Linkuri accesibilitate

Jurnalista Nata Albot se retrage de pe lista PAS


Jurnalista Nata Albot

După ce jurnalista Nata Albot a anunțat ieri, 21 mai, în cadrul emisiunii Internetu' Grăiește că se retrage de pe lista electorală a Partidului Acțiune și Solidaritate , astăzi, deputatul Igor Grosu a scris pe pagina sa de FB că partidul regretă atacurile care au fost lansate asupra jurnalistei și Consiliul Politic Național al PAS o va înlocui pe lista candidaților partidului pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

„Regretăm foarte mult aceste atacuri asupra Natei Albot. Nata este o luptătoare, un om curajos. Cei care recurg la astfel de atacuri își arată slăbiciunea și frica. Anume cu mâinile lor a fost construit sistemul corupt și mafiot din țara noastră. Ei vor răspunde foarte curând în fața legii în vremurile bune”, a scris Igor Grosu pe Facebook.

Jurnalista Nata Albot și-a explicat decizia de retragere prin faptul că nu vrea să fie folosită drept pretext pentru a „distrage atenția” electoratului de la programul și valorile pentru care luptă PAS, mai ales combaterea corupției.

Informații despre faptul că în 2017, asupra jurnalistei fusese găsit sub un gram de cannabis (marihuana), au fost făcute publice săptămâna aceasta de Gheorghe Cavcaliuc, liderul partidului PACE, fost şef adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei între 2014–2019. Între 2015-2016, a deținut interimatul șefiei Inspectoratului General al Poliției.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG