Ucrainei în februarie 2022, zeci de monumente comemorative ale victimelor stalinismului au fost vandalizate, distruse sau îndepărtate de către oficiali. Membrii proiectului „Ultima adresă”, cei care instalează mici plăci memoriale pe clădirile în care au trăit victimele represiunii politice din timpul lui Stalin, spun că „practic în fiecare săptămână” dispare câte o placă.
Aleksandra Polivanova, șefa organizației pentru drepturile omului Memorial, spunea la RFE/RL că în Rusia au intrat în coliziune două tipuri de valori, două tipuri de civilizație.
În 2021, organizația Memorial, care documentează și studiază represiunile lui Stalin și care a primit Premiul Nobel pentru Pace 2022 împreună cu alți doi laureați, a fost închisă în Rusia pentru că ar fi încălcat legea „agenților străini”. Când a avut loc audierea în tribunalul principal din Moscova, procurorul a părut să dezvăluie adevăratul motiv al anilor în care guvernul Putin a persecutat organizația.
„Memorialul murdărește istoria noastră", a spus el. „Ne obligă - o generație de învingători și moștenitorii învingătorilor - să ne justificăm istoria.
„Ori de câte ori are loc vreun atac îngrozitor împotriva orașelor ucrainene, când rachete cad asupra blocurilor de apartamente și când sunt uciși atâția și-atâția ucraineni, rușii încep să depună flori la monumente", a spus Polivanova. „De obicei, le duc la monumentele poeților ucraineni Lesia Ukrainka sau Taras Șevcenko, dar destul de des duc flori la monumentele care comemorează victimele terorii sovietice.
„Adică, a adăugat ea, oamenii fac automat legătura între crimele actualului guvern rus și cele ale statului sovietic. Asistăm la un fel de etapă foarte importantă în înțelegerea terorii de stat sovietice".
Organizația Memorial, spune ea, înregistrează tot mai multe cereri din partea persoanelor care caută informații despre strămoșii lor uciși sau dispăruți în timpul lui Stalin. Polivanova crede că unii dintre acești oameni își cercetează istoria familiei pentru „a se plasa mai degrabă alături de cei reprimați decât de autorii represiunilor,” adică „ pentru a se distanța măcar puțin de agresorul din războiul împotriva Ucrainei".
Activistul și comentatorul Serghei Parhomenko a afirmat că această ciocnire de valori arată succesul și importanța muncii pe care Memorial a desfășurat-o timp de peste trei decenii, implicând „un număr enorm de oameni”.
Memorial s-a străduit să coaguleze oamenii în jurul acestor idei, să le discute cu copiii pentru care a organizat concursuri de eseuri. A depus eforturi să-i facă pe oameni „să studieze istoria orașului lor, a străzii lor, să descopere singuri paginile sumbre de acolo și să vorbească despre vinovăție și nedreptate”, spune Parhomenko. „Iată ceva inacceptabil pentru regimul lui Putin!”
Această știre se bazează parțial pe relatările corespondenților de la fața locului din Rusia. Numele lor nu sunt dezvăluite pentru protecția lor.
