Chișinăul a salutat decizia pe care o consideră drept o recunoaștere a progreselor sale pe calea integrării europene, exprimându-și speranța că, deja în decembrie, Consiliul European „va permite începerea negocierilor de aderare”.
În rezoluția Parlamentului European adoptată cu o largă majoritate de voturi se cere, între altele, liberalizarea permanentă a comerțului cu Uniunea Europeană și integrarea Republicii Moldova în piața unică europeană încă înainte de finalizarea negocierilor de aderare, a anunțat unul din inițiatorii rezoluției, europarlamentarul Siegfried Mureșan, într-o postare pe Facebook.
Totodată, se cere creșterea sprijinului financiar și tehnic din partea UE și crearea unei unități speciale pentru Republica Moldova la nivelul Comisiei Europene.
Rezoluția recomandă și numirea unui reprezentant permanent al Parlamentului European în Parlamentul Republicii Moldova și viceversa.
De asemenea, Parlamentul European și-a reafirmat angajamentul față de viitoarea aderare a Republicii Moldova la UE, recunoscând că locul acesteia este în UE - aceasta ar constitui „o investiție geostrategică într-o Europă unită și puternică”, se spune în textul rezoluției.
La 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată. Pentru începerea negocierilor în vederea aderării la UE, autoritățile moldovene trebuie să îndeplinească cele nouă recomandări ale Comisiei Europene care vizează, între altele, reforma justiției, combaterea corupției și crimei organizate, deoligarhizare, creșterea capacităților administrative, gestionarea finanțelor publice și creșterea implicării societății civile în procesele decizionale.
La Chișinău, vicepremierul și ministrul afacerilor externe, Nicu Popescu, a transmis un mesaj cu ocazia adoptării rezoluției de către Parlamentul European, pe care o consideră „un puternic semn de sprijin pentru Republica Moldova și pentru drumul european pe care l-am ales”.
„Rezoluția este o recunoaștere a progreselor noastre substanțiale în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene, din momentul obținerii statutului de țară candidat. Odată cu realizarea acestor progrese importante, mizăm pe sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene în vederea obținerii unei decizii favorabile în cadrul ședinței Consiliului European din luna decembrie, care să permită începerea negocierilor de aderare”, se mai spune în mesajul șefului diplomației moldovene, publicat pe pagina MAIE.