Totul a început insidios, pe nesimțite, pe la sfârșitul anilor 1980, odată cu primele computere individuale, de birou, „personale”, cu care cei de la Apple au fost pionierii.
Îmi amintesc și acum surpriza neplăcută, incredulitatea unui băiat programator (IT-ist), undeva prin Belgia anului 1990, care îmi spunea cu admirație tandră că firma Apple i-a dat un computer acasă, să-l folosească numai el, iar eu l-am repezit:
— Nătângule, i-am spus pe loc, ți-au dat ăla ca să te facă să lucrezi și acasă.
A venit apoi, un deceniu mai târziu, rândul acelui telefon drăcesc, care nu se mai fabrică azi, Blackberry, care era făcut special să-ți arate emailurile primite de la muncă în permanență, chiar și noaptea. Fusese conceput special, era plăcut, ergonomic, încăpea perfect în palmă, avea chiar forma palmei, se mula drăgăstos și avea o rotiță chiar sub degetul mare prin care se puteau derula emailurile.
Când venea un email pâlpâia chiar un beculeț roșu, să nu cumva să-l ratezi, iar corporatiștii dormeau cu Blackberry în palmă, unii dezvoltând chiar un sindrom al datului din deget peste rotiță.
Și în acest domeniu, ca în multe altele ale progresului social, mult-hulita Franță a venit cu prima inițiativă legală. S-a început cu telefoanele: dreptul angajatului de a nu mai fi sunat acasă de șef după orele de program. Sigur, nu e vorba de cazurile de catastrofă naturală sau extremă urgență, dacă arde fabrica, de pildă, ci de capriciile șefilor de a te suna pe la 10 seara pentru că și-au amintit ei cine știe ce detaliu dintr-un proiect care trebuie predat peste o săptămână.
Așa se face că în Franța a devenit lege încă din 2017 ca patronul să nu-ți mai poată trimite emailuri sau să te sune în afara orelor de lucru. Cu anumite constrângeri: întreprinderea trebuie să aibă cel puțin 50 de angajați ca tu, amploaiatul, să ai liniștea garantată acasă. Sigur, vor spune unii sectanți ai pieței, de ce se bagă statul, dacă eu vreau să fiu accesibil în permanență șefului și întreprinderii căreia îi sunt devotat ca japonezii? Ei bine, chiar este treaba statului să te apere și să-ți dea dreptul de a fi deconectat și inaccesibil în afara orelor de program, de-aia se bagă statul și te obligă să te deconectezi, să lucrezi numai cinci zile pe săptămână și să-ți iei obligatoriu vacanță o dată pe an, pentru ca tu să nu o iei razna și să nu devii o povară pentru societate mergând la spitalul de nebuni, unde ai să zbori peste cuibul de cuci înainte și înapoi, cât societatea plătește pentru tine, că asigurarea ta privată de sectant capitalist n-o să fie suficientă pentru dezastrul provocat în puținele șănțulețe ale creierului tău.
În Germania, o lege similară e propusă din 2011, iar ea a fost sprijinită chiar de un gigant industrial cum e Volkswagen.
Dar a venit acum pandemia, cu generalizarea muncii de acasă, și toate inițiativele acelea s-au blocat. S-a generalizat în schimb rapid riscul enorm să se ajungă la un abuz teribil, care e acela să nu mai existe limită între viața profesională și cea de acasă. Nemaiexistând limită, se poate extinde acum sclavia și peste viața ta familială. De acea, Uniunea Europeană caută, mai ales în condițiile în care pandemia nu arată deloc că se va opri curând, ca un asemenea drept să poată fi legiferat la nivel european: „dreptul de a te deconecta”.
În sfârșit, ar mai trebui spus ceva despre trauma studenților și a elevilor, mai puțin luați în seamă decât salariații, dar care au ajuns într-o stare de stres în care, într-adevăr, nu mai există limită între viața privată și studiu.
Dar, desigur, trebuie să adăugăm la asta și fracturile digitale: nu toate țările sunt conectate la fel, în unele țări, chiar europene, milioane de oameni nu au internet acasă. În cazul acelor oameni dispare mai degrabă cu totul dreptul elementar la muncă mai degrabă decât acela, subsidiar, de a se deconecta.
***
Pandemia de coronavirus, care a însemnat pentru mulţi oameni mutarea biroului acasă, a scos în vileag o mulțime de norme învechite din legislaţia muncii R. Moldova. Experţii au ajuns la concluzia că legile nu oferă soluţii anticriză, nu corespund noilor realități ale erei digitale şi nu protejează suficient angajații în situaţii de forţă majoră.
Munca la distanţă a fost legiferată la aproape trei luni de la declanşarea epidemiei, la finele lunii mai 2020. Unele categorii, în special angajații din sistemul educațional, s-au văzut siliți să o pună în aplicare mult mai devreme, la mijlocul lunii martie când a fost introdusă starea de urgenţă. Mulţi profesori se plângeau atunci că muncesc mult peste programul de lucru fără a fi aprovizionați pe potrivă cu materiale şi echipamente nesecare.
Reglementarea muncii la distanţă nu a soluţionat însă şirul de probleme cu care au început să se confrunte salariaţii din diferite domenii, consideră Ludmila Malcoci, directoarea executivă a organizației Keystone Moldova:
Oamenii, muncind de acasă, cheltuiesc mai mult pentru energia electrică, pentru un internet rapid
„Una din problemele de bază ar fi organizarea oficiului acasă. Nu toți oamenii care sunt într-un fel impuși să muncească de acasă au condițiile necesare pentru a-și crea un oficiu separat acasă, asta ar însemna un spațiu de muncă personalizat, plus la aceasta, ar însemna acces la internet foarte bun și ar însemna un computer bun. În același timp, oamenii, muncind de acasă, cheltuiesc mai mult pentru energia electrică, sunt nevoiți să se conecteze la un internet mai rapid, în condițiile în care omul se ducea la serviciu, el o bună parte sau opt ore le avea la serviciu, deci acolo consuma.”
O altă problemă, potrivit expertei, este că utilizarea pe scară tot mai largă a instrumentelor digitale în scopuri profesionale a dus la apariția unei situații de suprasolicitare. Angajații rămân conectați permanent cu angajatorul sau beneficiarii de servicii astfel majorându-se volumului de lucru, dezechilibrul fiind în detrimentul vieții private a angajaților.
Potrivit legislaţiei, contractul individual privind munca la distanță trebuie să prevadă atât modalitatea de evidență a orelor de muncă prestate de salariat, orele de odihnă, cât şi dreptul angajatorului de a verifica activitatea salariatului. La modul practic însă aplicarea acestor prevederi este problematică, susţin experţi în dreptul muncii.
Dincolo de aspectele juridice, munca de la distanţă a provocat în primele luni ale pandemiei o creştere a anxietăţii, depresiei şi epuizării în rândul salariaţilor, spune Cezara Dilevschi, care face parte din grupul de psihologi voluntari angajați în ședințe de consilier în perioada pandemiei. „Foarte greu suportă toţi. Avem foarte multe tulburări de anxietate, de adaptare, stres considerabil. Foarte mult s-au intensificat stările depresive când totul s-a mutat acasă şi treburile casnice, şi familia, şi job-ul nu se mai termină. În special mamele cu mulţi copii sunt copleșite de-a binelea.”
Este foarte important să delimitezi spaţiul profesional, de cel interpersonal
Cezara Dilevschi consideră că iniţiativa europeană de a legaliza dreptul de a se deconecta digital în afara programului de lucru fără repercusiuni negative ar fi binevenită şi în R. Moldova: „Este foarte important să delimitezi spaţiul profesional, de cel interpersonal. E o idee foarte bună şi mi se pare că trebuie implementată peste tot. Sunt cazuri de excepţie în serivcii speciale, urgenţă. Pe de altă parte, foarte multă lume nu ştie să delimiteze sfera profesională, de cea personală şi suferă copiii, suferă institutul familie.”
Dacă R. Moldova se va alinia la iniţiativa europeană, atunci dreptul de deconectarea le va permite salariaţilor să nu se ocupe de sarcinile de serviciu în afara orelor de muncă, fie că e vorba de convorbiri telefonice, corespondența electronică sau alte forme de comunicare digitală. Totodată salariații dacă vor face uz de acest drept, nu ar trebui să fie supuși discriminării, concedierii sau altor măsuri ce pot fi interpretate drept punitive.
