Linkuri accesibilitate

Igor Volnițchi (analist): „Electoratul dintotdeauna și-a dorit pâine și spectacol”


Deschiderea oficială a noului Parlament, luni, 26 iulie 2021.
Deschiderea oficială a noului Parlament, luni, 26 iulie 2021.

Joi, 29 iulie, în cea de a doua ședință a noului Parlament, partidul pro-prezidențial PAS a preluat oficial majoritatea. Comuniștii și Socialiștii, care formează un singur grup parlamentar cu 32 de deputați, s-au declarat în opoziție, Partidul Șor cu 6 deputați, a intrat în „opoziție constructivă”.

În principiu, partidul Acțiune și Solidaritate are acum toate pârghiile puterii legislative și în curând ale cele executive, când va forma guvernul. Riscă să se lovească de o problemă de „resurse umane”? Un interviu cu analistul Igor Volnițchi:

Interviu cu analistul Igor Volnițchi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:49 0:00
Link direct

Europa Liberă: Totuși există o problemă pentru Republica Moldova când e vorba de resursa umană și, mai ales, ce funcții să ocupe în instituțiile statului?

Igor Volnițchi: „Aceasta este o provocare nu atât pentru Republica Moldova, cât pentru fiecare partid care ajunge la guvernare. Eu îmi amintesc, de exemplu, de Partidul Comuniștilor, care în 2001 a obținut majoritate constituțională și atunci Vladimir Voronin și colegii său au fost puși în situația în care să „împrumute” oameni chiar și din alte partide.

Orice partid când vine la guvernare are o problemă cu cadrele.

Spre exemplu, atunci în funcția de ministru al justiției a ajuns exponentul Alianței Braghiș, Ion Morei, la fel, în fruntea Ministerului Învățământului, cum se numea atunci, a ajuns Gheorghe Sima, alt exponent al Blocului electoral Alianța Braghiș, ca să nu mai vorbim despre alte funcții. Deci, orice partid când vine la guvernare are o problemă cu cadrele și problema respectivă se rezolvă în jumătate de an-un an.”

Europa Liberă: Foarte multă lume acum se întreabă când ar putea fi livrate primele rezultate, mai cu seamă că de la tribuna parlamentului președinta Maia Sandu amintea că, după atâtea eșecuri, măcar acum, după trei decenii de independență, să se construiască o țară pentru oameni, nu pentru găști și că e timpul unei adevărate revoluții în felul în care este guvernată țara. „Revoluția guvernării”, cum înțelegeți Dvs. această noțiune?

Igor Volnițchi: „Eu cred că, atunci când vorbim despre rezultatele pe care trebuie să le așteptăm de la noua putere, trebuie să divizăm foarte clar ce fel de rezultate așteptăm, pentru că vor fi rezultate cu efect imediat și vor fi rezultate ce vor fi înregistrate într-o perspectivă medie sau chiar puțin mai lungă de timp.

Spre exemplu, ceea ce declarau exponenții noii puteri cu referire la sistemul judecătoresc, la procuratură, cred că aici rezultatele vor fi destul de rapide și aici vorbim de o perspectivă care se încadrează în termenul de 100 de zile, acea perioadă de clemență care se acordă fiecărei guvernări, fiecărui șef de stat atunci când vine în funcție. Cred că aici rezultatele vor fi foarte rapide, la fel ca și în ceea ce ține de lupta cu corupția, confiscarea averilor și evaluarea anumitor funcționari, iată toate acestea sunt rezultate care e posibil să fie atinse pe termen scurt.

De asemenea, pe termen scurt putem anticipa că vom avea unele acorduri prealabile sau chiar unele documente semnate cu partenerii de dezvoltare. Iarăși sunt rezultate așteptate și foarte necesare Republicii Moldova. Cât privește reformele structurale...”

Europa Liberă: Haideți întâi să ne oprim la cele mai importante acorduri, cele mai importante rămân a fi acordul Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internațional și cel care prevede asigurarea Republicii Moldova cu gaze naturale.

Igor Volnițchi: „Este adevărat și, în primul rând, trebuie să înțelegem că provocarea de bază pentru noua guvernare va fi să negocieze în termen-record un nou acord cu FMI, însă faptul că va fi negociat în termen-record nu înseamnă că trebuie să se meargă pe calea cedărilor excesive. Or, aceasta poate genera un impact de ordin social nu tocmai bun pentru guvernare.”

Europa Liberă: Care ar fi aceste cedări excesive?

Igor Volnițchi: „Spre exemplu, cei de la Fondul Monetar Internațional pun un accent foarte mare pe modificarea bazei impozabile, cei de la Fondul Monetar Internațional sunt foarte atenți la toate aspectele ce țin de vârsta de pensionare, adică la foarte multe momente sensibile care pun într-o oarecare dificultate orice guvernare, însă trebuie să înțelegem că un nou acord cu FMI este vital Republicii Moldova, or ceilalți partenerii de dezvoltare se orientează exact la politica pe care o are Fondul Monetar Internațional în raport cu un stat sau altul, la înțelegerile cu care reușește o putere să ajungă în raport cu FMI.

Și când ziceam de faptul că trebuie să se miște foarte rapid cei ce reprezintă nouă putere, pot să vă zic din experiență proprie, eu am făcut parte dintr-o echipă care, la un moment dat, venind și preluând puterea, a depistat o gaură bugetară echivalentă cu 15-16% din Produsul Intern Brut. Și atunci a fost nevoie foarte rapid să deblocăm anume relațiile cu FMI ca ulterior să fie deblocate și alte relații cu partenerii de dezvoltare. Și chiar dacă echipa din care am făcut și eu parte s-a mișcat rapid, noi am reușit să avem acordul FMI, dacă nu greșesc, peste 4 luni, abia peste 4 luni din momentul în care ajunsesem la un acord prealabil.

Toți vor fi cu ochii pe negocierea dintre Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional.

Deci, sunt niște proceduri care trebuie de urmat și în această perioadă până când va intra în vigoare un nou acord cu FMI, chiar dacă admitem că negocierile vor fi foarte rapide, Republica Moldova trebuie să reziste și trebuie să înțelegem că în această perioadă alte ajutoare de nivel macro nu au de unde să vină, toți vor fi cu ochii pe negocierea dintre Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional.”

Europa Liberă: Totuși, Uniunea Europeană a promis acele 600 milioane de euro și, cel mai probabil, primele tranșe vor putea fi negociate de noua guvernare, astfel încât o parte din bani să intre în Republica Moldova?

Igor Volnițchi: „Este adevărat, sunt ajutoare de urgență și Uniunea Europeană nu o dată le-a aplicat, însă mă tem că atunci când cei de la Partidul Acțiune și Solidaritate, guvernul pe care îl vor învesti în funcție va veni și va începe să monitorizeze foarte atent, va începe să facă o evaluare a ceea ce a moștenit, s-ar putea să descopere că acea gaură bugetară, acea situație la nivelul finanțelor publice să fie atât de deplorabilă, încât ajutoarele de urgență, chiar și cele din partea Uniunii Europene să nu fie suficiente pentru remedierea situației.

Și vă zic din experiență proprie că sunt proceduri de urmat. Spre exemplu, iarăși revenim puțin în istorie, noi atunci am reușit cu echipa din care am făcut și eu parte să obținem renumitul Program Rethink Moldova (Relansăm Moldova) în valoare de 2,6 miliarde dolari, parcă era o sumă enormă, parcă toți se relaxaseră deja și credeau că, uite, banii intră în țară și va fi posibil de mișcat foarte rapid în vederea redresării situației, dar iarăși au fost proceduri de urmat care au făcut foarte dificilă valorificarea mijloacelor respective, a durat ani de zile pe unele dimensiuni.

Spre exemplu, cu același ajutor din partea României de 100 de milioane de euro țin minte că o parte am reușit s-o valorificăm atunci în cadrul inundațiilor de la Cotul Morii, dar a trebuit să mai treacă ani până când s-a reușit și valorificarea restului sumei. Deci, repet, cu siguranță declarații de intenții, ceea ce este foarte important, vor fi făcute multe, dar sunt proceduri, și nu sunt proceduri ale Republicii Moldova, ci alte partenerilor de dezvoltare care presupun o minimă perioadă de timp în care urmează să le treci.”

Europa Liberă: Noul guvern va trebui să negocieze și cu Gazprom-ul un nou acord sau prelungirea celui existent pentru importul de gaze. Tocmai șeful de la Moldova-Gaz a anunțat că ar putea să fie majorate tarifele. Pot fi anticipate aceste negocieri pe marginea acestui acord cu Gazprom-ul?

Igor Volnițchi: „Da, cu siguranță trebuie să ne așteptăm la o majorare a prețului la gazele care vor fi livrate Republicii Moldova, avem și această declarație a dlui Ceban, conducător al Moldova-Gaz, avem și alte semnale care vin inclusiv de pe piețele din regiune.

Moscova are și alte interese în Republica Moldova, Gazprom-ul are și alte interese.

Într-adevăr, se atestă o majorare, o tendință spre majorarea prețului la gaze și va trebui să fim foarte abili în negocierile cu Moscova, ca și stat am în vedere, Guvernul Republicii Moldova trebuie să fie foarte abil ca să obțină condiții cât mai avantajoase. Tot timpul în cadrul negocierilor există un spațiu anume de manevră, important este să identificăm toate posibilele oportunități și să le valorificăm și atunci când vorbim despre aceste oportunități trebuie să avem în vedere că Moscova are și alte interese în Republica Moldova, Gazprom-ul are și alte interese, mă refer la interese de ordin economic, cum ar fi, de exemplu, chiar și aceleași rețele, chiar și același tranzit prin Republica Moldova a gazelor naturale rusești, toate aceste momente specialiștii care vor fi implicați în procesul de negocieri trebuie să le ia în calcul pentru că de aici apar oportunitățile pe care ulterior le poți valorifica.”

Europa Liberă: Bine, dar acum există și alternativa, poate începe să curgă gazul și prin țevile gazoductului Iași-Chișinău, între timp?

Igor Volnițchi: „Iarăși, aceasta e o oportunitate, asta și aveam în vedere când ziceam că există și alte oportunități și cu siguranță Gazprom-ul ia în calcul faptul că Republica Moldova nu mai este chiar în aceeași relație de dependență față de ceea ce livrează el, deși unii specialiști zic că s-ar putea să avem o situație destul de stranie când chiar și prin conducta care vine dinspre România să curgă tot gazul rusesc, dar iarăși nu aș vrea să mă lansez în speculații, nu sunt specialist în domeniul respectiv, nu e tema mea, fac doar referire la unele declarații, afirmații pe care le-am auzit și eu.”

Europa Liberă: Opoziția parlamentară promite să fie dură, să aibă în vizor fiecare pas pe care o să-l facă noua guvernare. Cum vedeți Dvs. această relație putere-opoziție în actualul legislativ?

Igor Volnițchi: „Opoziția trebuie să-și facă rolul de opoziție, să fie dură pe alocuri în raport cu guvernarea, or aceasta este o garanție în plus că Republica Moldova se va dezvolta în condiții de democrație. O țară în care opoziția e mimată sau nu există deloc sau opoziția nu-și înțelege rolul și nu face față sarcinilor pe care le are în față, această țară este corigentă la capitolul democrație. Cineva îmi zicea că mult contează cât de numerică este opoziția.

Eu nu sunt de acord, eu aș pune accentul nu pe cât de numerică este opoziția, ci pe cât de eficientă este și aș aminti în context de opoziția creștin-democraților, care în 2002 au reușit să ducă o luptă de la egal la egal cu Partidul Comuniștilor care avea majoritatea constituțională, iar creștin-democrații aveau doar 11 mandate, deci diferența între ei era 60 de mandate, 71 de mandate la 11 mandate.

Dacă opoziția își înțelege bine sarcina pe care o are, dacă opoziția știe să folosească toate oportunitățile pe care le are, atunci cu siguranță și climatul în care se dezvoltă o țară, climatul în care au loc anumite procese într-o societate este unul mult mai aproape de ceea ce se numește democrație.”

Europa Liberă: Deputații Partidului „Șor”, partid în opoziție, spun că ei vor cere modificarea Constituției pentru ridicarea imunității deputaților în parlament. Ar putea să se adune suficiente voturi ca să fie modificată Legea Supremă?

Deputații trebuie să beneficieze de imunitate, însă doar parțial, nu de o imunitate totală.

Igor Volnițchi: „Cu siguranță, pentru că, într-o formă sau alta, toate partidele care au acces în parlament în campania electorală, dar și înainte au vehiculat ideea că trebuie de revăzut ceea ce înseamnă mecanismul ce asigură imunitatea parlamentarilor. Părerea mea personală este că deputații trebuie să beneficieze de imunitate, însă doar parțial, nu de o imunitate totală, ci doar de imunitate pentru declarațiile și acțiunile pe care le fac în exercitarea mandatului de ales al poporului, nu și pentru cele care țin eventual de viața lor privată sau de oricare alte aspecte. Dar dacă se va ajunge să se pună pe masa de discuții a parlamentului un proiect de lege concret care să prevadă imunitatea, eu nu cred că veți găsi în Parlament măcar un deputat care să se opună într-un fel sau altul sub anumite pretexte. Da, vor fi anumite suspiciuni că, uite, cineva încearcă să-și promoveze anumite interese, că cineva încearcă să-i facă mai fragili, mai vulnerabili pe anumiți deputați, dar în final, dacă se va ajunge la vot, părerea mea este că astfel de proiect va trece.”

Europa Liberă: Și procurorul ar putea să vină în legislativ?

Igor Volnițchi: „Procurorul, da, cu siguranță. Aici problema e cu mult mai interesantă, pentru că auzim acele discuții care țin de procurorul general al Republicii Moldova, dar cu siguranță procurorul și anterior a venit în parlament, a solicitat ridicarea imunității unor deputați, a și făcut acest lucru, au fost și demarate unele acțiuni pe filiera Procuraturii Generale, nu văd de ce nu ar face-o din nou.”

Europa Liberă: Ați spus că se vor găsi suficiente voturi ca să se voteze pentru a se renunța la imunitatea parlamentară, dar se vor găsi suficiente voturi pentru a se modifica Constituția privind confiscarea averilor nejustificate, așa cum își propun cei 63 de deputați din PAS?

Igor Volnițchi: „S-ar putea să se găsească la un moment dat, pentru că e o temă foarte sensibilă.

Închipuiți-vă în ce situație vor nimeri deputații care vor trebui să justifice de ce nu votează o astfel de modificare a Constituției. Desigur, cei din opoziție pot face trimitere la faptul că puterea s-ar putea să se folosească de noile prevederi constituționale pentru a exercita anumite presiuni în plus asupra opoziției, însă e un argument care se încadrează în disputa politică, dar nu cred că el este suficient de convingător pentru electorat, or electoratul își dorește anume acest lucru – confiscarea averilor dobândite ilicit.

Electoratul dintotdeauna și-a dorit, vorba ceea, pâine și spectacol și iată că această așteptare a electoratului se pliază perfect pe ceea ce urmează să se întâmple, pe ceea ce declară cei din PAS că urmează să se întâmple cu modificarea Constituției pe dimensiunea respectivă.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG