Linkuri accesibilitate

O fostă deputată susține că a fost agentă sub acoperire în dosarul finanțării ilegale a mai multor partide 


 Spătaru susține că ar fi primit bani de la Ilan Șor și un telefon mobil, la care acesta îi dădea indicații.
Spătaru susține că ar fi primit bani de la Ilan Șor și un telefon mobil, la care acesta îi dădea indicații.

Fosta deputată din partea Platformei Demnitate și Adevăr, Arina Spătaru, a dezvăluit că a lucrat sub acoperire pentru a ajuta oamenii legii să deconspire schema de finanțare ilegală a mai multor partide de către oligarhul fugar Ilan Șor.  

La o zi după ce deputații transfugi Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, au fost lipsiți de imunitate și reținuți în dosarul finanțării ilegale a partidului „Renaștere”, Arina Spătaru a povestit, într-o conferință de presă, despre rolul său în această anchetă.

Spătaru susține că a depus un denunț la procuratură după ce ar fi fost abordată de mai multe ori de Nesterovschi, care ar fi încercat s-o convingă să acționeze în interesele lui Șor.

„Nu vă puteți închipui obrăznicia și impertinența lui Șor, care îl trimitea pe Nesterovschi acasă, la muncă, prin supermarket, cu lingușeli, cu manipulări, ca să mă cumpere ca la piață și să mă facă parte a jocurilor murdare ale Kremlinului. Mă aborda oriunde mă prindea”, a spus fosta deputată.

Ulterior, la Bălți, unde locuiește Spătaru, ar fi venit chiar șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, ca să discute cu ea personal, pentru a evita scurgerile de informații, și cele două ar fi convenit să desfășoare o operațiune pe termen lung.

Lucrând sub acoperire, Spătaru ar fi primit bani de la Ilan Șor și un telefon mobil, la care acesta îi dădea indicații. Cei doi s-ar fi întâlnit în Israel.

„Da, am fost în vila lui luxoasă și am ascultat planurile lui malefice. Datorită acestei operațiuni, el a fost localizat, iar adresa lui reală din orașul Caesarea a apărut mai târziu în investigațiile jurnaliștilor din Israel”, a povestit Spătaru.

Potrivit ei, Șor i-ar fi confirmat că primește bani din Rusia, că vrea să schimbe vectorul R. Moldova și îi controlează pe unii procurori și judecători.

„Partidul pro-european care urma să fie preluat de Șor, la care s-au referit procurorii în raportul lor din Parlament, este Liga Orașelor și Comunelor, condus de Mihail Bagas, prietenul din copilărie al lui Șor”, a spus fosta deputată.

Ea a dat asigurări că toți banii transmiși de Șor au fost contabilizați de procurori și că „niciun leu nu a fost folosit pentru finanțarea Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE)”, partid creat și condus de Arina Spătaru din august 2023.

Într-o reacție pe rețele de socializare, Ilan Șor a declarat că suspecta că Arina Spătaru colaborează cu procurorii și și-a încetinit acțiunile. Potrivit lui, la proiectul lui Spătaru ar fi trebui să adere câțiva deputați și lideri din teritoriu.

El a declarat că Spătaru a insistat la o întâlnire personală cu el. „Doamna Spătaru minte, e adevărat că m-a întrebat tranșant de unde eu primesc finanțarea, eu i-am spus sincer că utilizez banii câștigați din afaceri”, a precizat Șor.

Oligarhul fugar a negat și că ar fi „un proiect al Kremlinului”.

Ar fi primit 50.000 de dolari și 100.000 de lei

Cerând în Parlament ridicarea imunității deputaților Lozovan și Nesterovschi, procurorul general interimar, Ion Munteanu, a spus că cu anchetatorii a colaborat un fost deputat de la Bălți, fără a-i da numele.

Ulterior, într-un briefing, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a precizat că procurorii au documentat cum Nesterovschi a transmis un pachet cu 50.000 de dolari și 100.000 de lei unui fost deputat (iarăși, fără nume), ca să-l convingă să creeze un partid pro-european, care va acționa în interesele lui Ilan Șor.

Dragalin susține că Șor a vrut, cu ajutorul lui Nesterovschi, să creeze în Parlament o fracțiune formată din cinci deputați. Oamenii legii ar fi interceptat convorbirile telefonice ale lui Nesterovschi, în care el recunoștea că primește lunar câte 5.000 dolari de la Șor.

„Nesterovschi a explicat foarte clar modul în care el lucrează cu Ilan Șor: face un plan de acțiuni și un deviz de cheltuieli și îi trimite acest plan lui Ilan Șor, care asigură finanțarea, inclusiv, pentru a fi create organizații teritoriale, pentru a fi plătite în plic salariile mai multor persoane, pentru a achita oamenii care vin la proteste”, a spus Dragalin.

Anterior, într-un interviu pentru ziarul rus „Komsomolskaia Pravda”, Ilan Șor a declarat că a creat o „fundație pentru susținerea democrației în R. Moldova” și va finanța, prin această fundație, „orice partid care este gata să meargă împotriva regimului pro-occidental” de la Chișinău.

  • 16x9 Image

    Nadejda Coptu

    La Europa Liberă Moldova scriu despre justiție. Urmăresc ședințele de judecată din dosarele de rezonanță, relatez despre ilegalități și încălcarea drepturilor omului. De fiecare dată, când scriu, sper ca munca mea să schimbe lucrurile în bine. Anterior, am scris despre aceleași probleme și pentru site-ul newsmaker.md. Am început să lucrez în presă în 2016, când eram studentă la Facultatea de Jurnalism și reporteră pentru site-ul publika.md.

XS
SM
MD
LG