Linkuri accesibilitate

Moscova: Statul vrea să naționalizeze o importantă companie energetică deținută de cel mai bogat om din Rusia


Miliardarul rus Andrei Melnicenko, pentru prima dată anul acesta în fruntea listei Forbes cu cei mai bogați oameni din Federația Rusă datorită afacerilor sale cu îngrășăminte.
Miliardarul rus Andrei Melnicenko, pentru prima dată anul acesta în fruntea listei Forbes cu cei mai bogați oameni din Federația Rusă datorită afacerilor sale cu îngrășăminte.

Procurorul general al Rusiei a intentat un proces pentru confiscarea uneia din cele mai valoroase firme din conglomeratul deținut de Andrei Melnicenko, magnat al energie și îngrășămintelor, considerat anul acesta, pentru prima dată de revista Forbes drept cel mai bogat om din Rusia.

Procurorul general susține că firma respectivă, Compania Siberiană de Energie (SIBECO) ar fi fost achiziționată printr-o tranzacție „coruptă, informează presa locală.

Melnicenko a cumpărat SIBECO, firmă care deține centrale termice în Siberia, în 2018, pentru 36 de miliarde de ruble (571 de milioane de dolari la acea vreme) de la fostul ministru Mihail Abizov. Procurorul general a numit tranzacția „antisocială”.

Abizov, care a lucrat ca ministru între 2012 și 2018 după o carieră profitabilă în industria energetică, a fost arestat în 2019 sub acuzația că ar fi deturnat 4 miliarde de ruble de la SIBECO și ar fi transferat banii în străinătate. Abizov, aflat în detenție preventivă pe parcursul procesului în curs, neagă acuzațiile.

Abizov și Melnicenko, ambii originari din Belarus, au studiat împreună pentru scurt timp la Moscova în anii 1990 și au devenit mai târziu jucători influenți în industria energetică a Rusiei, care era atunci în curs de privatizare.

Melnicenko a preluat companii de cărbune termic și centrale electrice, creând un imperiu integrat, după care și-a extins conglomeratul energetic în 2018 cu SIBECO.

Nu este clar ce l-a determinat pe Procurorul general rus să caute acum să naționalizeze SIBECO dar nu este prima tentativă a acestuia, anul acesta, de a readuce în proprietatea statului firme importante.

Melnichenko se numără printre magnații ruși sancționați de Occident.

Abizov și relațiile cu Medvedev

Mihail Abizov a fost ministru pentru o guvernare transparentă în timpul mandatului deținut de Dmitri Medvedev (2012 – 2020). Era considerat un apropiat al premierului, așa că reținerea sa în 2019 a fost interpretată nu numai ca un atac direct la adresa lui Medvedev dar și un semn evident că influența acestuia scăzuse dramatic în elita politică.

În calitate de ministru în cabinetul lui Medvedev, îndatoririle lui Abizov au inclus încercarea de a face guvernul rus mai transparent și mai responsabil.

Comitetul de Investigații al Rusiei îl acuză că Abizov că ar fi fost membru al unei organizații criminale care a deturnat 4 miliarde de ruble, sau aproximativ 53,6 milioane de dolari, de la Compania Energetică Siberiană și Rețeaua Electrică Regională din Novosibirsk.

Anchetatorii susțin că Abizov și cinci complici au furat banii și i-au transferat în străinătate. De asemenea, ei l-au acuzat pe Abizov că ar fi fondat organizația criminală în aprilie 2011, înainte să devină membru al guvernului.

Abizov a ocupat mai multe funcții executive la mari firme energetice rusești de la mijlocul anilor 1990, inclusiv a fost în consiliul de administrație al holdingului de energie electrică RAO UES.

În 2017, activistul anticorupție Aleksei Navalnîi a raportat că Abizov deține o vilă în Italia în valoare de aproximativ 11,7 milioane de dolari. Tot Navalnîi susținea că Abizov și-a făcut averea prin relațiile pe care le avea în sectorul energetic din Novosibirsk.

La începutul acestui an, președintele rus Vladimir Putin a aprobat confiscarea întregului capital deținut de Abizov în domeniul energetic.

XS
SM
MD
LG