Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg își va vedea mandatul prelungit iarăși cu un an în postul său în fruntea Alianței Nord Atlantice. După cum a scris-o zilele trecute The Times, la Londra, anunțul „va fi făcut iminent”, în orice caz înaintea summitului NATO din Lituania.
Invadarea Ucrainei de către Rusia a jucat, desigur, un rol major în luarea acestei decizii, o serie de capitale preferând să-l mențină pe politicianul experimentat, cunoscut pentru retorica sa atentă, într-o perioadă sensibilă din punct de vedere politic pentru alianță.
Stoltenberg însuși susține de mult timp că el nu a făcut câtuși de puțin lobbying pentru a rămâne la Bruxelles. Ba chiar, se știa că, în principiu, el ar fi trebuit să devină... guvernatorul Băncii centrale a Norvegiei, țara sa de origine.
Realitatea este că procedura numirii secretarului general al NATO e departe de a fi clară. Încă de la fondarea Alianței, s-a decis că liderul politic al Alianței, secretarul general, va fi întotdeauna un civil european, în vreme ce șeful militar va fi un american.
Totuși, numirea cuiva în fruntea NATO nu era fără efecte în jocurile politice din Uniunea Europeană. Chiar dacă Organizația Tratatului Nord Atlantic este cu totul distinctă de Uniunea Europeană, era admis tacit, până în 2014, că țara care își plasează un secretar general al NATO trebuie să aibă mai puține pretenții la un post mare în UE.
Pentru a evita asta, la marile negocieri din 2014, toată lumea a acceptat tacit un non-european, norvegianul Jens Stoltenberg (Norvegia nu este membră în UE), astfel încât acel post să nu intre în pachetul târguielilor europene.
La fel, mandatul lui Stoltenberg a fost ulterior prelungit, din nou pentru a evita ca postul lui să devină un jeton în târguielile europene. Iar acum i se propune încă un an, pentru a se depăși marele hop care va fi lanțul de alegeri de anul viitor, 2024, când vor avea loc atât alegeri prezidențiale în SUA, cât și alegeri europene, iar acestea vor fi urmate de mari negocieri în culise, între capitalele UE, pentru distribuirea principalelor posturi din instituțiile europene.
Se știe însă de pe acum că anul viitor, după Stoltenberg, mulți aliați vor dori să numească pentru prima dată o femeie în fruntea NATO și că ei cred că un astfel de rol de conducere ar trebui să revină doar unei foste șefe de guvern.
Kaja Kallas, actuala șefă a guvernului eston, este favorizată de unii, însă ei i se opun Parisul și Berlinul, care o consideră prea intransigentă față de Rusia.
Pe 11 și 12 iulie, liderii se vor reuni la Vilnius, capitala Lituaniei, pentru summitul anual al NATO. Se așteaptă ca aceștia să aprobe cele mai mari schimbări în strategia Alianței de la Războiul Rece încoace.
La fel, Ucraina dorește o invitație de a se alătura alianței după război; până atunci, Kievul se așteaptă la garanții detaliate și substanțiale de ajutor pe termen lung. Un punct de conflict va fi dreptul de veto al Turciei asupra aderării Suediei la NATO. Un altul va fi relația alianței cu Asia.
Aliații sunt de acord că China are un impact din ce în ce mai mare asupra securității europene – nu în ultimul rând prin întărirea relației sale cu Rusia – dar o dispută cu privire la deschiderea unui birou NATO la Tokyo a dezvăluit deja divergențe între aliați în ceea ce privește strategia de adoptat.
