Linkuri accesibilitate

PAS câștigă alegerile anticipate. În noul Parlament intră 3 partide


Moldova - anticipate, alegeri, lansarea campaniei PAS, campanie electorala, agitaţie, parliamentary elections, 2021, campaign, agitation
Moldova - anticipate, alegeri, lansarea campaniei PAS, campanie electorala, agitaţie, parliamentary elections, 2021, campaign, agitation

Partidul pro-prezidențial PAS, Acțiune și Solidaritate a câștigat alegerile generale anticipate de duminică, 11 iulie 2021, cu 52,80 la sută din voturi, urmând să aibă și majoritatea în noul Parlament (63 de mandate, nu este o majoritate absolută, necesară pentru schimbări constituționale).

Igor Grosu (PAS): „Așteptăm calm rezultatele finale”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:58 0:00

Principalii rivali, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor s-au clasat pe locul doi, la mare distanță, obținând 27,17% din voturi (32 de mandate).

Igor Dodon (BECS): „Să nu admitem alte crize politice”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:49 0:00

Singurul partid care a mai trecut pragul electoral este Partidul „Sor” cu 5,74 % (6 mandate).

Rezultatele parțiale, prezentate de CEC, după numărarea a 100% din voturi.

Blocul „Renato Usatîi” nu a reuști să treacă pragul electoral, nici vreun partid declarat unionist, ca Partidul Unității Naționale condus de istoricul Octavian Țâcu sau AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) – partidul anti-sisem din România, care anul trecut, peste Prut, reușise un scor de aproape 10% pentru a intra în Parlamentul de la București, mai ales cu sprijinul votului din diaspora română.

Potrivit datelor preliminare CEC, AUR a obținut în diaspora numai 0,62% din voturi, iar PUN, 0.58%.

Comentând primele rezultate parțiale, Dorin Chirtoacă - fostul primar general al Chișinăului, care a candidat pe lista AUR - a avertizat că în viitorul Parlament vor fi „numai două partide”, ceea ce ar putea duce la o „degradare” a democrației. Partidul Acțiune și Solidaritate va obține majoritatea în Parlament, iar în opoziție va fi un singur partid – „Partidul Mafiei” din care vor face parte PSRM, PCRM și Partidul Șor. După anunțarea rezultatelor preliminare, Chirtoacă a venit și cu un îndemn către PAS: „să nu desconsidere, să nu marginalizeze și să nu se atingă de românism”, relatează TV8.

Nici foștii parteneri PAS din Blocul ACUM, Platforma „DA” nu au trecut pragul electoral, obținând numai 2,74 la sută din voturi.

Prezența la vot a fost de 48,41 la sută: pe teritoriul R. Moldova, prezența a fost de 44,56%. Peste hotare au votat pese 212 mii de persoane, aproape jumătate fiind între 26 și 40 de ani, arată datele CEC. PAS a obținut peste 86% din voturi, în timp ce Blocul electoral al Comniștilor și Socialiștilor, numai 2,47%.

Cei mai mulți alegători din diaspora au fost în Italia, peste 66 de mii. Urmează Germania cu aproape 26 de mii de votanți, Marea Britanie cu aproape 24 de mii și Franța cu aproape 23 de mii. În România au votat 15.123 de alegători iar în Rusia numa 6.153. ​

La Suceava, duminică, un autocar cu moldoveni în drum spre Cehia, s-a oprit ca să le permită celor care doreau să voteze:

Venind acasă din Cehia, mai mulți migranți moldoveni au oprit în Suceava, să voteze
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:11 0:00

În schimb, votul electoratului din Transnistria s-a menținut la aceleași cote modeste.

La secțiile de votare alocate locuitorilor regiunii transnistrene, 62,21 la sută dintre alegători au votat pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, iar 13,59 la sută – cu Partidul Acțiune și Solidaritate. 6,25 la sută au votat pentru Partidul Șor. În total, la cele 41 de secții arondate regiunii transnistrene s-au prezentat la votare 28.780 de alegători.

„Este un pic nedrept față de cetățenii de pe malul stâng la Nistrului” a declarat Europei Libere, Irina Bogdan, o tânără din Grigoriopol, stânga Nistrului, care este studentă la Chișinău. Irina spune că discuțiile despre dreptul de vot pentru locuitorii regiunii transnistrene sunt contraproductive și îndepărtează cele două maluri ale Nistrului, în loc să le apropie.

„Este un pic nedrept față de cetățenii din stânga Nistrului”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:51 0:00

Toate informațiile despre seara votului, în R. Moldova și în diaspora, AICI.

Duminică, președinta Maia Sandu le-a mulțumit celor care au mers la vot și au "pus umărul la întărirea democrației în Moldova"

"Sper ca astăzi să fie finalul unei ere grele pentru Moldova, sper ca astăzi să fie sfârșitul domniei hoților asupra Moldovei. Provocările sunt mari, iar oamenii au nevoie de rezultate. (...) Energia de astăzi de la vot trebuie folosită pentru a schimba Moldova și pentru a o transforma într-o țară din care nu doar că nu se mai pleacă, dar în care se și revine", a transmis șefa statului pe contul său de Facebook.

Maia Sandu a promis să facă ce îi stă în puteri pentru ca oamenii să poată să voteze mai ușor, fără presiuni și fără corupție electorală.

Duminică, la Bălți (fieful lui Renato Usatîi), alegătorii declarau Europei Libere că speră ca noul Parlament să facă mai mult pentru cetățeni:

„Așteptăm ca, în sfârșit, Parlamentul să lucreze pentru oameni”. Vox populi, la Bălți
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:10 0:00

La București, președintele Camerei Deputaților și liderul Partidului Național Liberal de guvernământ, Ludovic Orban, a salutat victoria Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Republica Moldova, el afirmând că votanții au luat o decizie fermă, pro-europeană, transmite Agerpres.

Luni, 12 iulie, Europa Liberă analizează impactul alegerilor generale anticipate și schimbarea majoră pe care o marchează în emisiunile electoral speciale: vocea diasporei, experți autohtoni și internaționali, comentarii și reportaje video.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG