Linkuri accesibilitate

Oazu Nantoi: „Igor Dodon și-a demonstrat fidelitatea stăpânului de la Kremlin”


Președintele Igor Dodon, alături de liderii uzbek, kazah și tadjik, în Piața Roșie, după încheierea paradei militare, 24 iunie 2020

Președintele Igor Dodon s-a declarat onorat să participe, alături de alți câțiva șefi de stat, la parada militară de la Moscova, prilejuită de aniversarea a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei, cum este sărbătorită în Federația Rusă. Președintele moldovean s-a declarat, de asemenea, mândru de defilarea pe Piața Roșie și a celor 75 de militari din Garda de Onoare a Armatei Naționale a Republicii Moldova.

La Chișinău, însă, mai mulți critici susțin că această participare la festivități trebuie văzută ca umilitoare, că este cel puțin inoportună politic și că militarii moldoveni au fost expuși nejustificat riscului în condiții de pandemie. Un interviu cu deputatul PAS Oazu Nantoi, care explică această atitudine.

Interviul dimineții la EL: cu Oazu Nantoi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:04 0:00
Link direct

Europa Liberă: Așadar, președintele Igor Dodon a fost printre puținii șefi de stat care au participat la parada militară de la Moscova. A trăit „clipe de o mândrie deosebită pentru Moldova”, cum a scris, urmărind felul în care defilează militarii moldoveni pe Piața Roșie. Dvs., ca și numeroși alți critici, ați apreciat această participare la paradă drept periculoasă pentru sănătatea efectivului gărzii moldovenești de onoare și inoportună politic. Vom vorbi și despre aspectele sanitare, ca să spunem așa, ale problemei, mai întâi însă să detaliem un pic inoportunitatea politică a acestui gest, așa cum o vedeți Dvs.

Această vizită este umilitoare pentru cetățenii care nu uită că o parte din teritoriul Republicii Moldova este ocupat de Federația Rusă...

Oazu Nantoi: „Dacă vorbim despre interesele personale ale lui Igor Dodon și ale Federației Ruse, atunci această vizită a fost oportună. Igor Dodon și-a demonstrat fidelitatea stăpânului de la Kremlin și, cum am declarat eu în parlament cu alt prilej, singurul argument care-i oferă valoare lui Igor Dodon în fața Federației Ruse este angajamentul lui de a realiza scenariul „Kozak-2”. Probabil, Igor Dodon a încercat să-și cârpească imaginea știrbită în urma ultimelor evenimente politice din Moldova și să ceară în continuare suport politic și, cu certitudine, suport financiar, ținând cont de așa-zisul credit rusesc de 200 de milioane de euro care, spre fericire pentru cetățenii Republicii Moldova, n-a fost realizat. Probabil va cere suport financiar, informațional etc. Totodată, această vizită este umilitoare pentru cetățenii Republicii Moldova, acei cetățeni care nu uită că o parte din teritoriul Republicii Moldova este ocupat de Federația Rusă și că Federația Rusă este singurul stat care sfidează atât prevederile Tratatului de prietenie și pace din 2001, precum și suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și statutul ei de neutralitate permanentă, menținându-și ilegal trupele pe teritoriul Republicii Moldova. Însă sper că societatea totuși își va da seama că această vizită n-are nimic comun cu interesul național și este un element al scenariului care demult a fost zămislit la Moscova și să nu uităm că, la 11 iulie 2017, Dmitri Kozak a fost desemnat reprezentant special pentru Moldova pentru relațiile comercial-economice. Asta nu induce în eroare pe nimeni, în continuare scenariul rămâne în vigoare și toamna anului curent va fi una extrem de importantă pentru viitorul Republicii Moldova.”

Oazu Nantoi
Oazu Nantoi

Europa Liberă: Pentru a preciza totuși, această participare este văzută critic, dezaprobator doar de opoziție sau și de o parte a deputaților din arcul guvernării? Am văzut că demersul dvs. de audiere în parlament a ministrului Apărării privind participarea militarilor moldoveni a fost consimțit și de o parte, cel puțin, a democraților, bunăoară.

Oazu Nantoi: „Este adevărat, situația în Parlamentul Republicii Moldova este extrem de confuză, deoarece acest parlament a fost ales în condițiile unui stat captiv la 24 februarie 2019 și ceea ce se întâmplă în interiorul parlamentului nu reflectă nici voința cetățenilor, nici interesele naționale ale Republicii Moldova și n-are nimic comun cu interesele cetățenilor. Și atunci când apar momente sensibile, gen atitudinea față de problema conflictului din raioanele de est, problema prezenței militare a Federației Ruse, noi am observat că unii colegi din Partidul Democrat totuși votează destul de clar, fără ca să se uite dacă se ridică sau nu se ridică mâna liderilor partidului. Nu vreau să vin cu pronosticuri, dar este clar că această coaliție PDM-PRSM n-are nimic comun cu abordări doctrinare sau nu știu ce, e vorba de realitățile moldovenești triste și sper că totuși o să-l vedem pe dl ministru al Apărării în Parlamentul Republicii Moldova, ca să-i formulăm un șir de întrebări.”

Europa Liberă: În ce măsură totuși, dle Nantoi, Igor Dodon se poate bucura de o misiune îndeplinită, aceea de a fi arătat inclusiv sau, poate, în primul rând, pentru suporterii săi de acasă locul pe care conducerea Rusiei i-l atribuie la nivel de încredere pentru loialitatea sa geopolitică? L-am văzut pe Igor Dodon în diverse fotografii și secvențe video în dreapta lui Vladimir Putin.

Oazu Nantoi: „Cum să vă spun? Presa rusă mai mult a comentat că dl Lukașenka, în versiunea jurnaliștilor, evita comunicarea directă cu Vladimir Putin și imediat după paradă a plecat acasă, la Minsk. Cât privește apariția lui Igor Dodon alături de Vladimir Putin, orice persoană din Republica Moldova care are un dram de gândire critică poate să-și dea seama că președintelui Igor Dodon deja i s-au terminat minciunile. De fiecare dată când pleacă la Moscova, el promite rezolvarea acelorași probleme de mai mulți ani de zile și aceste probleme nu se rezolvă și aflarea lui Dodon alături de Putin cu fotografiile de protocol și cu panglica Sf. Gheorghe în piept practic nu aduce nimic acelor cetățeni care se zbat în sărăcie și mai puțin se gândesc la geopolitică, așa că rămâne de văzut la toamnă în ce măsură aceste eforturi ale lui Igor Dodon cu pretinsa lui politică externă echilibrată, când el nu este acceptat nici la Kiev, nici la București, probabil acesta este „echilibrul” și umblă la Moscova, cerșind suport.”

Europa Liberă: Un cadou cu care va reveni Igor Dodon acasă, ca și ceilalți oaspeți, este cert: copia în miniatură a tehnicii militare sovietice cu care s-a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Cu ce altceva cu titlu de cadou credeți că ar putea reveni președintele moldovean de la Moscova, mai cu seamă, iată, cum spuneați, în perspectiva alegerilor de la toamnă?

Oazu Nantoi: „Totuși vreau să fac o remarcă cu privire la lista celor prezenți acolo la paradă. Este absolut inadmisibil și dezgustător când președintele Igor Dodon figura alături de așa-zișii lideri ai Abhaziei și Osetiei de Sud, enclave separatiste care au fost recunoscute doar de Federația Rusă. Și în situația aceasta, apare întrebarea: cum Republica Moldova are de gând să mențină un dialog civilizat cu Georgia și cu Ucraina? Este absolut sfidător și strigător la cer, ținând cont de faptul că Ucraina nu este o țară care poate fi ignorată de Republica Moldova. Iar în ceea ce privește cadourile, da, holdingul mediatic care este controlat de Dodon o să-l prezinte alături de Putin și rămâne deschisă întrebarea, mai bine zis, rămâne obscură situația în ceea ce privește eventualele promisiuni din partea lui Putin sau administrației de la Kremlin, sau, mai bine zis, la nivelul curatorilor lui Igor Dodon de la Kremlin în ceea ce privește implicarea Rusiei în campania electorală. Spre regret, noi știm că Federația Rusă are o experiență „bogată” în ceea ce privește intervenirea în procesul electoral, nemaivorbind de faptul că nu e cazul să uităm de ocuparea unei părți din teritoriul Republicii Moldova și amenințarea directă la adresa Ucrainei și a Republicii Moldova prin prezența militară ilegală în stânga Nistrului.”

Este absolut inadmisibil și dezgustător când președintele Igor Dodon figura alături de așa-zișii lideri ai Abhaziei și Osetiei de Sud...

Europa Liberă: Ați solicitat zile bune în urmă audierea ministrului Apărării în parlament, audiere care nu a mai avut loc. Ce așteptări însă ar fi putut fi de la aceste audieri? Ar fi existat vreo posibilitate de a descuraja, de exemplu, deplasarea militarilor?

Oazu Nantoi: „Nu, sigur că parlamentul, mai bine zis, opoziția din parlament nu are asemenea posibilități. Am fost foarte dezamăgiți de faptul că dl ministru al Apărării nu știu de ce a ajuns la Bălți și n-a ajuns la parlament, sper că totuși o să-l vedem în plenul parlamentului săptămâna care vine. Totodată, noi ne așteptăm ca să fim informați despre starea sănătății militarilor moldoveni și, respectiv, funcția de ministru este una politică și în calitate de ministru al Apărării d-lui cu certitudine trebuia să fi răspuns la acele întrebări ce țin de cum se îmbină participarea la această paradă dedicată unui eveniment de 75 de ani în urmă și prezența ilegală actuală a trupelor rusești pe teritoriul Republicii Moldova, nemaivorbind de faptul că Federația Rusă, în anul 1992, a comis un act de agresiune militară împotriva Republicii Moldova. În urma acestei agresiuni militare, sute de cetățeni ai Moldovei au căzut jertfe în acele lupte.”

Europa Liberă: Ce se poate întâmpla, dacă cineva dintre militari se va îmbolnăvi urmare a acestei deplasări? Și mă refeream la efecte politice mai degrabă decât cele de sănătate, pentru că e limpede cum stăm cu aspectul acesta.

Oazu Nantoi: „Din punctul de vedere al unui cetățean cu gândire cât de cât critică, tot ce se întâmplă este strigător la cer, când pe teritoriul Republicii Moldova aterizează avionul militar al Federației Ruse, ostașii moldoveni sunt încărcați în acest avion și duși în Federația Rusă, ocolind spațiul aerian al Ucrainei, unde sunt ținuți în carantină (să nu uităm că ei au plecat ceva timp în urmă) și aceasta în condițiile pandemiei și în situația când peste 700 de mii de cazuri depistate de coronavirus sunt în Federația Rusă. Deci este o scenetă din teatrul absurdului politic moldovenesc, când un președinte absolut lipsit de demnitate civică se poziționează direct ca agent de influență al Federației Ruse și sărmanii ostași moldoveni sunt ostatici ai acestei situații absolut imorale.”

Dodon ca președinte poate să ducă doar la izolarea internațională absolută a Republicii Moldova, nemaivorbind de scenariul „Kozak-2”...

Europa Liberă: Renumitul medic sanitar-șef al Rusiei, Ghenadi Onișcenko, a calificat tribuna centrală din Piața Roșie, unde s-au aflat Putin și oaspeții săi, drept cel mai sigur loc pe planetă în condiții de pandemie. Toți oaspeții au fost verificați, a mai spus el. Igor Dodon însă, înainte de a pleca, a arătat prin puterea exemplului sau, cel puțin, a fost criticat mult că a ignorat regulile antipandemice, având numeroase întâlniri. Aveți cunoștință dacă dl președinte a urmat vreun control mai special care să-l constate atât de inofensiv din punct de vedere sanitar, de vreme ce a fost mereu umăr la umăr cu Vladimir Putin și alți oficiali?

Oazu Nantoi: „Din câte se cunoaște, o delegație, pare-mi-se, din Kîrgîzstan n-a fost acceptată pe Piața Roșie în urma faptului că, după sosirea la Moscova, au fost testați și doi membri ai delegației au fost depistați pozitiv cu coronavirus. Cu certitudine, delegația moldovenească, după sosirea la Moscova, a fost testată, deoarece nu poate să-și permită Federația Rusă ca cineva să pozeze cu Putin, după ce Putin a stat vreo două luni și ceva în izolare absolută, fără ca să apară în public. Prin urmare, e o procedură umilitoare, nemaivorbind de faptul că președintele Republicii Moldova s-a poziționat alături de liderii separatiști și asta vorbește despre faptul că Dodon ca președinte poate să ducă doar la izolarea internațională absolută a Republicii Moldova, nemaivorbind de scenariul „Kozak-2”.”

Vezi comentarii (1)

XS
SM
MD
LG